Credinţa faţă de Neam şi Ţară este în creştere

Credinţa faţă de Neam şi Ţară este în creştere

– Domnule Ion Mărgineanu, ați devenit o legendă pentru toți românii prin faptul că, atunci când am sărbătorit 100 de ani de la Marea Unire, ați mers pe jos de la Bălți până la Alba Iulia pentru a participa acolo la sărbătorirea Centenarului de la întregirea tuturor pământurilor românești. Toată lumea de bună credință era cu ochii pe Dumneavoastră, un bătrân de 77 de ani, care urma să parcurgă pe jos o distanță de aproximativ 500 de kilometri în timp de o lună. Ați pornit la 1 noiembrie 2018, ca la 1 decembrie 2018 să transmiteți participanților la festivitățile din istoricul oraș românesc dorința basarabenilor de a se reuni cu frații lor din dreapta Prutului. Cine v-a îndemnat sau ce v-a făcut să porniți o asemenea frumoasă aventură, căci ați manifestat atunci un mare curaj?
- Pentru mine, ca român basarabean, sărbătoarea de o sută de ani de la Marea Unire purta însemnele destinului unui teritoriu, care a găsit în sine puterea să învingă imperiul rus și, după atâtea experimente oribile, să ţină minte drumul spre Alba Iulia. Să ne amintim că startul Marii Uniri l-au dat basarabenii, iar județul Bălți a fost primul care a votat Unirea cu România în martie 1918. Pe tot parcursul anului 2018 am regretat că autoritățile legale ale R. Moldova au fost indiferente, nu s-au pronunțat pe marginea istoricului eveniment și am decis ca, prin gestul meu, să arăt lumii că basarabenii sunt una cu Țara, că ei vor să revină în brațele Patriei-mame. 

Eu locuiesc la Bălți, unde, încă în februarie 1918, ședința zemstvei județene a pus problema Unirii cu România. Președintele zemstvei era Costache Leancă, originar din Cuhnești. Atunci, la Bălți era o situație mai specifică decât în alte părți ale Moldovei. Aristocrația rusească nu a prea atras atenția la ceea ce se întâmplă în acest oraș din nordul republicii, iar evreimea de aici reprezenta o pătură inteligentă și avea interese economice. Evreii bălțeni colaborau cu țărănimea și chiar cu reprezentanții țarismului, care erau oameni gospodari. E necesar de remarcat că rușii care au venit în Basarabia până la 1918 au deprins spiritul gospodăresc de la moldoveni și se deosebeau de acei care au tăbărât peste noi ca niște sălbatici în iunie 1940. La 1918, unii ruși au colaborat cu băștinașii și au susținut obținerea independenței Basarabiei față de imperiul ţarist și Unirea cu România. Sigur, deputații din Sfatul Țării au avut multă înţelepciune și răbdare de a promova pașnic ideea de Unire printre reprezentanţii minorităţilor naţionale, iar zemstva județeană Bălți a fost prima care și-a spus cuvântul. Pentru Unire au votat toți membrii zemstvei, nimeni n-a fost împotrivă. Eu dețin unele documente care demonstrează acest lucru. Apoi, au reacționat sorocenii, oameni patrioți în adevăratul sens al cuvântului. După Soroca, a votat județul Orhei, iar Unirea a încununat-o Sfatul Țării, la 27 martie 1918. Cum să nu-ţi pară rău de orheienii de azi, care s-au lăsat manipulați în jocuri politice împotriva R. Moldova. Vai, la Orhei, numai în jurul monumentului lui Vasile Lupu câtă istorie există! Dar s-au găsit mancurţi, care pentru bani fac de râs un ţinut legendar. Totuși, nu cred că adevărații orheieni au fost acei care au susținut partidul unui politician șarlatan precum e Ilan Șor și sper că ei vor demonstra în viitorul apropiat acest lucru… 

