Devino Patron!

Busuiocul

Busuiocul
Busuioc. Sură foto: www.wikipedia.org

Busuioc la naştere,/
Busuioc la moarte,/
Floare de tristeţe,/
Floare de noroc./
Viaţa noastră toată,/
Doamne, cum încape/
Între două fire/
Mici de busuioc.“ 

– astfel ne scrie Doamna Maria Bâlbă, citându-l pe poetul V. Romanciuc. 

Dânsa ne vorbeşte foarte frumos despre busuioc, care a devenit un simbol al neamului nostru. El a întregit folclorul prin cântecele populare, care încep cu: „Foaie verde busuioc...”, „Busuioc moldovenesc...” ş.a. Planta-rege se foloseşte în momentele cruciale ale vieţii: la botez, cununie, înmormântare, Paşte, Bobotează. Şi întrucât e primăvară şi e timpul reînvierii, seminţele de busuioc se plantează în pământul reavăn. Ele răsar în sufletele fiecărui creştin, care merge de Sfintele Paşti la biserică să sfinţească pasca, cozonacul şi ouăle roşii cu un mănunchi de busuioc, înmuiat în agiazmă. Pentru Doamna Maria Bâlbă, ca şi pentru Dumneavoastră, dragi cititori ai revistei Natura, vă vom dezlega tainele vindecătoare şi culinare ale miraculoasei plante – busuiocul. 

Busuiocul (Ocimum basilicum) este o plantă din genul Ocimum, familia Lamiaceae. Este o plantă ierboasă originară din Asia tropicală. Atinge între 20-60 cm înălţime, având frunzele de culoare verde deschis, mătăsoase, cu lungimi cuprinse între 1,5-5 cm şi late de circa 1-3 cm. Florile sunt puţin mai mari, de culoare albă, aranjate într-o terminaţie numită racem.

În mod neobişnuit pentru familia Lamiaceae, cele patru stamine şi pistilul nu emerg de sub marginea superioară a corolei, ci se sprijină pe cea inferioară. Planta are un gust asemănător cu al anasonului (numit şi anis), având un miros puternic dulceag-înţepător. Busuiocul este foarte sensibil la frig, el crescând bine în condiţii de căldură şi umezeală.

Termenul de busuioc provine din limba greacă βασιλευς (basileus), însemnând “rege”, despre această plantă spunându-se că a crescut pe locul unde Împăraţii Constantin şi Elena au descoperit
Sfânta Cruce.

Diferitele varietăţi de busuioc au arome diverse datorită faptului că planta conţine un număr variabil de uleiuri esenţiale (numite şi uleiuri volatile sau uleiuri eterice), care sunt combinate în diferite proporţii pentru diferite soiuri.

Sursă foto: www.gradina.acasa.ro

 

Medicamente cu aromă de... busuioc
Busuiocul este un foarte bun calmant, tonifiant şi reconfortant al nervilor. Are acţiune antibiotică, antimicrobiană, antitusivă şi expectorantă. Actionează ca diuretic, carminativ, antiseptic,  antiinflamator gastric, intestinal şi renal. Infuzia se prepară din o lingură busuioc, uscat şi marunţit, la 200 ml apă clocotită; se acoperă vasul şi se lasă să infuzeze 10 minute, se strecoară şi se beau 2 ceaiuri călduţe pe zi, prin înghiţituri rare, după mesele principale, (obligatoriu un ceai seara, la culcare). Are efecte în disfuncţii stomacale, gastrite, insomnii, iritabilitate, nervozitate, migrene, angină pectorală, în colite de fermentaţie, diaree, colici intestinali şi balonări. Combate greaţa şi senzaţia de vomă. Stimulează pofta de mâncare, combate astenia şi scade febra.

Ceaiul de busuioc este un foarte bun energizant. Ajută la combaterea bronşitei, a gripei, a durerilor articulare, a insuficienţei circulatorii, a reumatismului şi la desfundarea mucoasei nazale.

