Să îmbrăcăm Moldova în straie de sărbătoare

Să îmbrăcăm Moldova în straie de sărbătoare
Foto: Alecu Reniță

A mai trecut un an. Încă un an în plus pentru independența Republicii Moldova. Mă gândesc dacă această pseudo-independență mai ajută pe cineva. Vremurile se opresc în Republica Moldova. Simt această țărișoara tot mai sleită de puteri, tot mai săracă, tot mai secată, mai plină de frici și probleme. Arșița dogoritoare a politicii ne face să nu stăm locului, alianțe, trădări, uniuni, rapoarte, miliarde. Tinerii fac coadă la aeroport pentru ca să plece, fiecare pe unde apucă, pe unde îi mână soartă sau pe unde mai au rude care de mult timp îi cheamă în țări străine. Oare se vor mai întoarce? Cui îi pasă de ei? Cui îi pasă de noi?

Imediat Republica Moldova se va îmbrăca în straie de sărbătoare, pentru că, hmm, independența are nevoie de susținerea noastră. Pe cine mai chemăm de data asta să ne cânte? Oare nu v-ați săturat de concertele cu factor electoral, pline de fast, mici și bere, pliante cu Votați-l pe Cutărescu și mari artiști care cântă doar pentru unii și doar în prag de alegeri? Nu v-ați săturat de concerte care aduc tone de gunoi, beții colective, violențe?

A mai trecut un an. Încă un an... În aceste zile ar trebui să ne adunăm acasă, să cântăm în limba noastră cea română, să ne strângem copii sau nepoții în brațe și să ne bucurăm de pace. În vremea comunismului era aproape imposibil. Oare ne putem bucura de un dans frumos, de o muzică bună, de oameni frumoși, de mâncare gustoasă ca la mama doar la evenimente ,,speciale” cu un puternic iz electoral, politic?! Oare v-ar plăcea și vouă să avem un alt tip de sărbători?

Foto: A Mardari

 

Mă bucur totuși că unii oamenii găsesc un echilibru interior, întorcându-se la reperele strămoșești. Cu toții știm că în vremurile demult apuse, țăranii, după o săptămână grea, cu multe neajunsuri, duminica ieșeau la horă. Cred că ar trebui să fim invidioși pe acea stare de euforie pe care noi, orășenii, nu o mai putem simți la fel. Erau ei, simpli, arși de soare, cu mâinile zbârcite, cu fruntea încărunțită, poate cu o singură pereche de încălțăminte, poate aveau o singură cămașă, sau doar o ie pe care o scoteau din casă doar la sărbători. În ciuda acestor lipsuri, câtă bucurie purtau în inimi, „Dragi-mi erau şezătorile, clăcile şi horile şi toate petrecerile din sat, la care luam parte cu cea mai mare însufleţire”, descria Ion Creangă în opera „Amintiri din copilărie”.

Mergeți sub cerul liber, ascultați muzica neamului, admirați ce-a mai rămas al nostru, acel al nostru pe care nimeni nu ni-l poate fura. Politicienii ne pot lua din bani, cu miliardele chiar, ne pot sărăci, ne pot fura viitorul acasă, ne pot fura din dezvoltare, din pământ, dar nu ne pot fura din inimi dansul nostru, cântecele noastre, meșteșugurile noastre.

Eu vă invit și la alt fel de festivaluri, cu oameni frumoși, civilizați, fără să vi se sufle în ceafă și în față cu cine să votați. Vă invit să susțineți oamenii valoroși din țara noastră, atâți câți au mai rămas. Aici meșteșugarii își pot vinde produsele, în condițiile în care lipsa locurilor de muncă e o realitate dureroasă. Aici tradițiile rămân vii, pentru că atât timp cât mergem la spectacole de dans şi muzică populară, oamenii vor transmite din generație în generație această artă. Altfel, întotdeauna ,,independența” noastră va fi un cuvânt fără emoţii.


Ludmila HÂRJĂU

Articol publicat în Revista NATURA în numărul 330