Vă spuneam că ideea de a merge pe jos la Alba Iulia mi-a venit atunci când am văzut că guvernanții noștri rămân reci în fața Centenarului Unirii. Mă consider un muritor de rând, dar am vrut să arăt fraților noștri de peste Prut că în Basarabia mai arde, ca o flacără, dorul de Unire. Membrii familiei mele nu m-au susținut la început, chiar au protestat categoric împotriva faptului de a mă porni. Dar eu am manifestat o încăpățânare îndreptățită și motivată mai ales după ce, la Chișinău, i-am oferit un interviu ziaristei Ina Guțu. După acel interviu, lumea mă contacta telefonic și asta m-a determinat să mă pregătesc serios de drumul pe care îl aveam de făcut. Copiilor mei li s-a făcut jale de mine și au început să mă ajute. Astfel, pe traseul de peste 500 km, eu nu am avut grijă unde să dorm sau ce să mănânc. Băiatul meu de la Chișinău mi-a asigurat calea de la Bălți până la Iași, iar de la Iași până la Bicaz Chei– Violeta, fiica mea, colaboratoare la TVR Iași. De la Bicaz Chei m-a însoțit băiatul meu de la București. Din cauza că el nu a putut merge cu mine până la Alba Iulia, ultimele trei zile de drum l-am avut alături pe un bucureștean. Au mai mers cu mine un fotograf și un operator TV de la Chișinău. 

 

– Ce distanță parcurgeați într-o zi și care au fost cele mai frumoase locuri și cei mai frumoși oameni întâlniți în calea Dumneavoastră?
– Cea mai scurtă distanță a fost de la Ghirov până la Piatra Neamț – vreo 14-15 kilometri. Cea mai lungă distanță a fost de la Lacul Roșu până la Gheorghieni – aproape 30 de kilometri într-o zi. România toată e frumoasă, iar prin munți – o frumusețe extraordinară. Totuși, cel mai tare pe mine m-au frapat oamenii, peste tot – foarte binevoitori. În localitatea Ștefan cel Mare, înainte de Piatra Neamț, când eram pe traseu, un localnic îmi zice: „Haideți să vedeți biserica de lemn din satul Cârlig”. Ne-am dus. Când ne ridicam la deal, mă telefonează primarul din satul Ștefan cel Mare și zice că vrea să se întâlnească cu noi. Am acceptat. Ne-a purtat prin tot satul ca să ne arate cum trăiesc românii. De la Blaj, când coboram spre Alba Iulia, am ajuns la Crăciunelul de Jos. Pe lângă primărie ne iese în cale o doamnă foarte amabilă și zice: „Primărița noastră mi-a dat însărcinare să vă caut, ca nu cumva să treceți, fără a vă opri la noi”. 

Traseul a fost pentru mine ca o universitate. Peste tot am fost întâmpinați cu bunăvoință. La Piatra Neamț, seara, pe 13 noiembrie, am participat la o manifestare la biblioteca municipală. Dragoș Chitic, primarul orașului, s-a arătat încântat să ne vadă. A venit în piața orașului, pentru că nu ne puteam abate de la grafic – riscam să întârziem mult – și ne-a întrebat, în primul rând, de ce avem nevoie. I-am spus că n-avem nevoie de nimic, iar el a insistat să ne înmâneze o diplomă de mulțumire pentru că am trecut pe acolo. Înainte de a ajunge la Piatra Neamț, pe traseu ne-a ieșit în cale o mașină oficială. Era un consilier de la județul Neamț. S-a oferit să ne ajute și el cu ceva. Când i-am spus că avem de toate, el a zâmbit: „Da plăcinte de la mama mea vreți?” Sigur, asta n-am mai putut refuza…

Dinspre Mănăstirea Micleușeni, trebuia să trecem prin Mircești, apoi – pe traseul principal care duce spre Suceava și să ne oprim la Hanul Ancuței. Ne-a ajuns din urmă cineva cu o mașină și ne ruga frumos să urcăm, ca să ne ducă măcar vreo 50 de kilometri. I-am mulțumit și l-am convins să nu se supere, căci altul este scopul nostru. Exact așa s-a întâmplat și în Transilvania, înainte de Jidvei. Un țigan ne iese în cale: „V-am văzut la televizor și m-am grăbit cu mașina mea, ca să vă ajut oleacă”. Am râs, i-am mulțumit și am mers mai departe. În orașul Jidvei, la o cotitură de drum, am întâlnit vreo patru femei. Le-am salutat. Una din ele zice: „Da unde vă duceți, oameni buni, pe jos?”. Le spunem că mergem spre Alba Iulia. „Stați puțin, că acuși trece autobuzul”, ne sfătuiește alta. „Nu așteptăm, căci noi avem drumul nostru”, îi răspundem și ne continuăm calea. Una dintre femei face: „Ce-i cu dânșii, oare?” Alta: „D-apoi ăștia-s cei de la televizor, care se duc pe jos la Alba Iulia” și se întoarce către noi: „Dumnezeu să vă ajute! Drum bun!”. Ne înaripa atitudinea oamenilor, bunăvoința lor, ajutorul pe care se ofereau să ni-l dea. Am o sumedenie de asemenea exemple. La Blaj, într-o seară târzie, se apropie de mine o persoană și-mi spune: „Eu sunt George Simion. Vă rog ca la 1 decembrie să ne vedem la gara din Alba Iulia, ca să mergem împreună la Cetate”. N-am reușit, căci era foarte multă lume, dar ne-am întâlnit mai apoi, pe 24 ianuarie, la Iași, de Ziua Unirii Principatelor.

