Invitatul de onoare - Ala MÎRZA-TURBAL, profesoară la Liceul Teoretic „Evrika” din Râbniţa
„Ne bucurăm că elevii noştri învaţă în dulcea şi frumoasa limbă română”
- Doamnă Mîrza-Turbal, sunteți profesoară la unicul liceu cu predare în limba română din Râbnița, oraș din regiunea secesionistă a Republicii Moldova. Acum, pe lângă celelalte probleme, pe care le au școlile românești de peste Nistru, vă confruntați, ca toată lumea, și cu această pandemie de coronavirus. Cum vă descurcați cu regimul de lecții online și care sunt subtilitățile în cazul predării limbii române „la distanță”, când elevii stau acasă?
- Liceul Teoretic „Evrika” este unica instituție de învățământ din Râbnița în care elevii învaţă în dulcea și frumoasa limbă română. Ne bucurăm și profesorii, și părinţii… La fel ca și în alte școli din oraș, la fel ca și în liceele, gimnaziile din dreapta Nistrului, începând cu a doua jumătate a lunii martie, desfășurăm procesul educațional prin intermediul sistemului online. La început, a fost mai greu. Predam lecțiile, folosind aplicațiile Viber, Messenger, Skype, apoi și elevii, și profesorii și-au instalat platforma Zoom. Cred că e mai bună pentru toate disciplinele. Putem comunica ușor, cu întreaga clasă, putem prezenta elevilor tabele, scheme, alte materiale didactice. Prin această platformă ei au posibilități să arate la cameră diverse produse (Diagrama Venn, Graficul T, desene etc.).
Lucrările mai mari (diferite compuneri, eseuri, teste etc.) sunt expediate profesorilor pe adresele lor electronice, verificate, apoi, cu explicațiile de rigoare, cu notele corespunzătoare, sunt trimise elevilor înapoi. E mai greu, dar deja ne-am deprins. Doar câțiva elevi din liceul nostru n-au avut Internet o perioadă scurtă. Primeau sarcinile la telefon. Acum, problema este rezolvată. Ne bucurăm că toți elevii noștri sunt activi și sănătoși.
Avem mare nevoie de bibliotecă. Copiilor nu le este ușor să citească, de exemplu, un roman pe ecranul telefonului (mulți au telefoane, nu computere). Absolvenții claselor a IX-a și a XII-a sunt cam triști: la sfârșit de an școlar nu vor avea careu, nu vor participa la „Ultimul Sunet” - o sărbătoare frumoasă, de care să-și amintească întreaga viață. Încercăm să-i susținem, să-i încurajăm, dar asta-i situația…
- Știu că la Liceul Teoretic „Evrika” din Râbnița sunt înscriși elevi nu numai din oraș, ci și din satele din apropiere. Îi cuprindeți pe toți în cadrul instruirilor?
- Avem elevi chiar și din orașul Rezina din dreapta Nistrului, din satele Ciorna, Ofatinți, Molochiș, Stroiești, Butuceni. Toți sunt prezenți la orele online. Acum, ei nu trebuie să facă naveta, zilnic. Le este mai ușor, dar, totuși, așteaptă cu nerăbdare să revină la liceu. Lecțiile online au și momente pozitive, dar și neajunsuri. Profesorii vor să lucreze în sălile de clasă, vor să aibă tabla, atunci când e necesară, să vadă ochii discipolilor, să țină în mâini caietele lor, să citească exercițiile rezolvate, să le explice față în față ce e bine și unde ar mai trebui să lucreze…
Doamna Ala Mîrza-Turbal împreună cu elevii săi.
- Cunoașteți deja cum vor decurge examenele, inclusiv cele de absolvire?
- Cei din clasele a IV-a și a IX-a nu vor susține examene. Despre modalitatea desfășurării examenelor de bacalaureat vom afla după 15 mai. Tezele au fost anulate. Toți elevii vor avea lecții online până la 29 mai.
- Pe lângă cunoscutele probleme pe care le au școlile românești din stânga Nistrului, ce îi lipsește acolo unui profesor de limba și literatura română?
