Atunci

Articol publicat în Revista NATURA în luna august 2008.

Atunci
Foto: Alecu Reniță

Mi-e dor de anii 1988-1989-1990, mi-e dor de duhul de libertate care pogorâse peste Moldova dezrobită, mi-e dor de oamenii curajoşi, care umpleau străzile Chişinăului şi scriau prin voinţa şi îndrăzneala lor cea mai impresionantă filă din istoria Basarabiei din a doua jumătate a secolului XX.

Ce poate fi mai frumos şi mai înălţător decât un popor în mişcare, un popor care luptă pentru drepturile sale fundamentale la libertate, independenţă, demnitate, unitate şi identitate naţională! Au trecut două decenii de la acele zile istorice, dar şi astăzi, când ajung în Piaţa Marii Adunări Naţionale, simt şi văd mulţimile fremătânde, trăiesc şi retrăiesc clipele reînvierii. Şuvoiul viu mă absoarbe şi mă las încălzit de lumina de pe chipurile acelor oameni descătuşaţi. De peste timpuri, aud vocile tribunilor, care uneau mulţimile şi le transformau într-un organism unic, atotputernic, un organism cu o singură voce, care dărâma zidurile puterii şi cerea cu toată fermitatea: Limbă şi Alfabet Latin!

Foto: Alecu Reniță

 

Zeci de mii de oameni din toate colţurile R.Moldova s-au cunoscut şi înfrăţit în Piaţa Marii Adunări Naţionale, au devenit fraţi de luptă şi au jurat să ducă dreptatea şi libertatea în toate satele basarabene. Moldovenii începuseră să devină stăpâni pe pământul lor strămoşesc şi Basarabia nu mai arăta ca o gubernie rusească. Pas cu pas, acest neam sfârtecat şi umilit, se trezea din somnul de moarte şi cucerea prin solidaritatea sa cetate după cetate, duhul libertăţii trecea de la om la om, de la un sat la alt sat, de la casă la casă. Unitatea şi solidaritatea moldovenilor au speriat slugoii locali şi Kremlinul. Dar cine ar mai fi putut sta în 1989 în calea voinţei poporului? Trimişii Moscovei, tancurile ruseşti, provocatorii din serviciile sovietice, vânzătorii de neam şi ţară, mancurţii, lichelile sau cozile de topor? Pofta lor era mare de a trece Moldova printr-o baie de sânge, dar timpul lui stalin trecuse şi, spaima de a purta răspundere pentru crime împotriva poporului, îi făcea mici de tot, cum erau în realitate, îi paraliza.

Provocările imperiale s-au ţinut lanţ, dar nici experimentata maşină comunistă de represalii nu a reuşit să spargă unitatea moldovenilor. Încercările disperate ale comitetului central de a închide tribuna deşteptării şi renaşterii -- săptămânalul “Literatura şi Arta”-- de a dezbina şi minţi oamenii, de a-i intimida sau purta cu vorba au fost baloane de săpun în faţa mulţimilor deşteptate de valul Mişcării de Eliberare Naţională. Oricâte neadevăruri s-ar spune despre noi, dar cine i-a văzut pe românii basarabeni uniţi au rămas uimiţi de frumuseţea chipului lor colectiv, de dorinţa lor de a se înălţa şi sta pe propriile picioare, i-a admirat în credinţa şi lupta lor pentru păstrarea fiinţei naţionale. Până şi duşmanii au început în acele zile de deşteptare să le dea dreptate şi să-i respecte.

Foto: Alecu Reniță.

Dar câtă nobleţe, cumsecădenie şi lumină aduceau în capitală oamenii din satele noastre -- ce suflete mari, curate, înălţătoare descopeream în fiecare zi, ce chipuri dârze, arhaice, voievodale veneau cu icoane şi cu drapele tricolore şi inundau străzile Chişinăului! Aşa ceva nu se uită şi nici nu ar avea cum să se uite, oricât ar dori să şteargă acei ani din memoria colectivă falsificatorii de azi ai istoriilor mincinoase sau integrate. Ei, cei cu ură faţă de neamul nostru şi cu linguşeală faţă de străin, după ce s-au liniştit mulţimile, au ieşit din tranşee şi au adus vrajba între fraţi, ei au făcut să ne duşmănim şi să-i lăsăm în linişte să-şi împartă averea poporului, ei au adus sărăcia şi scumpetea în ţara Moldovei, ei i-au făcut pe fraţii noştri să-şi părăsească baştina şi casa părintească, fiindcă românii cu demnitate le stăteau ca osul în gât şi nu i-ar fi lăsat să-şi facă mendrele şi să umple ţara cu minciuni şi nelegiuri. Este limpede că dacă românii moldoveni nu erau opriţi din marşul lor de armata Rusiei, R.Moldova ar fi fost împreună cu ţările baltice în Uniunea Europeană.

Cât e de tristă şi de pustie astăzi Piaţa Marii Adunări Naţionale. Ţi se rupe inima de jale, când îţi aminteşti ce a fost şi când vezi ce secături au pus gheara pe focul haric. În ce mocirle imperiale se ascundeau mutanţii şi mancurţii, în anii când poporul mărşăluia victorios, din ce smârcuri otrăvite au ţâşnit creaturile scârnave, care s-au cuibărit în Preşedinţie, Guvern şi Parlament, cum de au reuşit profitorii, slugoii şi trădătorii să confişte duhul libertăţii, să spulbere speranţele mulţimilor descătuşate, să reţină primăvara reînvierii noastre? Dar, să nu disperăm. Să cinstim la fine de gustar Sărbătoarea naţională, “Limba noastră cea română”, să cinstim curajul fraţilor noştri, care în condiţiile dictaturii sovietice, au adus acasă Limba, Alfabetul Latin, Tricolorul, Suveranitatea şi Demnitatea Naţională, să aruncăm neghina şi pleava din grâu şi, uniţi ca în 1989, să cerem României şi Europei să nu ne mai ţină la poarta ei.

Alecu RENIŢĂ
Revista naţională NATURA, august 2008