Dascălii duc educaţia mai departe

Dascălii duc educaţia mai departe
Imagine simbol. Sursă foto: www.alba24.ro

Școala, inclusiv o parte a Europei, este bântuită de un virus. I se spune coronavirus și, la felul aprig și virulent cum se manifestă, a devenit o epidemie de moment, viscerală. Nu mă încântă deloc că în doar câteva propoziții, un lănțișor din trei vocabule (bântuită, virulent, viscerală) este un insipid câmp de cuvinte care te cufundă într-un spleen nedorit. Cam așa arată starea multora dintre noi, atmosfera acestor zile în R. Moldova, imaginea luminoasă a școlii din care lipsesc vocile fervente ale copiilor. E greu să-ți imaginezi cum arată, zile întregi, școlile cu ușile închise. De fapt, eu, dar și mulți din generația mea, care-și amintesc cum arătau în perioada sovietică bisericile cu lacăte mari la ușă, cu ferestrele acoperite de pânze groase de păianjen, nu dorim ca în asemenea imagini apocaliptice să se pomenească și instituțiile de învățământ.

Realmente vorbind, nu aș vrea să cred că chiar și acei elevi, mai ales liceeni, pentru care școala este un loc de vizită sau de odihnă/relaxare, aceste zile de izolare sunt un motiv de bucurie. „Dacă tot a reușit epidemia de COVID-19 să pună în carantină principalele puteri economice ale lumii, acest timp ar merita investit cu folos”, scrie, în aceste momente grele, dramaturgul și scriitorul Matei Vișniec în „Dilema veche”. Așa cum medicii, în zilele negre de acum, se ridică deasupra datoriei în meseria lor, nici profesorii nu au rupt legătura cu discipolii. „Să fim blânzi, buni cu medicii (și personalul medical) și cu învățătorii (de toate gradele). Primii ne vindecă trupurile vlăguite de boală, iar ceilalți ne vindecă sufletele, duc educația mai departe, cultivă încrederea în om și umanitate”, ne sfătuiește președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop.

Școala on-line a devenit o salvare de moment, indiferent de calitatea incertă a predării materiei pe oricare site didactic. Păstorul cel bun însă nu-și părăsește turma, spre a nu o lăsa definitiv să rătăcească. Epidemia, care ne-a silit să închidem școlile, este o lecție din care trebuie să înțelegem că a învăța la școală nu e ușor, dar fără ea e și mai greu dacă îți dorești un viitor sigur și liniștit. Zilele acestea am avut suficient timp să deschidem mai multe cărți, să răsfoim conspectele, cu atât mai mult că dispunem de biblioteci virtuale și n-ar trebui să ne plângem de lipsă de informație. Mai important este să știm să o triem ca să nu ne plângem că degradăm sau ne plictisim. Așadar, criza aceasta ne trimite să recapitulăm de ce romanul „Ciuma” de Albert Camus este actual în mileniul trei. Probabil ca să ne gândim, scria teologul și diplomatul român Teodor Baconschi, ca „după eradicarea virusului să începem să trăim altfel”. În această izolare, pe care nu toți o respectă, ar fi bine să învățăm o lecție de modestie, că omul nu este stăpân pe întreaga natură sau pe propriul destin.

Dacă citești eseul „Scrisoare către Făt-Frumos” de Tudor Chirilă, zi-i și rocker, dar și că scrie genial de bine, ai permite ca bocetul lui să-ți sfâșie indolența cea de toate zilele? Iată un semn că indiferența aduce omul la criza morală: „Oamenii nu au timp să mai fie viteji...unii dintre ei spun că viața e o luptă, dar foarte rar aud pe cineva care să fie sigur că a câștigat sau a pierdut... Mi-ai promis că o să mă înveți ce e onoarea, Făt-Frumos, ...dar oamenii nu prea folosesc acest cuvânt...nici în reclame nu l-am prea auzit...”, scrie autorul ca să înțelegem că „trebuie să creștem mari și să luptăm cu toți zmeii din lume, dar nimeni nu mai vrea să lupte”.

Criza asta îmi amintește de sfinxul lui Sofocle, care a invadat poporul ca ciuma în timpul războiului sau coronavirusul în 2020, să medităm în izolare ce este mai de preț în viața asta. Acum e un prilej să călătorești cu Dante prin cele trei tărâmuri, luând în brațe „Divina comedie”, și să ajungi la dragoste. Dacă ai crezut că Don Quijote e nebun, este pentru că și în izolarea de acum nu mai vrem să credem că doar cultura, pe care trebuie să o avem, ne unește. Oedip rege nu mai înviază în noi ca să-și vadă fărădelegile pe care le-am făcut până acum?

Recurg la optimismul președintelui Academiei Române: „Poate că, după această grea încercare, ne vom rândui altminteri viața individuală și socială, ne vom trezi să fim mai buni și mai drepți”. 

 

Silvia STRĂTILĂ

Articol publicat în numărul 338