- Ce ne lipsește? Un mai bun mediu lingvistic. Mulți copii de aici vin la liceu cu un vocabular sărac, plin de rusisme. Sigur, avem și excepții, dar asta chiar este o problemă. Depunem mult efort pentru a le îmbogăți vocabularul, a le corecta exprimarea. Nu e vina lor. Aici, emisiunile televizate sunt mai mult în limba rusă, sunt difuzate multe posturi de televiziune din Rusia și Ucraina, iar când m-am adresat la mai marii din oraș, rugândui să ne dea măcar două-trei posturi TV din dreapta Nistrului, mi-au răspuns că n-au dreptul, că Tiraspolul a interzis… Aproape trei decenii continuăm să trăim fără televiziunea Moldovei! Ce pot viziona zilnic elevii noștri? Emisiuni care încearcă să le sădească în subconștient ideea că Republica Moldova e vinovată de toate relele transnistrenilor… Acum, avem în liceu computere și televizoare conectate la Internet. Asta ne mai salvează. În stânga Nistrului nu se vând ziare și reviste în limba română. Unii merg și le cumpără din Rezina. Am abonat elevii din clasa mea la „Florile dalbe”, dar aveam probleme la vamă cu aducerea lor din Rezina. Deseori, la Casa de Cultură din oraș au loc evenimente interesante, concerte, dar majoritatea absolută sunt în limba rusă. Din câte îmi amintesc, în ultima vreme doar jubileul de 30 de ani ai liceului nostru, care a avut loc în octombrie 2019, s-a desfășurat în dulcea și armonioasa limbă românească, cea „ca un fagure de miere”, precum o numea Mihai Eminescu.
- În majoritatea liceelor, profesorii de limba și literatura română își atrag elevii în diferite activități artistice, extracurriculare. Cu ce se laudă „Evrika” la acest capitol?
- Ne putem mândri și noi cu elevi talentați, pricepuți în multe activități artistice. Aproape timp de trei decenii am condus cercul dramatic „Stejărel”, care a obținut, la diferite concursuri desfășurate în orașul Rezina, Premiul Mare, locurile I, II și III. Am montat spectacolele „Piatra din casă”, „Arvinte și Pepelea” - după piesele lui Vasile Alecsandri, „Casa mare” - după drama lui Ion Druță, „Această copilărie îndepărtată” - în baza „Amintirilor…” lui Ion Creangă, și multe altele, care au fost jucate pe scena liceului nostru, pe cea a Liceului Teoretic „Alexandru cel Bun” și pe cea a Școlii Auxiliare din orașul Rezina, pe scenele școlilor din satele Molochiș și Mihailovca.
Avem un cerc vocal, un cerc de dezbateri, cercul „Mâini dibace”, un colegiu de redacție al ziarului „Evrika Pro”, un cerc dramatic al claselor primare - „Scăpăricii”, un cerc al tinerilor prezentatori radio, secții sportive. Mulți elevi din liceu activează în ansamblul de dansuri populare, „Arnăutul” și în cel de cântece populare „Busuioc moldovenesc” de la Casa de Cultură din orașul Râbnița.
Deseori, elevii noștri participă la Concursul de Creație al Tinerei Generații „Ars Adolescentina”, organizat de doamna Zinaida Izbaș și se întorc de la Gala Laureaților cu diplome și premii. Astfel, câțiva elevi, care au obținut Premiul Mare, au avut fericita ocazie să călătorească în România. La acest capitol, am putea aduce foarte multe exemple…
- Probabil, mai trăiți bucuria unei plăcute surprize: la 28 februarie curent vi s-a înmânat ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de „Cavaler”, conferit de Președintele României pentru activitatea prin care v-ați remarcat nu numai în Republica Moldova, dar și în România. Ce înseamnă pentru Dumneavoastră această distincție?
