Telenești, ești frumos când înflorești

O revedere pe locurile adolescenței după 41 de ani este un motiv să te bucuri că memoria te ajută să te simți tânăr. Din 1983 s-au scurs patru decenii, iar Teleneștiul, un orășel atestat în 1611 și situat în partea centrală a Republicii Moldova, pe malul drept al râului Ciulucul Mic, la 93 km de Chișinău, pe traseul Chișinău-Bălți și la 30 km de calea ferată Călărași, a rămas în amintirea multora, care n-au prins rădăcini acolo, un centru urbanistic mic și compact, frumos și atrăgător. Aș fi vrut să-l găsesc la fel – aglomerat, cu aceleași clădiri vechi, poate restaurate. Timpul însă a șters multe amintiri în cele patru decenii, pentru că nu am mai găsit ce știam eu la locul lor. Schimbările sunt firești dacă ne gândim că nu dorințele noastre fac istorie, dar ceea ce trebuie și merită să fie conservat pentru viitor rămâne un patrimoniu. 

Strada centrală de altădată, 31 August, are alte destinații decât spre hotelul somptuos de cândva (astăzi transformat în bloc locativ) sau la Școala nr. 1, unde învățau peste mia de elevi, la cinematograf sau la magazinul comercial, solicitat de mulți trecători, un fel de mall, care astăzi doar și-a anglicianizat denumirea. În capătul străzii din centrul orășelului, unde stă neclintit un monument închinat eroilor sovietici, drumul se ramifică spre Liceul „Lucian Blaga”, spre spitalul raional, iar Muzeul Raional de Istorie și Etnografie îți atrage privirea. Curiozitatea te-ar duce spre o clădire veche care e un conac boieresc sau spre biserica nou-construită, o atracție prin frumusețea ei. O călătorie în voia pașilor prin Telenești te duce spre toate acestea, începând să răsfoiești paginile istoriografice ale localității.        

Ce te lenești, mă?      

Istoria orășelului Telenești este legată de prezența unui boier localnic, care a lăsat un conac, ce se mai păstrează și azi. Numele boierului, spune o legendă, era Telea, care avea aici moșii, pe la sfârșitul secolului al XV-lea, pe timpul domniei lui Ștefan cel Mare. În altă legendă aflăm că originea Teleneștilor se află în satul Inești, o localitate la un kilometru de reședință. Aici, încă în Antichitate, împreună cu grecii și romanii pe teritoriul Daciei, s-ar fi așezat și evreii. Până în anii 90, din secolul trecut, datorită numărului mare de evrei, pe străzile Teleneștiului și în toate instituțiile, se vorbea doar rusește, iar mica urbe era desprinsă în totalitate de la valorile autohtone. Târgușorul de altădată a devenit pentru multe secole „o localitate evreiască”, datorită numărului mare de evrei, migrați din Germania, în sec. al XVI-lea, numindu-l, prin asociere „Tel-Aviv” sau printr-o tălmăcire din ebraică „deal lângă Inești”.      

Ar mai fi o legendă, al cărei temei toponimic stârnește amuzament la adresa claselor. Cică un boier avea o slugă leneșă și când se enerva pe sluga leneșă, îl probozea: „Ce te lenești, mă?". Mai târziu această frază s-a transformat în numele târgului.     

Hrisoavele spun că orășelul Telenești a avut o amplasare avantajoasă, între codri și câmpie. Această dovadă este și astăzi o mărturie vie pentru oricine vrea să călătorească prin codrii Budăiului sau Crăsnășenilor, sau prin alte localități pitite în inima codrilor ca să ajungă la Telenești.          

O lecție de istorie învățată la Muzeul Raional de Istorie și Etnografie    

La Telenești dacă ajungi, numaidecât trebuie să vizitezi Muzeul Raional de Istorie și Etnografie, situat vizavi de Liceul „Lucian Blaga” și de unde se vede, dar mai ales, îți trezește curiozitatea o clădire veche, conacul boierului Teodosiu, pe care mulți vor să-l restaureze și să-l pună în funcțiune. 

