Selfie la tricolor
Prima zi de iarnă românii, oriunde ar fi ei împrăștiați prin lume, o așteaptă ca pe o sărbătoare. De fapt, românii mai au sentimentul unității de frățietate și încă din 1918, în fiecare an, pe 1 decembrie, marchează istoricul eveniment de maximă importanță – Unirea tuturor românilor într-un cuget, o forță și un neam.
În anii perioadei sovietice, despărțiți de Țară, de români și de România, basarabenii (mulți, poate cu excepția istoricilor care n-au plătit tribut sistemului și a unor (prea puțini) intelectuali cu demnitate) habar nu aveau că la Alba Iulia, pe 1 Decembrie, s-a votat rezoluția Unirii Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului și Țara Românească a devenit mai mare, iar acolo unde sunt mulți, este și putere. Hora unirii lui Vasile Alecsandri se cânta tacit în familii de intelectuali români, care nu puteau să-și etaleze bucuria identitară că este român.
Oximoronul (se cânta pe tăcute) era o realitate, poezia se recita, cânta sau trăi într-un vis, recâștigat în 1989. Până atunci, poemele lui Mihai Eminescu Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, Junii corupți, Doina sau canonicii Rebreanu, Călinescu, Blaga, Preda etc., etc. erau citiți de studenții de la Litere prin crăpătura băncilor. Tabuizantele subiecte despre tot ce-i românesc puteau fi auzite doar în cercuri literare restrânse de cei mai buni studenți – tineri cu lecția de istorie și literatură învățată, de demnitate însușită în familie, eventual de un tată întors din lagăr sau dacă era dascălul, adică profesorul, intelectualul satului. De unde puteau ei să știe că unii, prin asiduitatea lecturilor, din dorința lor curată să imite valoarea faptelor eroilor cărții, prea se identificau cu Victor Petrini, personajul lui Marin Preda din romanul Cel mai iubit dintre pământeni.
Din 1989 au trecut mai mult de treizeci de ani, iar o generație, crescută și educată la valorile democrației, mai încearcă să facă reîntregirea neamului românesc. Încercarea, din păcate, are în față un munte uriaș de piedici. Tineri liceeni, studenți, a căror ieșire benevolă, dar convingătoare, din sălile de studii la protestele în apărarea studierii istoriei românilor sau împotriva federalizării, acum, mulți din ei, sunt cetățeni în alte țări europene, pentru că revolta lor de atunci, era înăbușită chiar de lașitatea cadrelor didactice. În prezent, tinerii poartă nume românești autohtone – Decebal, Traian, Ștefan, Oana – dar pentru ei tricolorul nu mai este un prilej de mândrie, poezia patriotică a lui Adrian Păunescu sau Grigore Vieru nu este un îndemn la onoarea și mândria de a fi român. Pe 1 Decembrie nu se mai cântă cu lacrimi Nu uita că ești român, Treceți, batalioane române Carpații, ci se selfiază la tricolor și se trimite selfie-ul în viteza timpului pe cea mai navigată rețea, numărând like-urile.
De sărbătoarea națională, din decembrie 2022, un băiețel drăguț, cu o voce incandescentă, cu un chip luminos de înger, cu o inteligență sclipitoare, din care izvora bineînțeles, o modestie înțeleaptă, educată în familie la școala părinților lui, Rareș Prisăcariu, de șapte ani, din Botoșani, ne-a dat o lecție de patriotism. Micul geniu, cum i se mai spune, fără menajamente sau hiperbolizări, a uimit o Românie întreagă, nu doar prin memoria fenomenală cum a recitat un fragment din romanul Geniu pustiu de M. Eminescu, dar (și) prin atitudinea lui de copil că manifestul lui Toma Nour trebuie înțeles, trăit, apoi valorificat.
Romanul se studiază și azi în școală, se propune de către profesor ca liceenii de clasa a XII-a să-l citească, apoi să fie comentat, analizat, dar puțini sunt cei cărora le pasă că un Toma Nour nu mai este printre noi. „Dulcea Românie” nu-și dorește ca fiii ei să fie homo homini lupus, ca semidocții să conducă din dorința lor de a se afla la putere și a-l denigra pe celălalt. Unde-s „fiii mândri” să „trăiască în frăție”, dragă Românie, mă întreb și eu adesea când văd cum sfânta naivitate a omului se ridică până la ceruri.
Silvia STRĂTILĂ
Susține Natura.md: Devino Patron!