 

– La 1918, aproape toți participanții la manifestarea de la Alba Iulia veniseră acolo pe jos sau cu căruțele din diferite regiuni românești. Dumneavoastră ați repetat exemplul lor. V-a impresionat „capitala Unirii”?
- Orașul Alba Iulia a fost pregătit să găzduiască 100.000 de oameni în ziua de 1 Decembrie 2018, dar am văzut acolo o mulțime de mai mult de 150.000. Scriu impresiile mele de la acea manifestare în cartea „Jurnal de drum”, care se află acum la tipografie, dar o să apară degrabă. Erau prezenți și mii de basarabeni, deși guvernul nostru nu a făcut nici un gest pentru a-i ajuta pe oameni ca să se deplaseze încolo. Totuși, mulțimea de basarabeni care mergea la  Alba Iulia n-a întâmpinat nici o piedică la frontieră. Contrar legilor care există, mie mi s-a permis să trec Prutul pe jos. La trecerea frontierei de la Sculeni am fost tratați cu mult calm și înțelegere. Pe celălalt mal ne așteptau televiziuni din R. Moldova și din România. Oamenii strigau: „Trăiască România!”, „Trăiască Basarabia!”, „Trăiască Unirea!”. Când TIR-urile - camioane mari, de cursă lungă - ne depășeau, șoferii lansau sirene în semn de salut și respect. 

Manifestarea de 1 Decembrie la Alba Iulia a fost una extraordinară. Eu nu am avut un program stabilit din timp pentru acel eveniment, deoarece traseul meu a fost unul de bunăvoință, nu de solemnitate. Prin acest gest, am vrut să-mi demonstrez și eu adeziunea la Marea Unire. Am ajuns la porțile orașului într-o zi de vineri, pe la ora trei după masă. Am avut emoții grozave. Ne-am fotografiat, ne-am felicitat. Când am intrat în oraș, m-am rătăcit de ai mei, dar i-am telefonat și ne-am regăsit repede. Apropiindu-mă de ei, văd o față cunoscută cu ochii ațintiți asupra mea. Merg înainte și-mi caut de treabă, dar ceva mă apăsa la inimă. Mă întorc și - cine credeți că era? - un consătean, Vasile, vânzătorul de la magazinul din satul meu de baștină, Fundurii-Vechi, de lângă Bălți. Venise împreună cu soția sa, dornici să participe și ei la manifestările de la Alba Iulia. Nu-mi venea a crede ochilor. Ne-am îmbrățișat și ne-am bucurat să fim împreună la acea mare sărbătoare. Asemenea lucruri mă fac să cred că, de fapt, basarabenii trăiesc deja Reunirea, chiar dacă unii politicieni nu o doresc…

– Ați fost deputat în primul Parlament al R. Moldova. De ce nu ați insistat atunci să mergeți cu mesaje frățești spre Alba Iulia împreună cu colegii deputați? Adică, să realizați Reunirea Basarabiei
cu România? 

– În 1993 am sărbătorit 75 de ani de la Marea Unire. Parlamentul României ne-a invitat atunci și am mers la București 40 de deputați. Parlamentul României a organizat pentru noi o deplasare la Alba Iulia, ca să participăm la manifestările dedicate evenimentelor din 1918. Anume atunci mi-a venit gândul: dacă ajung să trăiesc până la 100 de ani de la Marea Unire, am să mă duc pe jos la Alba Iulia. Uite că Dumnezeu a avut grijă de acest lucru, pentru care îi mulțumesc.

Deunăzi, cu ocazia unui eveniment, m-am exprimat că, la vară, dacă mai găsesc niște aderenți la ideea mea, o să întreprindem un marș de 1.800 kilometri până la Bruxelles, cu o moțiune despre ceea ce se întâmplă în stânga Prutului și să anunțăm că populația de baștină a Republicii Moldova vrea Unirea cu România, așa cum s-a reunit Germania sau Vietnamul. Eu sunt convins că ceea ce s-a întâmplat în 1990 – unirea Germaniei – a fost o descătușare a Europei. Dacă se va realiza Unirea Moldovei cu România va fi o nouă descătușare, mai ușoară, și problemele europene se vor rezolva altfel, căci există azi niște lucruri care pun piedici normalității în Europa, iar un rol important în aceasta îl au Rusia și Germania. Presupun că și Ungaria încurcă ițele. Totuși, este cazul să ne amintim că spre sfârșitul secolului trecut împotriva unirii Germaniei au fost Anglia și Franța, dar zidul berlinez a fost, totuși, distrus.

