Devino Patron!

Altarul recunoștinței de la Sălcuța

Într-o zi caldă de septembrie, destinul m-a adus în localitatea Sălcuța, raionul Căușeni. Nu știam mai nimic despre acest sat, decât mica descriere pe care i-a făcut-o scriitorul Ion Druță în romanul „Biserica albă”, citit într-o iarnă geroasă pe vremea când aveam 14 ani.

Altarul recunoștinței de la Sălcuța
Ne întâmpină o poartă tradiţională de lemn de toată frumuseţea. Foto: A. Reniță

„..Dosită de ochii și de gura lumii, Sălcuţa o ducea în vâlcica ceea ca în sânul lui Dumnezeu. Cele două dealuri erau ca o cetate, o moștenire a tuturora, un dar al cerului pe care oamenii îl păstrau cu sfinţenie și-l treceau din tată în fiu. Iarna sătucul din vale mai că nu știa de frig, iar pe vreme frumoasă cele două dealuri contribuiau cum nu se mai poate la educarea sălcuţenilor, căci, dacă de pe dealul de la răsărit se vedea până la Nistru, din vârful celuilalt deal, pe înserate, se zăreau până și stufăriile din preajma Prutului...”

Maestrul Ion Druță a deplâns soarta tragică a acestui sat, căci ironia sorții l-a plasat între două tabere diferite de război - turcii din- tr-o parte, rușii din cealaltă parte – încleștați în vestitul război ruso-turc din 1787-1792. Detașamentul cazacilor era pe un deal, turcii – pe alt deal, iar sălcuțenii erau prinși la mijloc. În urma unui conflict iscat între turci și cazaci, Sălcuța fu arsă și într-o singură noapte transformată în ruine. „În vâlcica dintre cele două dealuri o bisericuță striga la cer, rugându-se de milă, dar nu avea să vină în noaptea ceea nici mila, nici îndurarea, nici mântuirea”.

Și totuși satul nu a murit cu totul, a renăscut din cenușă, iar eu am ajuns să îl vizitez deși anii au trecut și fragmentul de roman mi-a zburat din cap. Seara se lăsa peste Sălcuța când noi intram în sat căutându-l pe domnul Ion Găină, persoana care ne-a invitat să venim aici. L-am găsit în curtea Casei-Muzeu „Ioan Zlotea”, trebăluind și încheind socotelile cu muncitorii care lucrau la șantierul unei viitoare bisericuțe. Datorită domnului Găină am aflat frumoasa poveste a Muzeului și a personalității în cinstea căreia a fost ridicat.


Ion Găină, muzeograf , muzeograf şi director de muzeu, i director de muzeu, gazda noastră la Sălcuţa. Foto: A. Reniță

 

Aici, la Sălcuța, în anul 1862, s-a născut cel care avea să devină un mare tămăduitor și duhovnic, pe nume Elisei Zlotea. Tânărul Elisei a simțit de mic chemarea ascetică și a decis să devină monah, însă părinții nu i-au permis și l-au căsătorit cu forța. Totuși, el a decis să ducă o viață sfântă în condiții laice, în mijlocul sătenilor, fiind călugăr cu disciplina și cu trăirea. Simplu și fără carte, călugărul a avut o înțelepciune nativă, îmbogățită prin rugăciune, cu ajutorul căreia a avut o vocație mistică deosebită, a vindecat prin puterea rugăciunii și a ajuns să ducă o viață de sfânt. În scurt timp, Elisei Zlotea a devenit foarte cunoscut în întregul ținut al Tighinei și chiar în tot sudul Basarabiei. Oameni bolnavi din foarte multe localități veneau la el și așteptau în rând zile întregi să fie primiți și tămăduiți. Călugărul de obicei îi primea într-o cameră specială și se ruga pentru vindecarea lor. În acest fel a lecuit orbi și paralitici, a vindecat boli de cap și de inimă, iar oamenii care l-au cunoscut îi atribuiau puteri miraculoase. Un contemporan al său, Macarie Sârbu, a scris o carte de 50 de pagini despre vindecările părintelui Zlotea. De la el, cititorii au putut afla despre modul de viață al părintelui, cât de ospitalier și omenos era, câte milostenii făcea și cât de curat era la suflet și la trup. 

De multe ori pleca în pelerinaje, vizitând diverse ținuturi și vindecând oamenii care se adresau la el. Foarte des în jurul său se aduna lume multă ce privea la el ca la un profet – din acest motiv stăpânirea rusească era neliniștită, iar polițiștii îl arestau deseori. În total, părintele Zlotea a fost arestat de 25 ori. Odată, în pragul primului război mondial, călugărul a mers chiar la Petrograd, să-l vestească pe țar de vremurile grele care se anunțau. Din păcate, a fost arestat, legat în lanțuri și pus în vagon alături de însoțitorii săi, cu destinația Basarabia.

