Făurar, luna viilor și a îndrăgostiților

De abia am scăpat din şirul marilor sărbători grupate de-o parte şi de alta a pragului dintre ani şi am crezut că ne mai tragem sufletul în luna februarie, aparent mult mai liniştită. Aşa am crezut, prinşi fiind în iureşul declanşat de Crăciun, continuat cu Anul Nou, cu Sfântul Vasile, Boboteaza, Sfântul Ion, Sânpetrul Lupilor şi Atanasiile iar, pentru unii, cu aceleaşi sărbători, dar pe stil vechi. Mare greşeală!

Făurar, luna viilor și a îndrăgostiților
Peisaj de iarnă. Foto: Alecu Reniță

Denumirea de Făurar vine de la Faur și desemna timpul când se ascuţeau uneltele pentru începutul lucrului la câmp. Pentru că are cele mai puţine zile, Făurar este considerat fratele cel mic al lunilor anului. În luna lui Făurar, românii au şase mari sărbători: Sfântul Trifon, Stretenia cu Martinii de iarnă, Sfântul Haralambie, Sfântul Vlasie și Dragobete. Mai nou, pentru cei de religie catolică, a mai apărut și moda Sfântului Valentin (mai tânărul „frate” al Dragobetelui). Interesant este felul în care, la români, sărbătorile creștine s-au suprapus peste sărbătorile și tradiţiile populare, cu mult mai vechi. 


De la Arezan, la Sf. Trifon
Primul vine, la 1 februarie, Sfântul Trifon (știut și ca Trif Nebunul). E un sfânt tare de treabă. El apără viile și livezile de toate gângăniile prădătoare: omizi, lăcuste, viermi etc. Conform tradiţiei populare, numele de Trif Nebunul i se trage din faptul că a speriat-o pe Maica Domnului atunci când aceasta se ducea la biserică după 40 de zile de la Nașterea lui Iisus Hristos. În această zi, se zice că ar fi un mare păcat să muncești. Oamenii se duc dimineaţa la biserică, iau aghiazma amestecată cu unt, făcută anume și stropesc cu ea viile, livezile și grădinile, pentru a îndepărta omizile.

Un obicei interesant al zilei de 1 februarie poartă numele de Gurbanu Viilor, sau Arezanul. Este practic numele vechi, din vremea dacilor, al aceleiași sărbători, peste care s-a suprapus însă tradiţia creștină. Dimineaţa, bărbaţii pornesc la vie, iar înainte de a părăsi satul strigă: „Hai să mergem la Gurbanu!”. Ajunși la vie, taie corzi din care își fac cununi și cingători și dezgroapă sticlele cu vin îngropate încă din toamnă. Apoi, în jurul unui foc aprins pe un loc mai înalt începe petrecerea. Mănâncă, beau, joacă, sar peste foc și se stropesc cu vin. Când vine seara, se întorc la casele lor, purtând făclii aprinse și petrecerea continuă în familie.


Când se întâmpină iarna cu vara
Pe 2 februarie, sărbătorim Stretenia, sau Întâmpinarea Domnului. În calendarul popular, tot pe 2 februarie, sunt sărbătoriţi Martinii de iarnă. În această zi, se sărbătorește aducerea lui Iisus la templul din Ierusalim, la 40 de zile după nașterea sa. Pentru Întâmpinarea Domnului, se mai folosește și denumirea de Stretenie, un cuvânt slavon. Neînţelegând sensul acestui cuvânt, ţăranii au numit astfel o femeie rea și periculoasă, cu o fire schimbătoare, care răspunde de modificările vremii. Se crede că acum „se întâmpină iarna cu vara”. În această zi, un timp frumos va prezice o vară călduroasă și bogată, iar o vreme urâtă o vară rece și lipsită de recolte îmbelșugate.

Martinii de iarnă, în număr de trei, sunt sărbătoriţi în perioada 1-3 februarie, ziua de 2 februarie fiind dedicată Martinului Mare. Aceștia sunt cei care opresc lupii să mănânce vitele. Tradiţia spune că gunoiul nu va fi dat afară din casă și nici cărbunii nu se vor arunca în curte. Luna plină din această seară indică un an bogat.


Doi sfinţi în cinstea cărora iar ridici paharul
Pe 10 februarie, e ziua Sfântului Haralambie, cel care are putere asupra ciumei, holerei și a morţii. De altfel, icoanele așa și îl înfăţişează: ţinând ciuma în lanţ. După unele legende, Sf. Haralambie ar fi fost un păstor, de aceea el protejează vitele. Se crede că, dacă plouă în această zi, atunci ploaia va continua timp de 40 de zile. În unele regiuni ale ţării, femeile coc un colăcel și îl rup în patru părţi, pe care le aruncă spre cele patru puncte cardinale. În această zi se face pomană pentru cei care nu au murit de moarte bună, iar coliva făcută se păstrează pentru a fi dată în timpul anului la păsări, dacă se îmbolnăvesc. Pentru că este o sărbătoare mare, nu se lucrează, ci se petrece.

Pe 11 februarie, este ziua Sfântului Vlasie. În această zi încep să se întoarcă păsările migratoare. O credinţă din Moldova spune că cine respectă această zi nu rămâne niciodată fără bani. Se crede și că cine a pierdut ceva trebuie să se roage Sfântului Vlasie pentru a regăsi acel lucru. Sfântul Vlasie este protectorul femeilor gravide, iar sărbătoarea este respectată de acestea, pentru a naște copii sănătoși.

 

De Dragobete, păsările încep a-şi face cuib
În fine, pe 24 februarie, vine Aflarea capului Sf. Ioan Botezătorul, dar şi Dragobetele cu Sărbătoarea Îndrăgostiţilor. Dragobete este fiul Dochiei, fiind identificat cu Eros din mitologia greacă şi Cupidon din cea romană. În unele zone, Dragobetele poartă numele de Năvalnicul, flăcău care ia minţile fetelor şi tinerelor femei. El a fost transformat de Maica Domnului în floarea cu acelaşi nume. Acum păsările încep să îşi facă cuiburi. Băieţii şi fetele trebuie să se întâlnească de Dragobete ca să rămână îndrăgostiţi tot anul.

În dimineaţa zilei de Dragobete, fetele şi femeile tinere strângeau zăpada proaspătă, o topeau şi se spălau pe cap cu apa astfel obţinută. De obicei, tinerii, fete și băieţi, se adunau mai mulţi la o
casă, pentru a-și „face de Dragobete”, fiind convinși că, în felul acesta, vor fi îndrăgostiţi întregul an, până la viitorul Dragobete. Această întâlnire se transforma, adesea, într-o adevărată petrecere, cu mâncare și băutură. De multe ori, băieţii mergeau în satele vecine, chiuind și cântând peste dealuri, pentru a participa acolo la sărbătoarea Dragobetelui şi pentru a-și face jurăminte de prietenie.

Tudor POP

Articol publicat ]n Revista NATURA în numărul 264