Trinca: frumuseţea locurilor şi lecţia Stroescu

Culorile toamnei înveselesc totul în jur. Mai pline de nuanţe, mai interesante, mai jucăuşe, astfel sunt tablourile anotimpului. Când ai dorinţa de a cutreiera ţinutul dintre Prut şi Nistru presărat cu fel de fel de comori, atunci, cu certitudine, dai de locuri frumoase şi liniştite. Privind, ai impresia că priveliştea te aştepta anume pe tine, căutător de splendori ale naturii.

Trinca: frumuseţea locurilor şi lecţia Stroescu
Foto: Dinu Rusu

De mulţi ani îmi doream să ajung la Trinca (raionul Edineţ), să urc pe stânci, să privesc de sus satul, să caut cu ochi curioşi prin grotele milenare. La început de octombrie am intrat într-o lume de poveste, într-un adevărat paradis pentru cei aflaţi în căutare de locuri interesante şi pline de istorie. 

Ştiam că acest peisaj a avut de suferit, că mulţi ani la rând au fost peste o sută de cuptoare de ardere a varului chiar pe teritoriul unei arii protejate. Irepetabilul Defileu Trinca, dar şi râul Draghişte au tăcut, „au înghiţit” păcură, „au privit” cu neputinţă cum ardeau mormane de anvelope, cum se duceau văzând cu ochii metri cubi de piatră milenară. Acum doi ani dezmăţul a luat sfârşit. Cel puţin asta afirmă responsabilii din domeniu, iar la momentul vizitei mele, cu adevărat, nu era nici urmă de activităţi de extragere a varului.

…Sunt pe mal de Draghişte şi admir fascinantul Defileu Trinca – stânci semeţe, peşteri şi grote în care au locuit oamenii preistorici. De altfel, Defileul Trinca are o lungime de cam un kilometru, iar înălţimea pantelor ajunge la cel mult 140 de metri. Unele porţiuni, privite atent, ai impresia că sunt nişte sculpturi lucrate cu multă migală de cioplitori.


Praguri pe râul Draghiște. Foto: Dinu Rusu

 

Se spune că în stâncile milenare de pe Draghişte locuiau oameni acum 80 de mii de ani, adică în paleoliticul mijlociu. Dovezi sunt multe. Vestigiile cercetate spun lucruri interesante despre oamenii care au locuit de la începuturi aici. Potrivit istoricilor, la Trinca au fost depistate resturi de staţiuni din eneolitic (acum cinci-şase mii de ani), precum şi o necropolă tracică. 

Până şi hidronimul Draghişte, potrivit regretatului savant Ion Dron, este vechi, de origine daco-getică ori veche românească şi trecută prin filieră slavă – draga (bulgară, sârbă, slovenă), draha (cehă), droga (poloneză), însemnând în aceste limbi străine – „strâmtură, defileu, lăsătură (în relief), loc de scurgere a apei, vale şi chiar drum; cale”.

Şi apoi există şi alte explicaţii ale hidronimului Draghişte. Sunt convins că mulţi îşi pun întrebarea: de ce firul de apă are un nume atât de frumos? Iar explicaţia vine repede, precum apa. O fi de la ceva sau cineva drag. O confirmă poveştile. Cică pe malul Draghiştei şi-au ţesut iubirea doi tineri, iar localnicii, încântaţi de povestea lor, au înveşnicit-o prin numele dat apei ce le scălda satul.  ai aflăm că „de vină” este dragostea celor din satele de pe mal de Draghişte pentru locul de basm cu care au fost binecuvântaţi de Cel de Sus. Şi nici n-are cum să nu-ţi fie drag acest colţ de lume! Şi nici n-ai cum să nu îndrăgeşti şi să porţi în suflet bijuteriile ce-ţi fură inima! Apropo, pentru că veni vorbi de satele de pe mal de Draghişte, e cazul să vă spun că acest râuleţ trece prin satele Bulboaca, Trebisăuţi, Colicăuţi, Trestieni (raionul Briceni) şi Constantinăuca, Trinca, Feteşti şi Burlăneşti (raionul Edineţ). Draghişte, de altfel, porneşte din apropierea satului Romancăuţi, regiunea Cernăuţi (Ucraina) şi are o lungime de 67 de kilometri.