Abia la 60 ani părintelui Zlotea i s-a permis să devină monah în toată regula, printr-o fericită coincidență: un călugăr de la Athos, aflând de faima lui Elisei, a venit la Sălcuța pentru a-l îndemna să se călugărească. Pentru aceasta, l-a condus la Schitul Sfântul Ioan din Iași, la starețul Epifanie, care l-a făcut monah, cu numele de Ioan. După călugărie, părintele a mai făcut câteva pelerinaje, iar în final s-a stabilit pe moșia unor boieri (astăzi localitatea Dobrogea, o suburbie a Chișinăului). Însăși localitatea a fost întemeiată de locuitori ai Dobrogei Românești, veniți la Sălcuța pentru a-l vedea pe părintele Zlotea. Se spune că acești vizitatori nu au mai vrut să plece înapoi, ci au preferat să rămână în ascultarea călugărului, trăind într-un fel de colonie religioasă. Din cauza neînțelegerilor cu preoții locali, care văzând faima și harul călugărului, se temeau că “vor rămâne fără popor, cu bisericile pustii”, părintele Ioan a plecat la Chișinău, la Arhiepiscopie. Aici și-a petrecut ultimii trei ani din viață, făcând canon și ascultare, vindecând și învățând oamenii. A murit subit în anul în 1928, fiind îngropat în via Arhiepiscopiei din Chișinău, acolo unde astăzi se află intersecția bulevardului Traian și Grenoble. În 1969, părintele Ioan Zlotea a fost deshumat spre strămutare și reînhumat în localitatea Dobrogea, acolo unde trăiau deja descendenții primilor coloniști de sub ascultarea călugărului. După strămutare, mormântul părintelui Ioan Zlotea a devenit loc de pelerinaj și întărire trupească și sufletească pentru mulți bolnavi în căutare de povață și vindecare.

Astăzi, la Sălcuța, în ograda în care a trăit Ioan Zlotea, se înalță un muzeu. Acesta a fost lansat pe data de 10 decembrie 2008, în ziua când s-au împlinit 80 de ani de la moartea părintelui. Complexul Muzeal „Ioan Zlotea” a fost fondat de neobositul și energicul muzeograf Ion Găină, care este și directorul Casei-muzeu „A. Mateevici” din Zaim. Originar din Sălcuța, domnul Găină a avut drept vis și scop în viață să creeze acest muzeu pentru a restabili și a scoate din anonimat personalitatea marcantă a părintelui Ioan Zlotea. Datorită eforturilor sale, pe locul unde a trăit monahul Ioan Zlotea se înalță acum două căsuțe tradiționale sălcuțene, cu cămăruțe în care sunt expuse obiecte autentice păstrate de pe timpurile când a trăit părintele Ioan Zlotea (candele de la icoanele la care el se ruga, icoana Mântuitorului din biserica din sat la care se rugau oamenii). De asemenea, în casa-muzeu se găsesc și multe exponate donate de diverse familii din Dobrogea Românească care au ținut legătura cu părintele Ioan Zlotea. Dintre acestea, mi-a rămas în minte un vechi suman de iarnă, trimis cândva de călugăr la o familie nevoiașă din România. Iată că după aproape un veac, moștenitorii au trimis cu recunoștință haina înapoi, pentru a împodobi colecția muzeului din Sălcuța. 


Căsuţa monahului Ioan Zlotea, reconstruit monahului Ioan Zlotea, reconstruită. Foto: A. Reniță

 

În spatele căsuțelor sunt amplasate două alei paralele, fiecare deosebindu- se prin încărcătura istorică și spirituală pe care o poartă. Prima constă din vestigiile „Urmele sfinţilor români” – o înșiruire de plăcuțe pe care sunt scrise numele multor personalități istorice trecute în rândul sfinților și alături de care se regăsesc fragmente de pietre funerare aduse chiar de la mormântul acestora. A doua alee se numește „Aleea Genezei” și conține 8 lucrări cioplite în lemn - fiecare sculptură vorbește prin simboluri despre fiecare zi a facerii Lumii, iar șirul lor este încheiat de o clopotniţă în miniatură, unde vizitatorul se poate reculege, pune o dorință și bate micul clopot spre aducere aminte. La invitația maestrului Ion Găină, am tras și eu din sfoara clopotului, la început mai stângaci, apoi tot mai ferm. Sunetul metalului s-a lăsat peste satul care se pregătea de acea seară de toamnă, frunzele uscate de nuc fremătau în căderea lor peste grădinile atent îngrijite ale sălcuțenilor. În câmpia prăfuită a Bugeacului, pîrjolită de seceta cruntă a anului 2020, satul zâmbea ca o floare proaspătă, păzită de o forță pe care o simt toți oaspeții ce vin în Sălcuța – o energie care face praful să se transforme în lucruri durabile, gospodăresc făcute, așa cum e casa-muzeu „Ioan Zlotea”. 


Ion Găină își conduce oaspeții pe Aleea Genezei. Foto. S. Ursul

 

Potrivit domnului Ion Găină, acest muzeu are menirea să devină parte a Inelului Spiritual Mateevici, care începe de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, trece pe la Casa-Muzeu „A. Mateevici” din Zaim, apoi o ține până la Căinari, acolo unde de fapt a văzut lumina zilei marele poet Alexe Mateevici, ca pe urmă să ajungă la Chișinău, orașul în care Mateevici a locuit o bună perioadă de timp. Acest inel se suprapune și cu Axa Spirituală Mateevici, care cuprinde, pe lângă monumentele istorice enumerate mai sus, și casa-muzeu a Sculptorului Ion Guţu din satul Taraclia, la a cărui edificare s-a implicat nimeni altul de cât energicul muzeograf Ion Găină. Domnului Ion Găină îi datorăm existența casei muzeu „A. Mateevici” din satul Zaim, despre care vom vorbi cu altă ocazie, căci e imposibil să cuprinzi într-o pagină de revistă toate realizările acestui om erudit. Însă neapărat ne vom întoarce la Zaim, pentru a povesti despre muzeul închinat poetului Mateevici, pentru că, citându-l pe domnul Găină, „Alexei Mateevici a fost un contemporan a lui Ioan Zlotea și aici, la Sălcuţa, ca și la Zaim, ei se întâlnesc în timp...”


Maestrul Ion Găină explică semnificația unuia dintre simboluri. Foto: A. Reniță

 

 

Silvia URSUL
Articol publicat în Revista NATURA în numărul 344

Susține Natura.md: Devino Patron!