Devino Patron!

La plăcinte, înainte!

La plăcinte, înainte!

Borș din oase de porc

Ingrediente: 1,4 kg oase de porc, 1 ceapă mare (cam 200 gr), 2 morcovi, 1 bucățică țelină rădăcină (100 gr), 100 gr mazăre sau fasole verde (opțional), 1 ardei iute micuț (opțional), 300 gr cartofi roz, 1 l borș sau zeamă de varză, 300 ml suc de roșii sau 2 linguri pastă de tomate ori 3-4 roșii proaspete, leuștean proaspăt, pătrunjel, sare.

Mod de preparare: Oasele se taie bucăți potrivite și se pun la fiert în apă cu sare. Se lasă să dea în clocot timp de 5-10 minute și când se adună multă spumă deasupra, se aruncă apa, se spală bine bucățile de carne și oala, se pune din nou apă și se pune la fiert, atât cât să acopere oasele.

De data aceasta fără sare. În felul acesta, sângele și spuma iese în  prima apă, acum vom avea o ciorbă limpede. 

Se lasă oasele la fiert până când carnea e aproape fiartă ( se verifică cam după 30-40 de minute).

Când carnea e aproape gătită (se gustă), se pun legumele tăiate cubulețe (ceapa, ardeiul gras, țelina, ardeiul iute, morcovul) și mazărea sau fasolea verde.

După 20 de minute se verifică ceapa dacă e fiartă și se adaugă cartofii curățați și tăiați cubulețe.

După  15 minute se verifică dacă sunt gata cartofii și se adaugă sucul de roșii (bulion sau roșii proaspete), iar după ce dă în clocot, se adaugă borș după gust.

Dacă nu aveți borș de putină, acriți cu zeamă de lămâie sau zeamă de varză.

După ce clocotește cam 10 minute borșul, se adaugă sarea. Focul se stinge, se spală, se taie  și se adaugă  verdeața. Verdeața se adaugă în ciorbă după 10-15 minute de când s-a stins focul, nu imediat. În felul acesta, nu se distrug toate vitaminele, iar gustul va fi mai intens.

În momentul servirii, puteți adăuga smântână sau iaurt, dacă doriți. Se poate drege cu ou bătut și smântână.

 

Friptură de curcan la cuptor

Ingrediente: 1,5-2 kg carne de curcan (pulpe, piept, aripi), 200 ml apă, 300 ml vin alb, 30 ml ulei de măsline, 1-2 frunze salvie, 1 crenguță rozmarin, 1 linguriță sare, 1 praf piper negru măcinat, ½  linguriță piper boabe, ½  linguriță cimbru uscat, ½ linguriță boabe coriandru pisat, 4-5 căței usturoi, 1 foaie dafin.

Mod de preparare: Carnea de curcan se spală și este preferabil să se taie în bucăți egale, ca să aibă timp de coacere egal. Se pune apoi carnea într-o tavă  încăpătoare, se sărează și piperează. Se presară cimbrul, salvia și rozmarinul. Carnea se stropește cu ulei și se unge cu coriandru pisat.  Se toarnă apoi vinul și se lasă carnea la frigider, până a doua zi. Înainte s-o gătiți, scoateți carnea din frigider cu o oră, o oră jumătate și lăsați-o să ajungă la temperatura camerei. Se completează  cu apă, dacă mai este necesar, apoi se  pune tava cu carne la cuptorul electric preîncălzit, la o temperatură de 180 grade Celsius, pentru o oră jumătate. Dacă aveți  cuptor pe gaz, rotiți  butonul până la cea de-a treia poziție. Din când în când, stropiți friptura cu sosul din tavă. Este gata când se rumenește frumos deasupra.

Friptura de curcan se servește ca atare, cu o salată sau cu o garnitură alături, ca de exemplu: piure de dovleac, piure de cartofi cu parmezan, cartofi copți cu ierburi aromatice, sote de ciuperci brune, salată de cartofi dulci, orez cu legume. 

 

Salată de ciuperci cu maioneză și usturoi

Ingrediente: 420 grame de ciuperci din conservă bine scurse de lichid sau 700 grame ciuperci proaspete, 1-2 căței de usturoi (în funcție de mărime și de cât de usturoiat vă place), 100 gr maioneză, 2 linguri de zeamă de lămâie (opțional), 1 pahar mic de iaurt simplu, cu 3,5% grăsime, 1 legătură de pătrunjel sau mărar, piper și sare.

Mod de preparare: Opțional, se adaugă în maioneză un pic de suc de lămâie și usturoiul zdrobit sau răzuit pe răzătoarea cu găuri mici și se amestecă.

După adăugarea usturoiului, urmează iaurtul, care se  pune pentru a spori cantitatea sosului de bază fără a aduce prea multe calorii în combinație, obținând astfel un dressing/sos mai light pentru salata noastră de ciuperci. Se omogenizează bine iaurtul cu maioneza, până se obține un sos cremos și omogen, cam de consistența smântânii. Se condimentează sosul cu sare și piper din belșug. 

După preferință, puteți folosi mărar sau pătrunjel verde  care se toacă mărunt și se adaugă în castron la salata de ciuperci cu maioneză. 

Se amestecă bine ciupercile cu sosul, așa încât să fie acoperite peste tot. Se pune peste castron un capac sau folie alimentară. Se dă salata la frigider pentru minimum 2 ore, ca să se îmbine aromele și să se seteze bine sosul. În acest timp textura salatei va deveni mai fermă.

Salata de ciuperci cu maioneză și usturoi se servește rece, ca aperitiv.    

Articol publicat în revista NATURA, nr. 383

 

Susține Natura.md: Devino Patron!