- Noi, câteva profesoare, care predăm limba și literatura română în stânga și în dreapta Nistrului - în Râbnița, Bender, Roghi, Grigoriopol, Tiraspol, Corjova - am fost decorate, în primul rând, pentru munca depusă aici, în condiții deloc ușoare, pentru promovarea frumoasei noastre limbi, dar și pentru diverse activități, inclusiv excursii cu elevii în Țară etc. Elevele mele, de exemplu, au participat la Olimpiada Internațională de Limbă, Literatură și Comunicare la Constanța în 2010, de unde s-au întors cu trei mențiuni, cu un Premiu Special al Juriului pentru prezentarea Proiectului „Itinerarii culturale românești. Case-muzeu ale scriitorilor Alexandru Donici și Alexei Mateevici”. Această distincție înseamnă foarte mult și pentru mine și pentru colegele mele - Nadejda Moscovciuc și Valentina Petrenco. Înseamnă responsabilitate, muncă asiduă în continuare, cu dăruire de sine, înseamnă recunoștință. Mulțumim Excelenței Sale Klaus Werner-Iohannis, Președintele României și Ambasadorului Daniel Ioniță pentru apreciere, pentru acest ordin!
Suntem recunoscătoare administrației liceului, tuturor colegilor care ne-au propus pentru decorare. Medalia „Mihai Eminescu”, conferită prin Decretul Președintelui Republicii Moldova în 2012, îmi este la fel de scumpă, anume de aceea că poartă numele unui drag mie poet.
Ceremonie de înmânare a ordinelor „Meritul pentru Învăţământ” în grad de Cavaler, conferite de preşedintele României, domnul Klaus Werner-Iohannis, unor persoane distinse din Republica Moldova
- De fapt, sunteți cunoscută nu numai ca profesoară, ci și ca poetă. Am citit din ultimele Dumneavoastră poezii, intitulate „Rondelul liliacului în floare”, „Ploaie de stele”, „Luminile castanilor”, „Floare de leac, păpădie”… Pe când o lansare de carte nouă a poetei Ala Mîrza-Turbal?
- Cred că e prea tare spus – poetă… Scriu, în primul rând, pentru suflet. Versurile mele au fost incluse în mai multe antologii: „Poeți și prozatori contemporani în regal eminescian” și „Scriitori români uniți în cuget și simțiri la Centenarul Marii Uniri”, apărute la Editura „Editgraph” din Buzău în 2018, antologia „Flori de toamnă”, apărută la Editura „Dandes Editory”, editor – Daniel Desliu din Drobeta-Turnu Severin, România, și altele. Am premii și medalii la diferite concursuri: Premiul de Excelență al revistei „Amprentele sufletului” și medalie pentru cele mai frumoase creații literare incluse în Antologia „Poeți și prozatori contemporani în regal eminescian”, înmânate la București, Palatul Parlamentului, pe 8 iunie 2018 etc.
Poeziile mele au fost publicate în reviste din România precum „Luceafărul de Vest”, „Amprentele sufletului”, Luceafărul din Vale”, Revista de Cultură și Artă… Am editate doar două cărți de versuri – „Lumea vreau s-o văd mai bună”, apărută la Editura Pontos în 2013, și „Să-ți fie sufletul frumos”, tot la Editura Pontos, în 2016. A treia, intitulată „Lumina sufletului bun”, este gata, dar așteaptă sfârșitul pandemiei…
- În creațiile Dumneavoastră lirice cântați, în special, natura. Citiți revista noastră? Apropo, colectivul redacției este gata să aboneze profesorii și elevii de la „Evrika” la varianta PDF a revistei, ca să primiți la timp fiecare număr al ei…
- Dar nu numai despre natură scriu. Puteți găsi unele teme care mă preocupă în câteva strofe din poezia următoare.
Mai scriu…
Mă-ntreabă inima: – Mai poți? Mai poți,
Doar cu un pix și-o foaie de hârtie,
Să lupți cu trădători, cu lași, cu hoți,
Cu cei lipsiți de minte și-omenie?
Îi spun că nu doar luptă pixul meu,
Mai cântă ce e bun și ce-i frumos,
Că nu-l observă doar pe nătărău,
Dar vede omul blând și curajos,
Arată lumii farmecul luminii,
Și gingășia florii, ierbii crude,
O-ndeamnă să admire, vara, crinii,
Să iasă-n ploaia caldă, să o ude…
Închei această poezie cu „Mai scriu, căci lumea vreau s-o văd mai bună…”.
