Și R. Moldova poate fi o mică Elveție
Un viitor campion
Este studentă la Centrul de Excelență în Economie și Finanțe, Chișinău, anul II. Va deveni contabilă ca mama ei, Natalia, iar de pe acum Diana Leșan își bucură părinții și familia ei frumoasă cu felul ei de a fi și a gândi: e sociabilă, binevoitoare, capabilă să organizeze activități utile împreună cu ai ei colegi, își respectă profesorii și are credința că omul trebuie să dăruiască comori aici, pe pământ, și celor din jur.
Diana Leșan s-a născut și crește într-o familie în care părinții le modelează copiilor caracterul prin virtuți. Fata cea mai mare trebuie să fie un model pentru frați și surori, de aceea, spune Diana „munca și disciplina rămân doi vectori esențiali ce îmi vor asigura succesul de mai departe, fapt realizabil, desigur, cu multă smerenie și rugăciune”.
La colegiul unde învață se bucură că „datorită cadrelor didactice competente, care predau cu entuziasm, de aceea orele lor sunt interesante, instituția oferă studii bune, îi formează o pregătire înaltă orientată spre cerințele economiei naționale. Aici împreună cu alți colegi își găsește ocupații și în alte sfere extracurriculare: dansuri populare, grup etnofolcloric, secții sportive etc.”. Diana este o fire dinamică, îi place să folosească timpul util și cu îndemânare. Cochetează cu mai multe talente și are multe pasiuni. Jurnalismul, de exemplu, este plăcerea în care se refugiază. De multe ori ia pulsul activităților și împreună cu prietenii ori colegii realizează diferite proiecte naționale și internaționale.
Într-o epocă în care generația Z este asimilată de adicția digitală, studenta Diana Leșan știe să discearnă ce e potrivit și folositor pentru viitor, pentru profesia ce o așteaptă ca specialist bun, este conștientă că trebuie să fie pregătită pentru piața competitivă și are convingerea că doar cei cu capacități intelectuale și cunoștințe temeinice vor sau trebuie să izbutească. Crede în viitorul care va fi condus de oamenii raționali, cu idei inovatoare, școliți, iar până la urcușul propriu spre excelență au ajuns singuri prin efort. Pe Diana o ajută două virtuți ca ale mamei, parcă trase la indigo, - sensibilitatea și dragostea - venite dintr-o credință aparte care-i dau „puterea de a iubi”. Cu această putere trece prin provocările adolescenței mai ușor.
Dacă o întrebi ce simte adolescenta pentru țara în care a ales să-și continue studiile acasă, Diana vorbește, gândește și simte afecțiune sinceră pentru limba română, istorie, tradiții, rădăcini și crede că așa e bine să le împărtășim cu toții, oricât de mult ne-am europeniza. Are exemplul semenilor care pleacă prin străinătăți pentru un trai mai bun, dar clipa conectării la rădăcini le aduce cea mai mare bucurie.
Cel mai frumos și înălțător gând este atunci când Diana Leșan meditează ca un adult și vorbește ca un copil precoce pe care toți îl aplaudă: „Dacă ne vom iubi țara precum ne iubim casa părintească și pe cei ce trăiesc în ea, o să avem o mică Elveție, în stil tradițional”.
Autor: Silvia Strătilă
Articol publicat în revista NATURA, nr. 390
Susține Natura.md: Devino Patron!