Orașul cu inima răpită

Orașul cu inima răpită
Podul Erasmus (Erasmusbrug)

Să nu credeți este un oraș lipsit de simțire. Dimpotrivă, are o sensibilitate aparte, fiind îndrăgostit de experimente arhitecturale. L-am putea descrie și ca „dur”, dar cu sensul de „rezistent”. Însăși deviza (motto-ul) lui este: „Mai puternic prin luptă (efort)” („Sterker door strijd”). Deși, i-a fost răpită inima în urma bombardamentelor din mai 1940 (retezată, practic, de pe fața Terrei), asemenea unui Phoenix, a renăscut din propria-i cenușă. S-a scuturat de negreață, a muncit din greu, și-a șters fruntea ostenită și, într-un final, s-a întors foarte schimbat. A transformat experiența sa tragică într-o poveste despre forța lăuntrică și determinarea de a o lua de la capăt, de a se reinventa. Noua înaripată nu avea să mai semene aproape deloc cu vechiul „eu” (cel puțin, din punct de vedere estetic).

Rotterdam este complet diferit de orice loc vizitat despre care am scris până acum. Un oraș al verbelor: „a imagina”, „a crede”, „a îndrăzni”, „a putea”, „a crea”, „a inova”, „a uimi”, dar fără jumătăți de măsură și autolimitări. Un oraș european atipic, pe care nu-l poți defini, cu adevărat, sau încadra într-un „tipar” ori curent arhitectonic. Altminteri, i-ai face o nedreptate. Un oraș în care așa-zisul imposibil devine posibil. Și, totodată, datorită/din cauza nonconformismului său – un oraș portuar care va întoarce capete, dar nu va fi chiar pe gustul oricui. Dacă plimbarea voastră la pas începe din Gara Centrală (Centraal Station), așa cum a fost, de exemplu, în cazul nostru, o să rămâneți ușor înmărmuriți de ce veți descoperi afară. În primul rând, o să aveți impresia că ați ieșit dintr-o navă spațială (cu panouri solare pe acoperiș, ce-i drept) și că ați aterizat în…viitor. Apoi, mergând pe străzile largi, printre pereții înalți de ferestre în care se oglindește cerul, de ți se pare, la un moment dat, că pășești printre nori, o să vă simțiți, probabil, ca Gulliver în Brobdingnag (Țara uriașilor).

Gara Centrală (Centraal Station). Foto: Sorenela Reniță

 

Trecând pe lângă frumoasa primărie (Stadhuis), una dintre număratele construcții rămase în picioare după cel de-al Doilea Război Mondial, veți intra pe un teritoriu arhitectural ceva mai familiar. Într-un mediu complex ca acesta, însă, noul și vechiul par să se completeze, mai degrabă, decât să dea naștere unui contrast izbitor. La aproximativ zece minute depărtare, un mic și simpatic far roșu vă anunță că ați ajuns în preajma Muzeului Maritim (Maritiem Museum). În apropierea lui, o statuie din bronz cu toracele găurit, lăsat fără centrul ființei sale, și cu brațele îndreptate către bolta cerească, îți dă senzația că o să coboare de pe postament și o să fugă. De trecutul tumultos. De amintirile conflagrației. De golul din piept (umplut, totuși, de-a lungul deceniilor), căci acest monument din 1953 este al „Orașului distrus” (De Verwoeste Stad), al „Orașului (n.a. lăsat) fără inimă” (Stad zonder Hart).

În scurt timp, veți ajunge lângă râul Nieuwe Maas. O lebădă planează între malurile sale. Mai exact – „Lebăda” (De Zwaan). Astfel este supranumit podul Erasmus (Erasmusbrug). Apropo, din Rotterdam i se trag originile eruditului umanist Desiderius Erasmus Roterodamus sau, cum îi zic simplu, cu mult drag, prietenii studenți, profesori și nu doar – Erasmus. Din acest punct, cu atâția zgârie-nori în jur de diferite forme și felurite poduri, v-ați putea gândi, pentru câteva secunde, că ați atins pământ american – San Francisco sau, poate…New York. Apoi, o să zâmbiți, probabil, atunci când ochii vi se vor întâlni cu inscripția „Holland- Amerika Lijn” („Linia de transport Olanda-America”), de pe o clădire Jugendstil ce datează, așa cum o știm în prezent, din 1917 (astăzi, hotelul „New York”).

Tot pe partea cealaltă a râului, în spatele a trei turnuri interconectate („De Rotterdam”), în portul Rijnhaven, crește o pădurice din 20 de copaci plutitori plantați în geamanduri și unul „ancorat” pe țărm. Proiectul lui Jeroen Everaert (inspirat de artistul Jorge Bakker) este menit să atragă atenția publicului nu doar asupra relației dintre locuitorul urban și natură, dar, de exemplu, și asupra sacrificiilor (defrișarea ș.a.) ce se produc, uneori, atunci când sunt ridicate diverse construcții.

V-aș propune să luăm din stația maritimă vaporașul înspre un sătuc fermecător situat la 10- 15 kilometri de Rotterdam (circa 30 de minute). Peisajul celor 19 mori de vânt (secolul al XVIII- lea) din Kinderdijk, rețea de obiective înscrisă în patrimoniul mondial UNESCO, presimt c-o să vă cucerească.


Morile de vânt din Kinderdijk. Foto: Sorenela Reniță

 

 


Peisaj rural. Foto: Sorenela Reniță

 

Dar, înainte de aceasta, să ne mai bucurăm încă un pic, totuși, de Rotterdam, pe drumul cu „autobuzul de apă”. De aici, se deschide priveliștea înspre…Casa Albă (Witte Huis) – încă una dintre puținele clădiri ce au supraviețuit anului 1940. Totodată, este primul zgârie-nori (în stil Art Nouveau, de altfel) al Olandei, probabil, chiar al Europei.


Casa Alb asa Albă(Witte Huis). Foto: Sorenela Reniță

 

Uite, și…„Creionul” (Het Potlood) cu vârful ațintit spre cer. Uite, și... impresionanta piață acoperită a orașului (Markthal), care, printre altele, găzduiește sute de locuințe cu vedere inclusiv în interiorul acestui „bloc” sub formă de potcoavă. Cât faci cumpărăturile, poți observa cum locatarii, în paralel, se perindă prin apartamentele lor (valabil viceversa). Uite, și…emblematicele Case Cubice (Kubuswoningen) înclinate la 45˚ ale arhitectului Piet Blom. Acestea reprezintă, de asemenea, o pădure, dar abstractă. Casele întruchipează coroanele arborilor, iar pilonii – trunchiurile…


Casele Cubice (Kubuswoningen). Foto: Sorenela Reniță

 


Casele Cubice (Kubuswoningen). Foto: Sorenela Reniță

 

Piaţa acoperit acoperităa Rotterdamului (Markthal). Foto: Sorenela Reniță

 

Uite, și…inima „renăscută” a Rotterdamului. 

 

Sorenela RENIȚĂ

Articol publicat în Revista NATURA în numărul 341