Fratele nostru!
Românii basarabeni simt de la mare distanță cine dorește cu adevărat Reîntregirea Țării, și cine trece Prutul cu vorbe înșelătoare că „ne vom uni poporul și pământurile înstrăinate în interiorul Uniunii Europene”.
Liviu Petrina face parte din acei rari compatrioți împovărați, care poartă cu sine, ca pe o dramă personală, uriașa nedreptate comisă împotriva Patriei și națiunii sale în fatidicul an 1940, când Rusia sovietică și Germania nazistă au sfâșiat trupul României unificate la 1 decembrie 1918. Legat organic de viziunile înaintașilor, de învățăturile lui Maniu-Mihălache și de înțelegerea deplină a simplului adevăr că puterea cea mare a României se află în reîntregirea neamului și unitatea națională, în solidaritatea și frăția dintre milioanele de români de pretutindeni, Liviu Petrina a preluat ștafeta de la Corneliu Coposu, care a avut curajul și demnitatea să includă în Decalogul său de o viață, reîntoarcerea Acasă a pământurilor strămoșești răpite în vara anului 1940. Diplomat de carieră, om politic creștin-democrat, Secretar General și Vice Președinte al PNŢCD, senator marcant în primul Parlament post-comunist, Liviu Petrina a avut puterea și înțelepciunea să promoveze în legislativ și în spațiul public o parte din valorile românești, pe care clica lui Iliescu le desconsidera sau le eticheta ca periculoase. Orice cercetare obiectivă a perioadei post-decembriste ar evidenția inițiativele și demersurile îndrăznețe ale senatorului Petrina, atitudinile sale publice în favoarea românilor și a Reîntregirii României, solicitările către clasa politică de la București să scoată frontiera artificială de pe Prut. Înzestrat cu credința în Dumnezeu și având har diplomatic, Liviu Petrina a construit sute de poduri de suflet între românii de pe ambele maluri ale Prutului, a dăruit sute și mii de cărți elevilor basarabeni, a întins o mână de ajutor fraților cu crez românesc de la Chișinău, a scris zeci de materiale unioniste, apărute în tot spațiul românesc. Liviu Petrina este românul de care duce lipsă totală actuala clasă politică din București, Liviu Petrina este românul, care luptă cu adevărat pentru Reîntregirea Țării, Liviu Petrina este românul pe care Basarabia înstrăinată îl prețuiește și îl iubește! La mulți ani, fratele nostru!
Autor: Alecu Reniță,
Articol publicat în revista NATURA, nr. 383
Susține Natura.md: Devino Patron!