Un muzeu al naturii și culturii

Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală (MNEIN), situat pe strada M. Kogălniceanu, nr. 82 din Chișinău (director general Petru Vicol), este cea mai veche instituţie muzeală din Republica Moldova. Fondat în 1889 de Zemstva Gubernială cu scopul de a susține și promova dezvoltarea agriculturii și industriei în Basarabia, muzeul tezaurizează și promovează până în prezent viața rurală și urbană, bogăția spațiului natural românesc cu specific basarabean.

De-a lungul timpului, Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a parcurs multe etape de reorganizare. Din 1916, cu denumirea de Muzeu Zoologic, Agricol și de Industrie Casnică și până la denumirea reactualizată din 1991, MNEIN are statut de instituție culturală științifică și face parte din domeniul științei și inovării.     

În muzeu sunt expoziții temporare și permanente. În 1994 a fost inaugurată expoziția permanentă „Natura. Omul. Cultura” spre a-i arăta omului evoluția vieții și a sistemului bio, spre a-i aminti că el este parte firească a naturii-mame ca să se mențină ca entitate și neam. Între curtea de sus și cea de jos a muzeului este și cea mai veche Grădină Botanică (datează de la începutul sec. XX) „o carte vie a florei Moldovei”. Aici este creat un vivarium cu expoziţie de păsări rare şi exotice. Muzeul dispune de o valoroasă bibliotecă ştiinţifică, ce deţine peste 41500 de volume, inclusiv o importantă colecţie de carte rară.      

În prezent, patrimoniul muzeului are peste 135 mii de piese, iar un rol deosebit, ce atrage privirile vizitatorilor, îi revine uriașului schelet Dinotherium Gigantissimus. De la înființare, parcurgând consecutiv secolele XIX - XX și intrând în al XXI-lea, muzeul a adunat și expus colecţii petrografice, paleontologice, zoologice, botanice, arheologice, numismatice şi etnografice, multe din ele fiind valoroase şi chiar unicale.    

Blocul expoziţional de bază, în stil pseudomauritan, este construit după proiectul arhitectului Vl. Ţâganco, iar primul custode fiind Franț Osterman. Datorită diverselor expoziţii organizate în numeroase ţări din Europa, America şi Asia, colecţiile muzeului au o valoare nu numai naţională, dar şi europeană, iar instituția, care a tezaurizat, conservat și valorificat averea culturală a statului nostru, a parcurs o recunoaștere temporală începând cu Imperiul Rus și continuând în spațiul european actual.     

Perpetuarea activității unui muzeograf înscrisă în evoluția muzeului

Pentru o mai bună cunoaștere a MNEIN am rugat-o pe Varvara Buzilă, etnograf și muzeograf, doctor în filologie cu domeniul de cercetare a culturii românilor de la Est de Carpați, a cărei activitate de muncă și viață se înscrie din 1983 în parcursul acestei instituții să-mi ghideze demersul publicistic într-un articol, pentru NATURA, revistă, care, la rândul ei, susține și promovează patrimoniul național și cultural al întregului spațiu românesc. Numele Varvarei Buzilă este intrinsec cu existența și evoluția muzeului.

Acest argument este  cunoscut din zecile de articole științifice și emisiuni de popularizare a științei despre vasta problematică a culturii tradiționale și prestanța publică a muzeului la promovarea valorilor esențiale pentru continuitatea culturală națională. Din prea mare respect pentru oamenii de o înaltă ținută morală și culturală, o adulare verbală nu i-ar menține statutul dnei Buzilă la înălțimea culturală pe care a atins-o decât prin a menționa că o informație amplă, veridică și consecventă despre muzeu o poartă cu sine sau o poți găsi în expunerea enciclopedică a muzeografului Varvara Buzilă.

De la ea aflăm că „muzeele au apărut drept urmare a colectării obiectelor de valoare”. Indiferent dacă muzeele au apărut în spațiul public sau privat, iar percepția inițială era că acest mod de concentrare a bunurilor, spune dna Buzilă, era perceput ca o ambiție a cuiva de a-și arăta bogăția, mai târziu s-a demonstrat că „muzeul a intrat în spațiul public să tezaurizeze memoria socială și istorică”, dar și ca mijloc de reper între trecut și prezent. Muzeul nostru, menționează etnograful, „este unul din cele mai vechi în spațiul est-european, iar în sec. al XIX-lea avea multe expoziții ale realizărilor de atunci să promoveze progresul economic din industrie și agricultură”.

Dacă în trecut, muzeul era deschis pentru vizitatori doar o zi în săptămână, iar protagoniști erau, de obicei, elevi sau studenți, astăzi instituția are spațiile expoziționale deschise 6 zile din săptămână (cu excepția celei de luni), afirmând, indiferent de timp cronologic sau istoric, vocația sa de „un bun mentor pentru a coagula ceea ce numim memoria colectivă, modelată după modele culturale consacrate”.    