Însoțitoarea Svetlana Caprian, directoarea Școlii Raionale de Arte Plastice „Nicolae Moisei” mă duce direct la muzeu. Pe colină, în inima orășelului, clădirea muzeului, construită din cărămidă roșie, aliniată la elemente gotice, care o fac mai atrăgătoare, are permanent vizitatori. Și interiorul, cu nouă săli de expoziții, dotate și variate, cu exponate permanente și temporare, arată că aici se păstrează tezaurul național, spre perpetuare și mărturie pentru viitorul, sperăm, cât mai îndepărtat.     

De la muzeografa Svetlana Bunduchi, a cărei călătorie pare să fie reală prin istoria neamului românesc, datorită harului ei de a povesti, aflăm că tezaurul zonei de centru a Moldovei, nu s-a pierdut.    

Muzeul Raional de Istorie și Etnografie este un punct turistic atractiv al orașului datorită celei care l-a fondat, directoarei Elena Iliescu. Timpul a adus-o la baștină la momentul potrivit, iar în 2008, împreună cu alți lideri de raion, Boris Burcă și Eugen Manoli, au fondat acest muzeu. Locul, unde sunt trei edificii învecinate - muzeul, conacul și școala - este parcă mai sus decât panorama orășelului, asta ar însemna că trecutul trebuie să fie reperul identității noastre.     

Clădirea, rezistentă la schimbările timpului, a fost construită la mijlocul secolului XIX, în târgul Telenești pe domeniul boierului Iordache (Egor) Theodosiu, secretar gubernial pe vremea administrației țariste. A găzduit mai multe domenii: un spital de urgențe, o secție a jandarmeriei române, apoi abandonată. Mulți ani, aici, își amintesc unii dintre vizitatorii băștinași, povestește Svetlana Bunduchi, a fost  Spitalul Raional, după care a rămas doar o secție de boli contagioase. De la sănătatea fizică, destinația clădirii a trecut la cea spirituală. În sălile de expoziții se pot găsi treizeci și șase de mii de exponate înregistrate de stat. O vizită în toate sălile este o lecție de istorie învățată. Oamenii din zonă, teleneștenii cu o dotă materială impresionantă, dovadă că au fost harnici, respectiv gospodari, au adus ca multe obiecte să fie păstrate aici: covoare de peste o sută de ani, chiar și un pian cu aceeași vechime și ale cărui sunete mai pot fi acordate, costume populare, unelte de muncă etc. Nelipsita sală Casa mare este o atracție a multor vizitatori, pentru că aici mai poți respira aerul curat al neamului de odinioară, iar legătura cu strămoșii îți mai aduce speranța că mai sunt oameni care știu să păstreze averea poporului român.              

Școala de pictură e o moștenire sfântă     

Ne ducem cu Svetlana Caprian să vizităm Școala Raională de Arte Plastice „Nicolae Moisei”. Trecem mai întâi pe la școala veche, pe unde Nicolae Grigorescu sau Nicolae Tonitza s-ar fi bucurat să respire aerul guașului împreună cu tinerii pictori. O casă cu fața ieșită în străduța îngustă, pe ale căror uși se mai păstrează vopseaua groasă, acum scorojită, cu gratii la ferestrele mici, poate mai este vizitată de un pictor, îndrumat și școlit cândva de Nicolae Moisei, profesorul de pictură al multor copii, care l-a ajutat să-și așeze șevaletul și să-și armonizeze culorile. La școala de pictură a Svetlanei Caprian am găsit într-o zi de weekend vreo șaisprezece copii, însoțiți de profesoara lor Tatiana Mațuev, și multe desene, picturi, schițe în sala de lucru – toate posibile să fie trimise oricând la o expoziție solicitată. Aici învață 240 de copii, iar pentru mulți pictura este viitorul lor. De aici au plecat să prolifice în lume culorile curcubeului Constantin Botezatu, Cornelia Druță, Gabriela Stroici, Olivia Furtună, Dragoș Harabari, Ariadna Raileanu, Elena Hangan și mulți alții. Colaborarea școlii de pictură cu artiștii plastici consacrați, cu bibliotecile sau muzeele, ieșirea lor în cadrul expozițiilor naționale și internaționale le aduc bucurii, dar și curaj să-și prolifice talentul.        

