Nesăbuitul dezlănţuit

Nesăbuitul dezlănţuit

Porcu-i porc, aşa îl cheamă,
Scroafa este a lui mamă,
Porcul râmă peste tot,
Dacă nu-i pui sârmă-n bot.

(Porcul)

Ho, nebunule, ce-a dat în tine?! Cum altfel să vorbeşti cu un descreierat ca ăsta?… Aşa face un preşedinte de „ţară”? Uite-l! s-a căţărat dihonia în copac şi caută să ne convingă pe fiecare că fericirea e în mâinile noastre şi vom avea parte de ea imediat, dacă ne vom tăia creanga de sub noi. Vrea să ne luăm cu toţii după dânsul, în copac, şi să vadă ticălosul cu ochii lui de broscoi cum ne prăbuşim, tăindu-ne creanga de sub noi. Iar el, ucigă-l-crucea? Să sară de pe o creangă pe alta, din Chişinău până la Moscova lui dragă, şi tot cu zile să rămână. Pe dânsul, întruchiparea urii ce este şi a petrecerilor de pomină pe spatele celor sărmani, pe dânsul, pe acest drac împeliţat să-l înveţi cum să prăpădească neamul din care face parte? Păi, la mintea cocoşului!

De-acum la ce i-ar mai prinde bine acest neam pe care l-a trădat şi l-a furat, l-a sărăcit şi l-a flămânzit, şi care, cu gură de moarte, îi cere măcar ceva de mâncare? Cum altfel ar putea să scape de aceşti năpăstuiţi, decât să-şi taie singuri creanga de sub ei? Dar, Neamul? Ia măi Neam îndârjit! Nu vrea să dea ortul popii nici în ruptul capului. Ca să vezi, n-a pus mâinile pe piept de-a valma nici pe timpul celorlalţi antihrişti – socialişti, comunişti, care, de cum au tăbărât de la Răsărit peste moldoveni cu tot socialismul şi comunismul lor netrebnic la 28 iunie 1940, au prins a deporta lumea la urşii cei albi, iar peste cei rămaşi, blândul nostru neam, au prins a turna şi a turna „dust” (DDT) şi dihlofoss, zi şi noapte au tot otrăvit solul şi apele de pe faţa pământului, încât nu mai rămăsese nimic viu în râuleţele noastre parşivite, nu vedeai o furnică în ţarină…

Noroc bun de noi, că cei cu întrecerea lor socialistă n-au ajuns cu toate labele la apele subterane, din adânc, să le pângărească şi să le irosească după mintea lor, aducătoare de prăpăd. Atât mai beam noi moldovenii picătură de apă! Dar, vezi bine, ceea ce n-au reuşit străinii năvălitori, acum pacostea asta de preşedinte, tot cu ochii la Kremlin şi tot roşu ca ucigă-l-toaca, care-şi zice că e „moldovan”, s-a luat rău de capul nostru, neamule, să ne termine, nu alta, cu toată hărmălaia lui afurisită. De ochii lumii, haimanaua asta o face pe marele blagorodnic şi iubitor de moldoveni, care, uite-l cât de mult bine ne doreşte – acum, când am ajuns că au secat cu nemiluita atâtea şi atâtea izvoare, pâraie şi pârâiaşe, când a dispărut apa din fântânile a nenumărate localităţi din toată republica, păgânul preşedinte, pompat cu milioane de euro şi dolari, permite samovolnic susţinătorilor lui, celor mai hapsâni milionari să umble cum ştiu la rezervele de apă potabilă din subteran – pentru a o scoate la suprafaţă şi a o capta în lacuri particulare de agrement şi plăcerea bogătanilor, dar şi a o folosi la irigarea solului şi mărirea recoltelor acelor cu averi nemăsurate. Uite-l cum vrea hicleanul de preşedinte să ne „fericească” cu belşugul pământului! ştiind fariseul prea bine că această apă e bună doar de băut şi nicidecum – pentru irigare, că-i prea încărcată de săruri, spornică în a preface ciornoziomul nostru atât de roditor în soloneţ.

Rămas fără apă şi fără pământ roditor, din cauza nebuniei unui preşedinte căzut în cap, ce-ţi mai rămâne, neamule, decât să te prăpădeşti cu zile? Pentru acest „bine” pe care ţi-l face răul întronat în hoţii, manipulări şi trădări de Neam şi Ţară, ce merită acest păgân al plaiului, ucigător de viaţă, preşedinte al aşa-zisei republici, croite de Stalin şi Hitler? Huideo, urgie! Huideo, catastrofă, unde-a dus surdul roata şi mutul iapa!

Ionel CĂPIŢĂ

Articol publicat în Revista NATURA în numărul 342