Noi trebuie să ne ascultăm inimile noastre și să ne apărăm istoria încoronată de veșnica noastră dorință - Unirea.Unirea este cel mai important drept al nostru. Declarația de Independență a fost un uriaș salt înainte, din imperiu spre Unire. Sunt convins că noi vom reveni la sânul Țării întregite, chiar dacă unii se fac a nu înțelege acest lucru și continuă să rămână pe rol de jertfe ale politicii rusești de ocupație.

 

– În R. Moldova, de vreo trei decenii se vorbește despre aceasta, dar situația a devenit chiar mai incertă decât în 1989. Românii ne ajută la construit grădinițe și școli, americanii – la construit
drumuri, europenii – la reformarea justiției, iar moldovenii continuă să se închine crailor de la răsărit și votează mereu politicieni orientați spre Rusia. De ce?

– Turcii au fost stăpâni 300 de ani pe aceste meleaguri, dar n-au făcut atâta rău în psihologia socială cât au făcut rușii într-o sută de ani. Pentru că turcii luau dijmă, impuneau niște reguli de comerț și cu asta se limitau. Rușii au vrut să ia totul, inclusiv sufletele oamenilor. Au mancurtizat lumea și ea rămâne încă zăpăcită. Vă dau un exemplu. În anii 1985-1989, Produsul General Brut
al Moldovei era de 18 miliarde ruble. Din aceste 18 miliarde, 14 se duceau la Moscova, numai 4 rămâneau aici. Oamenii nici nu știau, dar nici nu se interesau de asemenea lucruri. Abia acum, după ce se duc și lucrează în Rusia sau în Occident, își dau seama de ceea ce se întâmpla atunci. Azi, Rusia face multă propagandă înșelătoare să-i convingă pe basarabeni să aleagă Asia lor, nu Europa.

Cu toate acestea, credința față de Neam și Țară este în creștere, dar trebuie să mai treacă niște generații, ca toată lumea să conștientizeze adevărul și să fie capabilă să-l apere în fața  propagandei antiromânești din stânga Prutului. La începutul anilor 1990, autoritățile au scos istoria de la toate examenele de absolvire și cele de înmatriculare. Erau timpuri în care făceam parte din Comisia pentru înmatricularea elevilor în instituțiile superioare de învățământ din România. A venit la mine un domn de la Glodeni și m-a rugat să-l consult pe băiatul său la obiectul „Istoria românilor”. Era un tânăr foarte înzestrat, căci, deși nu învățase acest obiect în  școală, în câteva zile poseda cunoștințe perfecte. A susținut admiterea cu succes. Acum lucrează în sistemul de interne de la noi. Sigur, el vine din ideologia sovietică, este foarte măsurat în acțiuni și tacticos, dar cred că are în inimă și în suflet o mare dragoste față de Patria strămoșească și, dacă va trebui, va susține și Unirea. Un om înțelept nu poate să nu înțeleagă asemenea lucruri. Mai periculoși sunt viclenii care acceptă să facă jocul dușmanilor noștri. Trebuie să judecăm oamenii după faptele lor. 

Îmi amintesc politica Guvernului Filip, care spunea că apropierea noastră de România este una pragmatică. Trebuie să recunoaștem că azi toate manifestările culturale care leagă cele două maluri ale Prutului nu întâlnesc piedici. În realitate, avem stabilite și relații directe între agenți economici de pe ambele maluri. Putem merge oricând la frații noștri români, precum și ei pot veni încoace oricând. Deci, practic, nu s-a produs doar unirea politică. Acum este important să nu permitem ca actualii conducători de la Chișinău să întoarcă proțapul politic așa precum le șoptesc liderii de la Kremlin.

 

- Vă mulțumim, domnule Mărgineanu. Așteptăm vara următoare, ca să vă urmărim cum traversați Europa pe jos până la Bruxelles, unde să anunțați autorităților europene marea dorință a neamului românesc din Basarabia de a reveni la sânul Mamei, reîntregind România.

 

Gheorghe BUDEANU