MNEIN din Chișinău are această misiune educativă, asemenea dovadă se sprijină pe intenția nobilă de sorginte cognitivă a ctitorilor. „Mai mulți ani, povestește Varvara Buzilă, baza muzeului a fost pusă de mari entuziaști, deveniți mari profesioniști. Soții Albina și Franț Ostermann, doi călători prin spațiul european, ajungând și în Basarabia, s-au stabilit aici. Experiența drumeției, dar și a nivelului înalt de cărturărie a lor, i-a determinat să pună temelie acestui muzeu”.

Au colaborat la edificarea lui și cadre didactice, și municipalitatea, investind bani. Un Mecena al acelor vremi, susținând proiecte culturale, a fost doctorul în științe Constantin Cazimir, pedolog și pedagog prin a cărui filantropie s-a construit aripa stângă a muzeului și geamul cu vitraliu, vechi și mare, care se păstrează și astăzi intact. Baronul Alexandru Stuart a contribuit de asemenea la edificarea clădirii muzeului și susținerea activității acestuia.    

Varvara Buzilă te conduce frumos în timpul muzeal al celor trei secole, punând cu delicatețe, dar temeinic, orice cuvânt drept proptele muzeului și pentru „veacurile ce va să vină”. În fine, spune cea care slujește muzeului de patru decenii, „e o clădire frumoasă în sine, e bine s-o vezi fără a-i vizita expozițiile. Istoria și cultura spațiului basarabean au asimilat fizicul acestei construcții și au făcut-o să lucreze pentru cultura noastră, indiferent cine a fost la conducere. MNEIN din Chișinău a conservat și protejat cele mai relevante mărturii ale naturii, societății, civilizației acestui spațiu românesc”.     

Pomul vieții sau rodul cunoașterii     

Sala de inițiere a muzeului are ca expoziție permanentă „Omul, Natura, Cultura”. Termenii din generic constituie repere constante ale erelor expuse în vitrine pentru a arăta cum au evoluat formele de viață în spațiul nostru. Natura, prin mărturiile sale, demonstrează omului istoria dinaintea apariției lui. Elementul central al sălii este Pomul vieții cu semnificații adânci, regăsit adeseori în cultura și literatura română. Acesta este și un simbol universal cu înțelesuri biblice, cu semnificații în culturile de pe mapamond ca imagine integratoare a lumii, relevând unitatea reprezentărilor omului de pretutindeni în raport cu natura, rodul și rolul cunoașterii.     

De la Casa Mare la Sala conflictelor

Interiorul MNEIN este încăpător pentru mai multe săli de expoziție. Câteva din ele atrag vizitatorii (eu sunt unul dintre ei) captivați de evoluţia culturii comunităţilor umane, care au locuit în diferite perioade preistorice și istorice pe teritoriul Moldovei, sau de cunoaşterea şi valorificarea lumii - o cale dificilă a dezvoltării cunoaşterii de la sacralizarea forţelor naturii până la dominarea şi exploatarea lor nemiloasă de către om. Vizitatorii își încetinesc pașii în Sala Bucolică să cunoască ecosistemele din spațiul nostru geografic, cu toți reprezentanții florei și faunei, să urmărească de la păsările surprinse în zbor până la cele mai invizibile înălțimi, ca să le îndrepte apoi spre repaos la buburuzele minuscule.

În Sala Biosferei, din care lipsesc exponatele, iarăși te lași surprins de pictura murală a maestrului Ion Daghi, care a redat cuprinzător în planuri sincronizate succesiunea formelor de viață pe pământ și a civilizațiilor, a pus soarta omului gânditor în raport cu existența fluturelui și a mușețelului, aflate în interdependență. Biosfera este învelișul care asigură existența vieții pe Pământ.

Ideea acestui demers muzeal este să înțelegem că orice acțiune locală, are impact global. Se poate formula concluzia că de la o vreme scopul principal al unor comunități umane este de a smulge de la natură cât mai multe bunuri, fără să înțeleagă impactul unei asemenea atitudini.  

Porțile muzeului sunt mereu deschise spre revelație și cunoaștere

În prezent, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală are, pe lângă expoziția permanentă, și trei expoziții temporare: Lemnăritul și fierăritul – meșteșuguri făuritoare de civilizație (la mansardă), Similitudini simbolice între ceramica tracică și portul popular și Cămăși surori, simboluri vechi și noi (la parter). Mesajele multiple ale expozițiilor devin mult mai accesibile când ești însoțiț de un ghid. Prezentarea colecțiilor de port popular strămoșesc sau a bogăției solurilor Moldovei, o întoarcere în erele geologice și istorice, o aplecare mai lungă la vitrinele ce prezintă culturile arheologice și dezvoltarea lor, îți ghidează mereu conștiința către ecologia naturii și culturii.

Autor: Silvia STRĂTILĂ 

Articol publicat în revista NATURA, nr. 377 

Susține Natura.md: Devino Patron!