Pe urmele Frumoasei de Cahul

După trei decenii și ceva revăd orașul Cahul, iar privirea mea aleargă de la o priveliște la alta, de la o clădire la alta, urmăresc mișcările și gesturile trecătorilor, admir liniștea din mersul lor, din care nu lipsește și graba. Străzile orașului sunt aproape aglomerate și eu îmi amintesc de anii când în Moldovioara noastră vocea omului era la ea acasă, când oamenii se plimbau cu treabă sau fără treabă, dar prezența lor vizibilă pe străzi, în magazine, parcuri și alte instituții confirma că viața era în deplină mișcare, că existența pe pământ e o trecere cu folos. La aceasta mă gândeam de cum am coborât pe una din străzile centrale ale urbei sudice, după trei ore de mers din Chișinău. Nu știu ce mă făcea să simt o bucurie cu explicații prea încurcate pentru cineva indiferent la simplitatea considerată inutilă: acea zi de toamnă caldă, cu soare generos, o întârziere a verii în luna septembrie, sau poate atmosfera caldă a orașului, privirile blânde ale oamenilor, mersul lor liniștitor (nu că în Cahul locuitorii ar fi lipsiți de griji sau de nevoi), o pace care se putea simți în jur. M-am gândit mult timp după această vizită în capitala de sud a Republicii Moldova, un nume de răsfăț pentru un oraș cu o istorie veche și stoică, ce ar putea fi așa de frumos aici și ce minunății atrag vizitatorii? Ca să îmi dau seama, a trebuit să iau la picior străzile orașului, să mă bucur de o plimbare în parcul central, admirând glasul păsărilor, să întâlnesc câțiva trecători singuratici ca mine - oameni care nu au uitat să-i omenească pe alții cu o vorbă bună.  

Citisem cândva într-o antologie de texte „Basarabia românească”, din anii 1918-1944, despre călătoria în Cahulul de cândva a mai multor jurnaliști, geografi, filologi, istorici. Unul din ei, Emmanuel de Martonne (1873-1955), geograf și pedagog francez, susținător al României unite, scria despre „Lucruri văzute în Basarabia” în însemnările sale răzlețe: „Cahul, ridicat la rangul de prefectură de la unirea cu România nu are nimic dintr-un centru urban. Case joase, clădiri fără trăsături caracteristice, primăria, liceul, încercuiesc, înconjoară imensa piață pătrată, cloacă de noroi, unde se înalță biserica ortodoxă. Străzile largi și gloduroase, transformate în torente atunci când coboară spre vale, sunt flancate de case țărănești, fiecare cu grădina ei. Sunt aici 13 000 de locuitori, dintre care două treimi sunt români, restul ucraineni, lipoveni, evrei, fără a mai enumera câțiva greci și armeni comercianți”. 

De atunci și până acum a curs multă istorie pe râul Prut, iar urmașii lui Martonne, vizitând astăzi Cahulul, rămân impresionați și revin de câte ori pot în cel mai apropiat oraș de România. Azi, francezul Martonne ar scrie alte lucruri văzute în Cahul, a căror gestionare o știe bine primarul orașului Nicolae Dandiș: străzi luminoase, clădiri reabilitate sau noi, biblioteci, muzee, magazine, teatru, monumente, 8 instituții preșcolare, 3 școli primare, 2 gimnazii, 5 licee și 5 școli medii, 2 școli profesionale și una polivalentă unde învață 11.500 de elevi și studenți. 

În anul 1999 a fost deschisă Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, în incinta căreia activează și extensiunea Universității „Dunărea de Jos” din Galați. Pe lângă aceasta, în oraș activează Colegiul Industrial-Pedagogic și Colegiul de Medicină.

 Cine-și mai amintește legenda despre Frumoasa de Cahul?     

Cea mai veridică informație despre istoria, legenda și toponimia localității o găsim în studiile cercetătorului, Anatol Eremia, părintele onomasticii și toponimiei basarabene. Născut la Cahul, A. Eremia va scrie despre baștina sa un studiu amplu cu o dublă semnificație: științific, în primul rând, în virtutea preocupărilor de savant, iar în alte pagini va împleti dorul cu afecțiunea față de locul natal. 

