O altă zi, o nouă sărbătoare, în același Chișinău
natura.md
Oct 18, 2023 03:20
1196
0
Mulți ne vizitează orașul Chișinău, fie că se află în trecere sau la îndemnul unui prieten, sau poate într-o vizită oficială. Iar mai nou - străinii vin să vadă capitala Republicii Moldova când orașul își sărbătorește hramul, iar voia bună și veselia sunt în toi ca în Faust lui Goethe.
Pe 14 octombrie, de aproape trei decenii, când tulburelul te îmbie să-i sorbi aroma proaspătă, iar unii, cu deprinderi bahice o savurează până la ultima picătură, Piața Marii Adunări Naționale a orașului Chișinău e neîncăpătoare. Aici își dau mâna moldovenii care dansează în horă, trăiesc clipa, mănâncă cele mai gustoase bucate tradiționale, scot la vedere vinuri proaspăt îmbuteliate, care curge ghiurghiuliu, iar grijile lor de zi cu zi se transformă într-o bucurie de o clipă.
Vade mecum, spun chișinăuienii în această zi fiecărui petrecăreț, turist, vizitator sau pur și simplu unui condrumeț, care ar vrea să trăiască împreună clipa într-o zi de sărbătoare, în Chișinăul cu „umerii albi de piatră”, îmbrăcat în verdele prea plin al verii și încă populat de oamenii născuți aici, convinși că „noi de-aicia nu plecăm, nu plecăm acasă/până nu vom câștiga libertatea noastră”. Într-o zi de sărbătoare, cum este hramul oricărei localități, la masa de sărbătoare, se spun povești, se învață poate și istoria propriei tale țări, iar cea a Chișinăului se trăiește cu fiecare început de octombrie din 1995, de când a fost declarată ziua orașului.
Istoria orașului repovestită ca s-o cunoască și urmașii urmașilor noștri
Numeroase surse despre orașul Chișinău povestesc o legendă impresionantă, intitulată „Chișcarul de Argint”, precum că un un boier, pe nume Acbaș, semeț, cu plete albe, din viță nobilă, după multe bătălii, își trăia pacea împreună cu semenii. Dar, nu prea avea liniște, pentru singura lui fiică, „iubita Albișoara, cu cosițe lungi și blonde până la pământ, care era măcinată de mulți ani de o boală grea”. Odată, la o vânătoare, află că în locul acela trăia un pustnic, pe nume Chiprian. Bătrânul înțelept îi dă încrederea dumnezeiască că fata va fi vindecată, dar și el să lase un bine pentru această bucurie pe care și-o dorea – să ridice o mănăstire – un loc de pomenire, unde oamenii să poată veni pentru a lăsa gândul cel curat și senin, aducător de bine.
Și pentru că în acel loc erau izvoare cu ape limpezi, purtătoare de mir, fata boierului s-a lecuit, a devenit și mai frumoasă, iar din lacrimile de bucurie și mulțumire ale boierului au ieșit alte minuni, ajunse până la noi. Din legendă au rămas multe adevăruri: Albișoara este matca orașului, o zonă râvnită de mulți locuitori să trăiască pentru confort și admirație a frumuseții geografice; Bâcul, care poate fi ca Sena francezilor, sau măcar o gârliță, cum e Dâmbovița bucureștenilor, amintește că pe aici au fost multe izvoare care, bănuim, au secat, dar, lacurile, în care se oglindesc somptuoasele blocuri de pe Albișoara, sunt dovadă că legenda Chișinăului are un temei.
Basmele au multe tangențe cu hrisoavele istoricilor
Orașul este atestat documentar prima dată la 17 iulie 1436 în calitate de localitate, aşezată pe malurile râului Bâc. Dar acest loc a fost populat din timpuri străvechi. Arheologii au descoperit aici aşezări umane, care datează încă din epoca de piatră (35-8 mii ani î. Hr.), aşezări din epoca timpurie a fierului (sec. 10-8 î. Hr.). Este așezat pe șapte coline, ca vechea și uriașa Romă, iar despre etimologia numelui, cercetătorii susțin mai multe variante. Unii spun că provine de la cuvântul ucrainean „Chiseni” ceea ce înseamnă „buzunar” sau „Keșene” ceea ce înseamnă în limba tătărească capelă pe mormânt, sau „Keșen” - însemnând mănăstire.
O altă origine a cuvântului este derivată de la „Chisla Nouă”, adică târla nouă de oi. Se vor mai naște cercetători, locuitorii Chișinăului vor mai avea impresii despre descoperirile lor, cert este că orașul nostru are o istorie, deci un trecut valoros și glorios, dar și creștin, după cum spune legenda sa. La această istorie veche, contestată sau apreciată, străjuiește drept mărturie și luminează ca Farul din Alexandria, Biserica Măzărache, înălțată pe o movilă, înființată în 1752 și recunoscută de Patriarhia Constantinopolului.
Cultura Chișinăului, într-un decalog extins
Guvernările, care, în cei treizeci de ani tot vin și pleacă, aduc tot felul de schimbări urbei și fac să strălucească imaginea orașului, adunând locuitorii în diferite manifestări culturale. Toate își au rostul lor, dacă faptele lasă urme în istoria Chișinăului. Într-o altă capitală a unei țări mari și frumoase, cum este neamul românesc de la origini și până în prezent, poți găsi urme dragi lăsate în timp. În 1821, pe 28 august, în urbea de altădată, se deschidea tronsonul de cale ferată Chișinău-Tighina-Tiraspol, iar azi, Gara Feroviară, frumos renovată, amintește că trecutul n-a fost doar sumbru. Războiul și tancurile sovietice n-au reușit să calce visceral peste dorința românilor de a face carte.
În 1940 este fondat Institutul Pedagogic, în prezent, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, în 1945 este înființat Institutul de Medicină, azi Universitatea de Medicină și Farmacologie „Nicolae Testemițanu”, iar în 1946 este deschisă Universitatea de Stat. Mai devreme de fondarea acestor instituții prestigioase, în 1950 a fost inaugurată Grădina Botanică, la intrare în Chișinău, un motiv să se înțeleagă că natura Moldovei este frumoasă și bogată.
În anii 40, tunurile tancurilor de la porțile orașului, au amuțit când pe 13 august au fost deschise săli pentru Ansamblul Național Academic de Dansuri Populare JOC. O capitală este de neînchipuit fără edificii culturale: Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Teatrul „Luceafărul”, Teatrul Satiricus „I.L.Caragiale, Sala cu Orgă, Teatrul de Operă și Balet „Maria Bieșu”, Teatrul Republican de Păpuși „Licurici”, Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Muzeul de Istorie și Etnografie etc., etc. Cartea de vizită a Chișinăului are toate paginile care să cuprindă cultura Chișinăului edificată în instituții, muzee, parcuri, școlii. Într-un articol, care îi dă toate șansele revistei NATURA să arhiveze zestrea orașului, poți cuprinde doar câteva frumuseți spontane trecute succesiv.
Chișinăul de astăzi te poate surprinde plăcut prin reconstrucția continuă. Unii (re)vin, alții pleacă, iar orologiul din turnul Primăriei îți amintește că la celălalt capăt al străzii te așteaptă Ștefan cel Mare să continui istoria timpului.
Autor: Silvia STRĂTILĂ
Articol publicat în revista NATURA, nr. 380
Susține Natura.md: Devino Patron!
