Au fugit din exil și au scăpat de moarte (IV)
natura.md
Dec 27, 2024 08:05
143
0
Mama mi-a povestit o istorie foarte tristă din perioada deportării.
Într-o zi de iarnă un grup de pescari, din vreo 50 de persoane, bărbaţi şi femei, deportaţi de diferite naţionalităţi, inclusiv mama şi unchiul Mihail, au fost transferaţi la pescuit în alt sector. Chipurile temporar, pe un termen scurt, până va sosi altă echipă de pescari. Localitatea se numea Endîri, la vreo 100 km depărtare. De jur împrejur numai pădure şi mlaştină. Toţi au fost cazaţi într-un sarai mare, construit din scânduri, fără podele şi un cuptoraş la mijloc ca să se încălzească şi să pregătească mâncare. Când viscolea cu vânt puternic, zăpada pătrundea în această încăpere. Lângă perete erau instalate nişte paturi masive de lemn, aşternute doar cu fân şi diferite zdrenţe. Ca să le fie mai cald, se culcau câte 3-4 persoane pe un pat. Acei, care au nimerit să doarmă pe paturile de lângă perete, foarte repede s-au îmbolnăvit, pe alţii dimineaţa i-au găsit morţi, îngheţaţi. Toată ziua munceau, iar seara se întorceau la acest sarai, frânți de oboseală. Fiecare avea oală şi fierbea peştele pe cuptoraş, care era nu prea mare şi trebuia să aştepte când le va veni rândul. Duceau lipsă de sare şi pâine. Uneori adormeau flămânzi. Dimineaţa se trezeau şi mâncau peştele rece, rămas în oală de cu seară.
Unchiul Mihail era înalt şi voinic, plin de viaţă, dar în decurs de două luni a slăbit, că a rămas numai piele şi os. Nu mai avea puteri să păşească, să plece la lucru. Majoritatea din ei tot aşa a devenit. Nu aveau condiţii de igienă elementară, au apărut păduchii, mulţi dormeau îmbrăcaţi în pufoaică şi pantaloni din lipsă de albituri, pe tot corpul le-au apărut răni care sângerau. Situaţia a devenit disperată, toţi au înţeles că sunt aici la pierzanie.
În ziua de 8 Martie s-au odihnit ca în zi de sărbătoare şi a sosit un reprezentant să inspecteze sectorul, să clarifice starea lucrurilor. La masă, cu ocazia sărbătorii, acest reprezentant după câteva pahare de votcă, din neatenţie, a vorbit că echipa de pescari rămâne pe acest sector, nimeni nu va scăpa cu viaţă. Vara, când se va încălzi, este imposibilă deplasarea prin mlaştina din taiga. Unchiul Victor află de la o persoană de încredere despre această capcană în care au nimerit. Împreună cu câţiva prieteni mai apropiaţi au hotărât să evadeze urgent cât pământul mai era îngheţat. Au pregătit rezerve de peşte, au economisit pâine, chibrituri, un topor, cuţite, un cazan nu prea mare. Agonisind toate cele necesare şi la momentul potrivit când toţi dormeau obosiţi, atenți şi fără zgomot, au evadat. Erau în număr de şase persoane. Graţie unui bărbat care cunoştea aceste locuri au pornit în direcţia care le trebuia. Au mers două săptămâni prin taiga. Noaptea se odihneau, mâncau din rezervele de merinde, se încălzeau lângă rugul care ardea până se lumina de ziuă şi din nou porneau la drum. Când au ajuns acasă, aveau picioarele umflate şi pline de răni. Bunica Agrepina cu greu i-a recunoscut. Organele locale au aflat despre isprava acestor curajoşi sortiţi la moarte. Peste o săptămână au fost chemaţi la împuternicitul secţiei de evidenţă şi control a contingentului de persoane deportate pentru a depune lămurire. Deoarece erau caracterizaţi pozitiv la locul precedent de lucru, unchiul Mihail se bucura de încredere şi autoritate ca un bun brigadier, fugarii n-au fost pedepsiţi şi au continuat să muncească.
Pe acest sector de producere mama a lucrat până în anul 1947. (va urma)
Autor: Nicolai Morari
Articol publicat în revista NATURA, nr. 392
Susține Natura.md: Devino Patron!