Vasile Alecsandri – la biblioteca din Telenești    

Poetul Vasile Alecsandri este amfitrionul Bibliotecii Publice Raionale „Vasile Alecsandri” din Telenești a cărei directoare este Maria Furdui, un manager interesat ca lumina cărții în orășel să lumineze multe spații. Înființată în 1946, biblioteca cu sediul nou construit prin anii 80, ai secolului trecut, este deschisă să deservească patru mii de cititori. Bibliotecara, șefa Serviciului relații cu publicul, Elena Slabu ne prezintă biblioteca ca pe o carte de vizită, ne deschide ușile sălilor pe a căror rafturi stau cuminți prietenii multor cititori. Biblioteca lui Alecsandri, pe lângă un fond de carte de 54 de mii, mai are și cluburi de lectură, așa cum ar fi „Lecturi cu aromă de prăjituri”, servicii noi sau tradiționale pentru cititori de toate vârstele, precum „Sunt bucătar” sau „Educație pentru societate”. În cadrul bibliotecii funcționează Asociația Obștească – Centrul Multifuncțional, Educație, Informare și Cultură, deschisă pentru colaborare cu școlile sau alte instituțiile de cultură. În rețeaua bibliotecii raionale sunt 46 de biblioteci regionale, parteneriate sigure care se reunesc în seminare și formare. Cu alte cuvinte, Biblioteca PR „Vasile Alecsandri” Telenești este un Centru de Excelență și formare profesională.    

Aici cadrele profesionale își închină viața cărții și slujirii ei, unele chiar de jumătate de veac, ne spune Elena Slabu. Deținătoarea Diplomei DAC (Dăruire pe Altarul Culturii) Aurelia Dobjanschi, director adjunct, sau Efimia Lascov și Nina Tofan sunt vechi însuflețitoare ale cărții. În mâinile lor cărțile au fost ținute cu drag și transmise miilor de cititori.        

O singură mașină în Gara auto    

Constat că, în cele patru decenii de când nu am mai trecut pe aici, orășelul Telenești, ca mai toate localitățile din Republica Moldova, își numără anii și oamenii în vremuri de tranziție, sperând ca băștinașii să nu plece masiv de aici, nepoții să se întoarcă întru perpetuarea unei vieți mai bune, Gara auto nu mai este intoxicată de gazul mașinilor care, în trecut, concurau mai multe pe un loc, pe peron. Microbuzul spre Chișinău a trebuit să amâne cursa cu o oră mai târziu, iar eu în acest timp să răsfoiesc împreună cu Svetlana Caprian, dornică să cunoască aerul vetust al Teleneștiului, file din istoria orașului căreia i-a rămas fidelă. Mi-aș fi dorit să-i îmbrățișez cu privirea pe profesorii mei: Tudor Bogdan, fostul director al Școlii nr. 1, pe Emilia Garaz sau pe Ilie și Suzana Ostap, Cornelia Jero, Maria Pricop, pedagogi pe care memoria mea nu poate să-i uite.    

Din Gara auto Telenești o mașină cu trei pasageri lasă în urmă un orășel pe care natura, în primăvară, îl va acoperi cu flori și-i va revărsa mai multă lumină peste imaginea tristă din februarie.

Autor: Silvia STRĂTILĂ 

Articol publicat în revista NATURA, nr. 384

Susține Natura.md: Devino Patron!