Râul Cogâlnic

Râul Cogâlnic, unul dintre cele mai lungi cursuri de apă din Moldova (243 km, dintre care 125 km în Moldova şi 118 în Basarabia de Sud, Ucraina de azi), izvorăşte din Codrii Moldovei, lângă satul Bursuc, raionul Nisporeni şi se varsă în Limanul Sasâc, în regiunea Odesa. De-a lungul timpului, pe malurile sale au crescut mai multe oraşe importante – Hânceşti, Cimişlia, Basarabeasca, Arciz şi Tatarbunar, câteva sate pitoreşti, precum Abaclia, Carabetovca, Sadaclia, Gradişte, Gura Galbenă, Logăneşti şi Satul Nou (Sărata), şi a fost fondată o mănăstire celebră - Hâncu. Întrucât e unul dintre puţinele fire de apă din stepa secetoasă a Bugeacului, valea Cogâlnicului a fost locuită încă din timpuri străvechi.

Râul Cogâlnic
Cogâlnicul la Logăneşti, Hânceşti. Foto: Alecu Reniță

În cursul său superior, Cogâlnicul traversează regiunile deluroase ale Codrilor Moldovei. Un prim punct important de popas, chiar în apropiere de izvorul râului este mănăstirea Hâncu. Conform legendei, aceasta a fost ctitorită în 1678 de boierul Mihalcea Hâncu la cererea fiicei sale. Boierul promisese mâna fetei sale serdarului Apostol Durac în schimbul unei alianţe militare împotriva domnitorului de atunci, Gheorghe Duca. Fata a refuzat măritişul aranjat, s-a ascuns într-o peşteră din zonă şi a promis că se întoarce doar dacă va auzi dangătul unui clopot de biserică. Astfel, în valea din apropiere de ascunzişul fetei, a apărut mănăstirea Hâncu. Ulterior, fiica boierului s-a retras la mănăstire sub numele Parascheva. Iniţial, biserica era din lemn, îngrădită, lipită cu lut şi văruită, iar catapeteasma era din lemn cu flori încrustate şi poleite cu aur. În 1835, stareţul Dosoftei, bulgar de origine, împreună cu călugării, au decis să ridice o nouă biserică, din piatră. În perioada comunistă, mănăstirea a fost închisă, apoi a fost transformată într-un sanatoriu pentru tuberculoşi. Biserica de vară a fost transformată în club. După 1990, mănăstirea şi-a recăpătat destinaţia eclezială şi a fost restaurată.

Izvoarele Cogâlnicului. Foto: Alecu Reniță

 

Primul oraş important de pe cursul Cogâlnicului este Hânceştiul, aşezat într-un minunat amfiteatru natural. Atestat pentru prima dată la 1522, Hânceştiul a fost un important nod comercial, pe unde trecea unul dintre cele mai importante drumuri între Asia şi Europa. După 1812, aici îşi cumpără moşie Manuc-Bei, dragomanul otoman care a negociat cedarea Basarabiei către Rusia. În 1881, aici s-a născut Grigori Kotovski, declarat haiduc şi erou de comunişti (care i-au şi închinat un monument în centrul oraşului), dar care era mai degrabă un bandit de drumul mare decât haiduc.

După Hânceşti, Cogâlnicul înaintează spre sud, pierzându-şi apele prin dogoarea soarelui de stepă. În perioadele secetoase, nivelul apelor din râu scade dramatic. Acest fapt a fost remarcat încă din Evul Mediu de mai mulţi autori, precum Dimitrie Cantemir în „Descrierea Moldovei” (care spune că „Cogâlnicul... nu poate fi socotit râu decât abia după ce cad ploile de toamnă; în timpul verii seacă şi arată ca o groapă”), dar şi unii autori străini. De exemplu, istoricul şi geograful german Johann Thunmann, îl descrie astfel: „În lunile calde, există un mare deficit de apă. Chiar și cel mai mare râu din această zonă, Cogâlnicul, seacă atunci, și din cauza lipsei de apă vitele tătarilor din Bugeac mor adesea de sete. Toamna, când începe sezonul ploios, apar brusc nenumărate șuvoaie în toate zonele joase. Toate zonele mlăștinoase sunt acoperite atunci cu bălți. Pentru a depăși penuria de apă din vară, se găsesc fântâni foarte adânci care au fost săpate peste tot. Pentru tătari, ca și în est, săparea de fântâni a devenit un act religios și de onoare”. 