De la Trinca şi până la Burlăneşti, râuleţul e „inundat” cu cele mai frumoase peisaje. De lângă cruce, de pe milenarele stânci, mă uit la satul frumos răsfirat, cu case mari, cu ogrăzi alese, cu garduri (multe) din piatră, cu ulicioare înguste. Istoria arată că Trinca este atestată documentar la 1575. De la începuturi, însă, a avut un alt nume – Şficicăuţi, iar printre primii locuitori alături de moldoveni se numărau şi polonezii. Există versiunea că mult înainte de Şficicăuţi aici a fost localitatea arhaică a dacilor care s-a numit – Tridava.


Toamna în defileul Trinca. Foto: Dinu Rusu

 

Toponimul Trinca ar fi venit de la Tinca, soţia boierului Sturza, care, potrivit legendei, ar fi primit în dar satul de la domnitorul Ştefan cel Mare şi Sfânt. Legenda e legendă şi are dreptul la viaţă, chiar dacă localitatea e atestată ceva mai târziu de 1504 (anul în care a decedat marele voievod). 

Dincolo de vorbe şi poveşti sunt destine şi fapte. Este inadmisibil atunci când vorbeşti de Trinca să nu aminteşti şi de marele om politic, cărturar şi filantrop – Vasile Stroescu. Dincolo de faptele măreţe pentru neam şi ţară, Vasile Stroescu a ctitorit biserica şi a fondat spitalul din Trinca. Dacă la sfântul locaş e lumină, atunci spitalul a ajuns întro stare jalnică. Pe una din clădirile lăsate de izbelişte este şi o placă memorială, realizată de artistul plastic Valentin Vârtosu, pe care e inscripţionat următorul text: „Mare patriot şi filantrop român din Basarabia, primul preşedinte al Camerei Deputaţilor României Mari”. Din păcate şi starea în care a ajuns placa, şi ceea ce se întâmplă cu edificiile lăsate drept moştenire, arată că se trece cu nepăsare peste amintirea unui om de seamă.

Vasile Stroescu s-a născut la 1845 în satul Trinca. A învăţat la Chişinău, Cameniţa, Odesa, Moscova, Sankt Petersbourg şi Berlin. Licenţiat în drept, Vasile Stroescu era pasionat de istorie, literatură şi ştiinţe agricole. Acesta a primit de la tatăl său drept moştenire nouă mii de hectare de pământ, iar pentru că era foarte priceput a reuşit să tripleze suprafaţa. Vasile Stroescu cunoştea multe limbi străine şi era un mare filantrop, dar spunea mereu atunci când făcea ceva: „Eu ţin la folosul naţiunii, nu la fala mea”.

Potrivit documentelor, la 3 martie 1917, ia fiinţă, la Chişinău, Partidul Naţional Moldovenesc, iar în fruntea acestuia este Vasile Stroescu, care-şi pusese drept scop crearea unei diete provinciale, numită Sfatul Ţării. Prima reuniune a avut loc la 21 noiembrie 1917, fiind ales ca preşedinte Ion Inculeţ, ca vicepreşedinte Pan Halippa, iar ca secretar Ion Buzdugan. La 2 decembrie 1917, Sfatul Ţării proclamă oficial „Republica Democrată Moldovenească”. După Unirea Basarabiei cu Patria-Mamă, Vasile Stroescu a fost primul preşedinte al Parlamentului României Mari, senator al Transilvaniei etc. A murit la 1926, avea 80 de ani. A rămas un exemplu de patriotism, dragoste de aproape şi facere de bine fără „tam-tam”.


Un edificiu, dintre puținele, care mai păstrează, la Trinca, amintirea lui Stroescu. Foto: Dinu Rusu

 

Cred că cei de la Trinca ar trebui să înveţe lecţia Stroescu, să le vorbească şi altora cu respect, dar şi cu mândrie despre valorile promovate din toată inima de OMUL lor. Sunt convins că vor avea doar de câştigat păstrând frumuseţea locurilor şi amintirea personalităţilor. 

 

Dinu RUSU

Articol publicat în Revista NATURA în numărul 272