Decoctul concentrat - dintr-un pumn de plantă uscată şi marunţită la 250 ml apă rece, care se fierbe 2 minute - se infuzează încă 5 minute, se strecoară şi se beau 2 ceaiuri pe zi, fiind un  stimulent al secreţiei glandelor mamare la femeile care alaptează. Se mai poate folosi ca apă de gură sau pentru gargară, contra leziunilor buco-erozive, afte, faringite, angine şi toxidermie post-medicamentoasă. Decoctul din seminţe de busuioc se prepară dintr-o lingură la 500 ml apă rece, se fierbe 5 minute, se infuzează 10 minute, se strecoară şi se bea toată cantitatea în cursul zilei. Fiind un mucilagiu emolient, se utilizează pentru a combate unele boli reno-genitale (nefrite, blenoragie, leucoree). Siropul de busuioc, din 75 g părţi aeriene la 1 litru de apă, are aroma suavă şi este recomandat pentru efectele favorabile asupra tubului digestiv, fiind un bun dezinfectant la nivelul intestinelor.

Sucul din busuioc proaspăt se picură în urechi pentru a combate congestionarea internă sau se aplică pe leziunile verucoase (negi, papiloame), repetând tratamentul până la dispariţia lor.

Esenţa de busuioc - câte 5-6 picături adăugate în lapte, ceai sau puse pe o bucată de zahăr cubic - are rol contra spasmelor gastrice, a durerilor de cap de origine atonă digestivă şi contra nevrozelor atonice.

Alifia de busuioc se face din amestecul următor: 20 g plantă uscată şi măcinată fin, amestecată cu 30 g ceară albă, 30 g seu de oaie, 30 g terebentină, 60 g colofoniu şi 90 g untură de porc. Amestecul se pune la foc slab până se topeşte şi se amestecă până la răcirea unguentului, după care se toarnă în cutii de plastic. Se foloseşte la tratarea rănilor cu infecţie, a buzelor şi călcâielor crăpate, a scabiei, a ulceraţiilor infectate şi a cheratodermiilor palmo-plantare (îngroşarea pielii pe palme şi tălpi).

Cataplasmele din frunze proaspete, zdrobite, aplicate pe răni deschise, ulceraţii cronice, leziuni infectate, favorizează vindecarea lor. Cu frunze proaspete se mai pot freca locurile înţepate de insecte (albine, viespi, ţânţari), reducând mâncărimea pielii şi prevenind infecţiile provocate prin scărpinat.

De la busuioc se foloseşte planta întreagă, fără rădăcină, inclusiv seminţele. Recoltarea se face când busuiocul este înflorit, adică exact în această perioadă, cu ajutorul unui cuţit. Frunzele, tulpina şi seminţele se lasă la uscat într-un loc răcoros, umbrit, pe şervet curat sau foaie albă de hârtie (nu pe hârtie de ziar, pentru că cerneala tipografică conţine plumb).

Sursă foto: www.crudis.ro

Reţete culinare
În mod obişnuit, se recomandă ca busuiocul să fie folosit în stare proaspătă. În cazul reţetelor culinare de mâncăruri preparate termic, adăugarea busuiocului se face, de obicei, la finalul preparării pentru a nu i se distruge aroma. Ţinut în pungi de plastic, poate fi păstrat proaspăt fie în frigider, pentru o perioadă scurtă, fie în congelator, pentru mai mult timp, după ce în prealabil a  fost opărit puţin.

Reţetele cu specific mediteraneean şi asiatic folosesc în mod frecvent busuiocul. În cazul bucătăriei mediteraneene, aroma este completată de roşii. Busuiocul este unul dintre ingredientele principale ale sosului pesto - o specialitate italiană din ulei şi plante aromate. Celelalte două ingrediente sunt uleiul de măsline şi seminţele de pin. 

Bucătăria chineză foloseşte specialităţi de busuioc proaspăt sau uscat pentru supe şi alte feluri de mâncare. În Taiwan, bucătarii adaugă busuioc proaspăt unei supe-cremă; sau mănâncă pui prăjit cu frunze de busuioc fierte în ulei.

Busuiocul este gătit câteodată cu fructe proaspete sau adăugat în gemuri de fructe şi sosuri - de obicei cu căpşuni, dar şi cu zmeură sau prune. Se consideră că busuiocul cu frunza plată folosit în bucătăria vietnameză, care are o aromă uşor diferită, este mai potrivit pentru felurile de mâncare cu fructe. Atunci când sunt înmuiate în apă, unele varietăţi de seminţe de busuioc devin gelatinoase, şi se folosesc în băuturi asiatice sau deserturi. Seminţele se mai folosesc şi în Ayurveda, sistemul medicinal tradiţional al Indiei.

 

Articol publicat în numărul 194

Susține Natura.md: Devino Patron!