Din studiile savantului culegem legenda despre Cahul din care aflăm că localitatea este menționată pentru prima dată în secolul al XVI-lea cu denumirea de Frumoasa. În Dicționarul despre satele și orașele din Republica Moldova, cercetătorul scrie: „Orașul a fost fondat în anul 1835 pe locul satului Frumoasa. Sursele mai vechi ne informează că până la Frumoasa aici a existat o așezare și mai veche, denumită Șcheia, existentă încă pe vremea domniei lui Alexandru cel Bun, prin 1502. Cu numele latinizat Formoza localitatea apare menționată pe harta lui Dimitrie Cantemir din 1716”. Legătura între toponimul Șcheau, numele unui moșier, care făcea ca pământurile prelucrate să fie frumoase și să dea roadă, și Frumoasa, la prima vedere (o legendă cu love story, cum au multe din localitățile noastre sau trimise la existența legendară a lui Ștefan cel Mare, nu se cunoaște) nu are nicio logică. Nu inventez nici eu vreo legendă greu de crezut, inutil de știut. Ce poate avea certitudine este că orașul Cahul (denumire tătărească) stă de veacuri pe un pământ frumos și mănos, așa cum se știe că pe teritoriul orașului sunt surse de ape minerale curative și nămoluri balneare.  

Locul acesta într-adevăr are rădăcini în frumos, create pe cele culturale. Sursele spun că în 1857, în Cahul a lucrat câteva luni ca judecător clasicul culturii românești, savantul cu renume mondial – Bogdan Petriceicu Hasdeu. Îndrăgind acest plai, va scrie mai târziu despre locul acesta, despre râul Prut și orașul Cahul, admirând vitejia și înțelepciunea localnicilor. La Cahul, a sosit în același ani istoricul și lingvistul român Mihail Kogălniceanu.  

Astăzi, tot ce este frumos în Cahul se datorează acelor oameni de la conducere, care investesc interesul, munca și atitudinea lor ca orașul să prospere, revenind la așezarea frumoasă de altădată.   

Un incubator unde înveți să fii întreprinzător fără să-ți înlături rivalii       

Ce are frumos urbea din sudul R. Moldova sunt oamenii calzi și politicoși ce-ți vorbesc frumos, te însoțesc necondiționat spre a-ți arăta orașul cu haina lui frumos lustruită în culorile toamnei. O destinație aparte este Incubatorul de Afaceri, condus de Artur Nebunu, un cahulean cu privirea deschisă spre lumină și spre oameni, o gazdă bună, care-și primește cu rafinamentu-i caracteristic oaspeții. Își prezintă întreprinderea pe care o consideră un instrument de susținere a antreprenorilor. Conceptul instituției este de a ajuta tinerii antreprenori angajați în domeniu cu informații, consultanță gratis, sau îi susține financiar prin programe și proiecte. Tinerii sunt îndrumați cum să apeleze la finanțe naționale sau externe, au posibilitate să câștige granturi. Astfel, celor, care vor să prospere prin muncă, într-o epocă concurențială, școlirea în incubatorul de idei al lui Artur Nebunu le oferă o cale bună în viață. În sălile dotate și frumos amenajate funcționează saloane de înfrumusețare, ateliere de robotică pentru copii, consultații de psihologie sau cursuri de învățare a limbilor străine pentru anumite categorii de solicitanți.      

Aici ÎI „Doinița Cebotaru” și-a început activitatea în anul 2020 în incinta Incubatorului de Afaceri Cahul. În prezent, spune tânăra frumoasă și talentată, „activitatea noastră de bază este axată pe confecționarea articolelor vestimentare în serie, precum și la comandă. Produsele pe care le oferim clientului sunt, de regulă, costumele elegante (sacou, fustă, pantaloni), rochii, paltoane etc. De asemenea, organizăm și cursuri de croitorie și prestăm servicii personalizate de broderie computerizată”. Întreprinzătoarea a moștenit această dragoste din familie: „Ideea de a deschide un atelier de croitorie a pornit din dorința de a crea ceva și de a lăsa ceva în urma mea. De asemenea, cred că o influență au avut-o bunica și mama mea. Bunica a fost croitoreasă, iar mama - o iubitoare de rochii și costume. Toată copilăria mea am văzut-o pe bunica cosând, iar eu măsurând hainele mamei. Mama avea o mulțime de ținute elegante, extraordinar de frumoase, pe unele din ele le-am readus la viață și prima mea colecție de haine pe care am creat-o a fost inspirată din ținutele mamei mele, cu care am participat în cadrul unei prezentări de modă organizate la Chișinău, prima prezentare la care am participat”, reiterează Doinița Cebotaru.

 Multe din hainele cusute cu talent de echipa ei au devenit sau vor deveni branduri. 

Teatrul, un cuib de viespi românești     

Cine s-a mai gândit că viespile pot avea identitate... românească? Și dacă tot au spus unii străini din respect sau invidie (n-avem timp să verificăm) că Teatrul „B.P. Hasdeu” din Cahul seamănă cu un cuib de viespi românești, hai să îl întrebăm pe managerul instituției, Gheorghe Mândru, ce este în această scenă așa de valoros, care e secretul rezistenței lor în 37 de ani de existență că au reușit să fie mai puternici decât problemele pe care, sigur, le-au avut, ca oricare altă instituție.  

