Marea Unire Mică
natura.md
Ian 23, 2023 03:38
1686
0
Istoria, dincolo de marea misiune, considerată încă de bătrânii latini ca fiind „magistra Vitae”, mai are o misiune tot atât de importantă – cea de catalizator al Memoriei. Iar ea, Memoria, la rândul ei, are misiunea de generator al mișcării înainte. Mai simplu spus, istoria este motorul care asigură progresul națiuni. Fără cunoașterea ei, orice națiune nu poate avea viitor. Doar poporul care își cunoaște trecutul, care își venerează și își cinstește înaintașii, care învață lecțiile lor de demnitate și verticalitate, învață de la ei a se sacrifica pentru Pământ, Patrie și Neam, numai acest popor este demn de a avea Țară. Noi, românii - avem Țară. Dovadă în plus sunt cele trei cifre sacre: 24,01,1859. Sunt cifrele care au zidit temelia Marii Opere Cerești – Statul Român.
Da, posibil că au existat și anumite circumstanțe favorabile declanșării evenimentului, bunăoară, cum ar fi opinia unora, consecințele Războiul din Crimeea. Posibil. Dar, fiți de acord, oricât de bine ar aranja cerul stelele de asupra unui neam, oricât de favorabilă ar fi construcția lor zodiacală, oricum drumul îl aștern, până la urmă, personalitățile neamului. Drumul spre Unirea Moldovei cu Țara Românească de la 1859, care, să nu uităm, a fost bătătorit încă de marii drumari pașoptiști, a fost anevoios. Abia peste mai bine de un deceniu, unii din ei, cum ar fi Mihail Kogălniceanu, Ion Brătianu, Costachi Negri, Vasile Alecsandri și mulți, mulți alții au reușit să pietruiască drumul unirii. Iar prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza în fruntea a două principate, principatul Moldovei și cel al Țării Românești, să cristalizeze calea. Meritul lui Alexandru Ioan Cuza, mai întâi de toate, a fost curajul de a forma o echipă de personalități notorii, de gânditori lucizi care, cu siguranță, uneori erau mai vizionari și mai experimentați decât domnitorul în treburi de reforme ale statului. Dar nu i-a fost teamă că putea fi eclipsat. Meritul echipei conduse de Kogălniceanu era în încrederea și susținerea, fără condiționări, pe care i-o oferise domnitorului. Și cine știe ce a cântărit mai mult: echipa, care l-a plasat în prim- plan pe Alexandru Ioan Cuza, ori invers, domnitorul, care a știut să consolideze această echipă.
De-o fi una, de-o fi alta, vorba poetului, cert este că la 24 ianuarie 1859 a fost pusă temelia statului contemporan român. Și astăzi noi, românii de pretutindeni suntem mândri de strămoșii noștri care ne-au lăsat moștenire prin cele două Uniri, cea mai scumpă și de valoare bijuterie – România Mare. S-au scurs de atunci 163 de ani și cred că, printre sunete de fanfară și ovații, e normal să ne întrebăm: „A mai rămas ceva ori nu a mai rămas nimic de îngrijit pe ogorul neamului românesc? Mai avem de construit ori totul deja a fost construit de zidarii celor două Uniri? Iată întrebarea pe care noi, contemporanii, trebuie să ne-o punem și important e să ne răspundem. Cred că e de datoria noastră să ne spunem nouă înșine, clar și răspicat, că avem de restabilit niște hotare risipite de-a lungul anilor, chiar și dacă fără voia noastră. Și nu are astăzi prea mare importanță dacă recunoaștem că am fost risipitori. Dacă recunoaștem că, poate undeva, pe alocuri, am fost prea blajini și prea iubitori de pace și nu prea iubitori de țară, permițându-le dușmanilor să ne fure ogorul ziua în amiaza-mare.
Zic, nu este primordial a afla de ce. Primordial este de a ști cum să mutăm la loc hotarul. Să căutăm pașoptiștii zilelor noastre, să căutăm un Alexandru Ioan Cuza al zilelor noastre. Să-i căutăm. Și, dacă nu-i găsim ori nu-i vedem, să-i naștem din nou. Să-i creștem și să-i avem. Și atunci numaidecât va mai veni o zi când deja urmașii noștri vor celebra, vor jubila și vor marca niște cifre care vor urma să însemneze prima și ultima în veci reunire și întregire a neamului românesc. Totul e în mâinile noastre și totul depinde numai de vrerea și voința noastră și a celor uniți și a celor care încă urmează ... nu a se uni, care urmează să se reunească. Și numai atunci, și cei uniți, și cei care urmează să se reunească în marea Operă Cerească ROMÂNIA, vor avea dreptul să spună tare și răspicat: Trăiască România Mare!
Leonid SMOLNIȚCHI
Articol publicat în Revista NATURA în numărul 371
Susține Natura.md: Devino Patron!
