Limba – pavăza fiinţei noastre
natura.md
Aug 30, 2021 11:43
2023
0
Cât Limba are viaţă,
Cât floarea-i cu dulceaţă,
În Ţara mea de Dor,
Eu n-am mormânt să mor.
I.C.
Și tu, și el, și ea, generaţia de azi a secolului XXI, firește, sunteţi în drept să vă întrebaţi: „De ce ar mai trebui să abordăm și la această oră a istoriei problema limbii noastre, când avem atâtea alte probleme mai importante?”
Este adevărat și trebuie s-o spunem clar că astăzi situaţia limbii române în această parte de lume e cu totul alta, comparativ cu starea ei deplorabilă, când acest teritoriu făcea parte din defuncta Uniune Sovietică. Cel puţin, acuma nu auzi la tot pasul că „fratele mai mare rus”, care a ocupat Basarabia, și nu numai, în 1940, să te bruscheze de cum ai prins a vorbi în limba mamei: „Govori na celoveceskom iazîke” (vorbește în limba omenească).
Cu siguranţă, cel mai bine observă diferenţa, adică – cât de mult s-a schimbat, în bine, mediul lingvistic în spaţiul dintre Prut și Nistru, acei băștinași, plecaţi în străinătate, care au revenit acasă după zece sau douăzeci de ani. La aceasta, în cadrul unei discuţii, s-a referit, cu sfială nu știu cum, un condrumeţ, pe ruta Chișinău-Lipcani, care timp de 17 ani nu a mai călcat cu piciorul acasă:
– Când aud cât de frumos vorbesc, mai ales cei tineri, parcă mă rușinez de mine că nu mă pot exprima la fel de frumos...
Da, am ajuns și așa zile! Chiar dacă mai este mult până departe... Să nu uităm însă, cât de mult i-a costat pe toţi acei care au dus pe umerii și în pieptul lor Mișcarea de Eliberare Naţională. Îmi stăruie și acum lozincile „strigate” de sutele de mii de participanţi la mitingurile anilor ’90 ai sec. trecut, desfășurate la Chișinău: „Libertate!”, „Tricolor, învingător!”, „Jos hotarul de la Prut!”, „Limbă, alfabet!”...
Se cade a fi scrise cu litere de aur în Istoria Neamului numele neînfricaţilor luptători pentru Independenţă, Libertate, Neam și Ţară: Valentin Mândâcanu, Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Leonida Lari, Dumitru Matcovschi, Mihai Cimpoi, Lida Istrati, Vlad Pohilă, Alecu Reniţă, Ion
Ungureanu, Mircea Druc, Ion I. Buga, Alexandru Moșanu și a multor altora, dar nu în ultimul rând – numele celor 66 semnatari ai documentului istoric, publicat la 17 septembrie 1988 în paginile ziarului „Învăţământul public” din Chișinău – Scrisoare deschisă adresată Comisiei interdepartamentale a Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Moldovenești pentru studierea istoriei și problemelor dezvoltării limbii moldovenești, prin care era demonstrată necesitatea revenirii la alfabetul latin și se pleda pentru recunoașterea identităţii limbilor vorbite (o singură limbă) în RSS Moldovenească și în România Socialistă, de la acea vreme.
Era un act de curaj, de jertfire, în ultimă instanţă, a unor oameni hotărâţi. Dar, Neamule, fără jertfire, de unde izbăvire?
Aceasta ar trebui să se știe: oricât de mari ar fi problemele zilei, deasupra la toate este cea a păstrării și apărării limbii române, a mamei limbă, care ne identifică ca Neam, care este Pavăza fiinţei noastre. Doar, e de înţeles, dragii mei: odată cu dispariţia limbii, dispărem ca Neam, și atunci la ce bun ar fi de rezolvat „alte probleme mai importante?”
Ionel CĂPIȚĂ
Articol publicat în Revista NATURA în numărul 354
Susține Natura.md: Devino Patron!
