Devino Patron!

Inspectoratul pentru Protecția Mediului (IPM) va fi reorganizat

Inspectoratul pentru Protecția Mediului (IPM) va fi reorganizat
Sursa foto: IPM

Un proiect de hotărâre în acest sens se află la Ministerul Mediului, urmând ca în scurt timp să fie consultat public. Potrivit datelor proiectului, instituția urmează să formeze direcțiile urmărire penală și investigare a fraudelor de mediu. De asemenea, vor fi create cinci direcții regionale, responsabile de monitorizarea activității inspectorilor de mediu.

Prin aceste modificări, IPM speră să îmbunătățească semnificativ instrumentarea cauzelor penale de mediu și investigarea infracțiunilor de mediu, dar și să înlăturare corupția din interiorul IPM.

Vor prelua munca poliției

Potrivit proiectului de reformare, cauzele penale de mediu nu vor mai fi instrumentate de poliție, ci de angajații IPM în cadrul Direcției de urmărire penală. Tot ei vor trimite dosarele penale respective în judecată, cu înaintarea învinuirii.

La rândul lor, inspectorii Direcției de investigare a infracțiunilor de mediu vor prelua de la poliție funcția de cercetare.

Ion Bulmaga, șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului, a precizat pentru ecopresa.md că, odată cu crearea acestor două noi direcții în cadrul IPM, va scădea atât timpul de reacție, cât și timpul de investigare a infracțiunilor de mediu. „În prezent, investigarea fraudelor de mediu este problematică. Nu toți colaboratorii organelor de anchetă cunosc terminologia de mediu, procedura de calculare a prejudiciului adus mediului. De aceea, inspectorii de mediu sunt antrenați în activități privind instrumentarea unui caz, iar aceasta ne ia mult timp și multe resurse. Ulterior, și perioada în care dosarele vor fi pregătite pentru a fi transmise în judecată va fi mult mai mică. Acest lucru ne va permite să acționăm prompt”.

Fără corupție

De asemenea, restructurarea prevede crearea unui Serviciu de securitate internă și anticorupție, care va avea atribuția să verifice cât de corecți au fost inspectorii de mediu în efectuarea unui control, întocmirea proceselor verbale, examinarea petițiilor, demersurilor, solicitărilor etc. În cazul încălcărilor, se vor aplica sancțiunile corespunzătoare – de la mustrare până la eliberare din funcție. Pentru acte de corupție și protecționism, vinovații vor răspunde penal.

Serviciul de securitate internă și anticorupție va efectua și teste de integritate pentru inspectorii de mediu. „Această activitate se va realiza în colaborare cu Centrul Național Anticorupție și cu Procuratura Anticorupție. Astfel, ne propunem să îmbunătățim lupta împotriva corupției și protecționismului în cadrul Inspectoratului pentru Protecția Mediului”, precizează șeful IPM.

Ion Bulmaga amintește că, în 2019 sau 2020, Centrul Național Anticorupție a desfășurat un test de integritate în cadrul Inspectoratului pentru Protecția Mediului, după care au fost eliberați din funcție mai mulți angajați pentru luare de mită.

Potrivit șefului IPM, noua structură a Inspectoratului pentru Protecția Mediului presupune angajarea a încă 100 de persoane. Proiectul de hotărâre va fi prezentat spre consultare publică peste circa două săptămâni și se așteaptă aprobarea acestuia până la sfârșitul anului 2023.

Și alte instituții de mediu urmează a fi reorganizate, în contextul reformei instituționale de mediu care a rămas nefinalizată.

 

Autor: Daniela MORARI,
Ecopresa.md

Pagină tematică realizată de Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic,
cu sprijinul financiar al Suediei.
Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al Suediei.

 Articol publicat în revista NATURA, nr. 380

Susține Natura.md: Devino Patron!