Directorul Gheorghe Mândru, lăsând mândria la o parte,, povestește cu dragoste de artă și respect față de colegi istoria instituției din sudul republicii ca alte măști de pe aceeași scenă să o transmită mai departe. Ideea înființării unui teatru la Cahul le revine ctitorilor Valeriu Drumov, atunci, actor la Teatrul Național „V. Alecsandri” din Bălți, și lui Victor Ignat, regizor la Teatrul „Luceafărul” din Chișinău. De fapt, la sfârșitul anilor 80, ai secolului trecut, mai precis în 1987, anul înființării teatrului din Cahul, mai multe inimi tinere, absolvenți ai Institutului de Arte „G. Musicescu” din Chișinău, zvâcneau în dorința ca zeițele Thalia și Melpomena să ajungă și la Cahul. Sediul a fost Casa de Cultură, iar trupa tânără, în schimb, din actori uniți și chemați să înfrunte neajunsurile sau după o apreciere constatată de dl director, actori dedicați să joace piese pe scena clădită de ei înșiși pentru a-și face condiții mai bune. Fideli acestei scene de la prima cărămidă pusă cu mâna lor sunt Aurica Țurcanu, Tudor Andriuță și Ion Furnică.     

În clădirea teatrului, clasicul și eruditul om de cultură B.P. Hasdeu, fără să trecem peste multiplele sale piese, îmbogățind dramaturgia românească, a activat în 1857, iar respectul contemporaneității este că și până în prezent se joacă piesa „Trei crai de la răsărit”, stagiunea începând cu ea. Repertoriul este divers: de la dramaturgi autohtoni la universali, de la antici la moderni. Din cuibul de talente al trupei ies actorii ca niște viespi, al căror talent înțeapă bine în viciile adunate opulent în societatea de azi. S-ar părea că spectacolele de la Hasdeu sunt jucate mai mult în Țară decât acasă. Actorii sunt aplaudați pe scenele din Botoșani, Galați, Iași, Brăila, Alba Iulia. Colaborarea cu regizorii din România (în ziua vizitei noastre regizoarea Luminița Țîcu era în febra unei repetiții) este la fel o recunoaștere că actorii cahuleni sunt curtați de multe talente regizorale în deplină ofensivă scenică.     

Ca o convingere că la Cahul toamna este frumoasă, Daniela Arman, impresar la Teatrul Hasdeu, mă însoțește pe străzile urbei, arătându-mi cât soare, câte flori, câte priveliști frumoase poți întâlni la baștina ei.      

 Muzee, monumente, oameni și o istorie învățată    

Cele două tunuri de la intrarea în Muzeul de Istorie și Studiere a Ținutului Cahul (director Maria Prepeliță) nu sunt un avertisment de tragere activă decât dacă nu vei intra aici. Atunci nu armele sunt de vină, ci oamenii care nu-și cunosc istoria. Ecaterina Duca îmi povestește în graba ce i-o cer istoria muzeului, mă duce prin toate sălile, îmi arată toate expozițiile și așa trecem într-un salt toată istoria de secole a ținutului și tot trecutul pe care cahulenii le păstrează în aerul proaspăt al prezentului. 

Mergem cu Daniela Arman, fără să-și infatueze inima când îi spun cât de frumos își prezintă orașul pe care îl iubește, spre Catedrala Episcopală, unde liniștea te invită să vorbești cu ea, stăm câte un minut la câteva din cele zece monumente pe care le are orașul, facem mai multe poze la Obeliscul din fața Universității, admirăm centrul vechi, dar cu gândul la o plimbare prin parcul central, legănăm pașii spre clădirile cu urme arhaice, dacă mai sunt, și rămân impresionată că orașul din sudul țării pregătea medici și pedagogi, iar cele două instituții ne stau în cale și tragem la ele doar cu coada ochiului din lipsă de timp. 

După numărul mare de personalități născute în Cahul și în apropiere (scriitorul și publicistul Andrei Ciurunga, profesorul Constantin Reabțov și fiul său, prof.univ., Gheorghe Reabțov, filologul Ion Osadcenco, Eugen Grebenicov, savant de talie internaţională, interpreta Maria Sarabaș, tânărul artist Gabriel Nebunu) îți dai seama că la Cahul s-a scris multă istorie, iar astăzi orașul se înscrie în cele mai frumoase și prospere din spațiul românesc.    

Autor: Silvia Strătilă

Articol publicat în revista NATURA, nr. 390    

Susține Natura.md: Devino Patron!