La oferta pe care ne-o faceți din partea redacției vreau să spun că citeam revista „Natura” atunci când o primeau părinții mei. Este frumoasă, interesantă, educativă și utilă. Cred că ar fi minunat s-o avem în instituția noastră. Vă mulțumesc pentru această propunere.
- Ați absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău. Nu regretați că soarta a făcut să rămâneți în stânga Nistrului? Mai țineți legături cu foștii colegi?
- Am avut profesori minunați la facultate. Îmi aduc aminte, cu mult drag, de toți: N. Matcaș, S. Pereva, O. Medvețchi, M. Ignat, M. Hadârcă, N. Pecec, I. Negură, G. Rusnac, P. Savca etc. Am învățat multe de la Dumnealor și le sunt recunoscătoare. Eram tineri, eram plini de speranțe… Vai, 40 de ani au trecut foarte repede. Noi, foștii colegi, ne mai întâlnim, uneori, am colege-prietene
superbe cu care comunic foarte des.
E o ironie a sorții faptul că am rămas în stânga Nistrului… După absolvirea facultății, am activat, câțiva ani, în Școala medie Sadaclia. De mai multe ori, m-a invitat domnul P.Tolocenco, decanul Facultății de Filologie a Universității de Stat din Tiraspol, să predau literatura pentru copii. Am fost în acel oraș, dar am rămas dezamăgită de faptul că, în stradă, întrebam ceva în română și nu-mi răspundea nimeni sau mă priveau straniu… Am refuzat anume din cauza mediului lingvistic, deși mi se ofereau condiții foarte bune. Destinul, însă, m-a adus tot pe malul Nistrului, în Râbnița, la o distanță și mai mare de baștina mea… Aici mi s-au născut copiii, aici au crescut și au învățat, în condiții grele, aici am colegi și prieteni buni, aici muncesc și încerc să promovez mereu, prin
ceea ce fac, imaginea frumoasă a liceului meu. Regret? Uneori, da, însă înțeleg că, vorba vine, așa a vrut soarta…
- Sunteți de baștină din Abaclia, raionul Basarabeasca. Cine vă mai așteaptă acolo și ce imagini retrăiți odată cu dorul de satul copilăriei?
- Mă așteaptă, în satul natal, dragii mei părinți, rudele și prietenii. Până acum, mergeam des în Abaclia, căci mama și tata sunt bătrâni, iar sora și frații se află departe. Pandemia a închis vama
și am rămas blocată aici, nu i-am mai vizitat după ziua de nouă martie. Despre dorul mare, care mă cuprinde de fiece dată atunci când îmi amintesc de casa părintească, de salcâmii noștri, de frumosul deal care duce spre colinele cu vii, de valea Cogâlnicului, de oamenii scumpi sufletului meu, am scris în poezia „Dor de baștină”, din care vă citesc doar patru strofe, ca să nu abuzez de spațiul revistei.
Dor de baștină…
Departe-s de casă, departe…
Și-aceste meleaguri îmi plac,
Dar gândul adesea mă poartă
La tine, sătucul meu drag.
Și-aicea cresc roade mănoase,
Și mere, și pere se fac,
Da’-mi pare că nu-s mai gustoase
Ca poamele tale, sat drag.
Când plec de la tine, cu gândul
Că voi reveni mă împac,
Mă-nchin sărutându-ţi pământul
Cu sacrele-i datini, sat drag.
…La BAȘTINĂ gândul mă cheamă,
Mi-e dor de salcâmul din prag,
De CASĂ, de TATA și MAMA,
De tine, SĂTUCUL meu DRAG.
În încheiere, doresc tuturor colaboratorilor și cititorilor revistei „Natura” sănătate și succes în ceea ce fac. Să vă bucurați de viață și să facem ca NATURA acestui meleag să fie tot mai frumoasă,
tot mai curată, ca să avem ce lăsa moștenire „urmașilor urmașilor noștri”, precum spunea Ștefan cel Mare și Sfânt.
- Vă mulțumim doamnă Ala Mîrza-Turbal. Vă dorim, la rândul nostru, multă sănătate și spor în toate.
Gheorghe BUDEANU
Articol apărut în numărul 339
Susține Natura.md: Devino Patron!