Cogâlnicul în câmpia Bugeacului. Foto: Lucian Reniță

La marginea Bugeacului, Cogâlnicul intră în capcana câtorva dealuri mai înalte – dealurile cimişliene. Cimişlia este un orăşel cu o istorie veche şi interesantă, aflat într-o poziţie avantajoasă, între Leova, Cantemir, Căuşeni, Comrat, Basarabeasca şi Hânceşti. Originile denumirii au fost subiect de speculaţii şi sursă de legende. Conform unora, „cimişlia” ar însemna în tătăreşte „bogăţie, bogat”. Alţii susţin că aici era moşia boierului Cimiş şi a soţiei sale Lia, de unde şi denumirea Cimişlia. Lingviştii în schimb, au o variantă complet diferită, iar denumirea ar avea origini turcice – ciumecili, de la „ciumeci” – căuş, care era stema tătarilor din astă parte. Localitatea e atestată pentru prima dată la 4 iulie 1620 şi o bucată de timp pe parcursul istoriei medievale a fost locuită predominant de tătari. Abia spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, Cimişlia devine majoritar moldovenească, îşi construieşte o biserică şi creşte datorită migraţiilor dinspre Hăsnăşenii Mari din ţinutul Sorocii. În secolul XIX, localitatea a fost una dintre cele mai bogate din sudul Moldovei, dar şi printre cele mai năpăstuite, fiind lovită de ciumă şi de holeră. Deşi atestată abia în secolul al XVIIlea, zona Cimişliei a fost locuită mai demult, iar aici pot fi găsite câteva dintre cele mai importante şi bine păstrate relicve istorice in Moldova, precum un vas de sticlă din anii 100-400 e.n, sau un topor de piatră din anii 1300. După ce părăseşte Cimişlia, Cogâlnicul îşi îndreaptă cursul spre sud, prin stepa aridă a Bugeacului.

Cogâlnicul în Stepa Bugeacului. Foto: Alecu Reniță

 

În apropierea graniţei cu Ucraina, râul trece prin pitorescul sat moldovenesc Abaclia şi prin orăşelul Basarabeasca, care a fost un important nod de cale ferată. Pe vremuri, în aceste regiuni, Cogâlnicul forma mlaştini şi zone umede extinse, care colcăiau de peşti şi în care se bălăceau vidre, nutrii, şi alte animale acvatice. Ca urmare a unei regularizări a cursului de apă din perioada comunistă, acest paradis acvatic a dispărut, uscându-se şi salinizându-se definitiv.

După ce părăseşte R. Moldova, Cogâlnicul trece prin câteva foste sate nemţeşti (precum Leipţig sau Gnadental), moldoveneşti (precum Satul Nou), dar şi oraşe precum Berezina, Arciz şi Tatarbunar. La marginea Tatarbunarului, Cogâlnicul se varsă în limanul Sasâc, care e separat de Marea Neagră printr-o limbă îngustă de nisip. Acest lac, unul dintre cele mai mari din Ucraina (215 km2), este o zonă umedă de importanţă internaţională, ce mişună de păsări şi peşti şi e inclusă în Convenţia de la Ramsar. Deşi Cogâlnicul nu are acel farmec al pietrei şi defileelor adânci atât de caracteristic Răutului, are în schimb o istorie bogată şi peisaje pitoreşti ce merită vizitate, iar contrar impresiei de râu mic, supus capriciilor secetei şi a ploilor, are o biodiversitate  uimitoare, ce culminează cu abundenţa de la vărsarea râului în limanul Sasâc. Ca şi multe alte comori ascunse ale Moldovei, Cogâlnicul aşteaptă încă să fie descoperit.

 

Lucian RENIȚĂ

Articol publicat în numărul 245