Devino Patron!

RESPECTĂ-ŢI APROAPELE

RESPECTĂ-ŢI APROAPELE

Faţa adevărată a unei societăţi o poţi vedea atunci când societatea este lovită de o năpastă, criză sau nenorocire.

Un cutremur devastator, o inundaţie pustiitoare, o epidemie nestăvilită, un război sângeros sau o foamete cumplită aduc la suprafaţă eroismul, frumuseţea, bunătatea, nimicnicia sau urâţenia oamenilor. În asemenea momente neordinare, cortina se prăbușește și măștile cad. Rămâne gol nu numai regele, dar și lumea din împărăţia sa. Se vede clar valoarea fiecărui individ și a societăţii în ansamblu. Virtuţile poporului, tradiţiile de unitate și solidaritate, trăinicia familiei, efectele educaţiei individuale și colective, credinţa, binele, egoismul, lașitatea, frica, hidoșenia, trădarea, degradarea morală – toate răbufnesc în spaţiul public și arată portretul real al societăţii sau naţiunii nimerite sub tăvălugul urgiei. Oricât de strașnice ar fi nenorocirile și pierderile, popoarele puternice găsesc în ele energia, încrederea și puterea să se organizeze, să reziste eroic și să iasă învingătoare din încercările groaznice. Ba mai mult: după ce trece prăpădul, aceste popoare au înţelepciunea și curajul să analizeze cât mai obiectiv experienţele trăite în condiţii extreme și, fără frică și regrete, să înlăture părţile putrede, care au pus în pericol de moarte coeziunea socială, starea de spirit a mulţimilor afectate și fiinţa naţională. De regulă, lecţiile însușite în momentele de cumpănă devin cărţi de învăţătură pentru cetăţeni și programe de
guvernare pentru viitor.

Cum se comportă o societate ca cea moldovenească în zilele când este lovită de nenorociri și, în ce măsură, pierderile suportate și experienţele traumatizante sunt de învăţătură, ajută și schimbă spre bine comportamentele individuale și mentalităţile colective? După ce pandemia de coronavirus va fi învinsă și va dispărea din R.Moldova și Europa, vom avea curajul să ne privim în ochi și să spunem deschis cum s-au manifestat conaţionalii noștri în locurile lovite de epidemia nemiloasă? Au fost mai buni sau mai răi decât alţii, s-au conformat rigorilor sanitare și de carantină, impuse de autorităţi, pentru a localiza și diminua molima sau mulţi au scuipat pe normele de comportament colectiv și au împrăștiat virusul distrugător la colegii, rudele și fraţii din jur?

O să evit pe cât e posibil generalizările despre moldoveni și o să mă refer mai mult la abordările comune, care ne împiedică să fim raţionali și să ne asumăm responsabilitatea individuală în momentele critice sau de calamitate pandemică sau naturală. Nu putem face abstracţie de instinctul de conservare și de supravieţuire a oamenilor, care nu are treabă cu etnia și se dezlănţuie în clipele de pericol major sau de moarte forţată de împrejurări. Însă, pandemia e altceva decât o catastrofă aviatică sau un cutremur spontan.

Mă voi strădui să aduc argumente cât mai simple și, sper, pe înţelesul tuturor. Consider că problema de bază a societăţii moldovenești rămâne cea veche, pe care am semnalat-o constant în articolele mele – lipsa de repere și de orientare geopolitică. 

Când e vorba de repere fundamentale, pe care se sprijină o comunitate sau un popor, mă întreb de fiecare dată – în ce și în cine cred moldovenii? În omenie și cinste, în carte, educaţie și cultură, în istoria, limba și identitatea lor românească, în responsabilitate, solidaritate, recunoștinţă și obraz? O altă enigmă fără descifrare – care sunt modelele societăţii moldovenești? Dodon, Șor, Lucinschi, Putin!? Și mai ciudată arată orientarea geopolitică din ultimul sfert de veac: de la mielul blând, care suge de la două oi, până la gogoașa politicii echilibrate – și cu Estul și cu Vestul. Cine să ia în serios un stat, a cărui politică externă este să sugă la două oi? Deși mi-aș dori mult să dezvolt aceste subiecte esenţiale, care ne-ar ajuta să înţelegem mai bine ce reprezintă societatea moldovenească, o să mă limitez să mă pronunţ pe un singur reper de mare actualitate în condiţiile alarmante de pandemie – responsabilitatea individuală.

Să fie limpede pentru toţi cetăţenii R.Moldova – epidemia o poate opri și învinge, în primul rând, omul responsabil și o societate responsabilă. Cât de responsabili suntem ca societate s-a văzut din primele zile, când grupuri de indivizi egoiști sfidau cele mai elementare reguli de carantină în spitale și la frontiere. Ca de obicei, lumea din preajmă tăcea, fără să conștientizeze că obrăznicia și abuzurile lor pot costa sute de vieţi omenești. Viciul vechi al mai multor compatrioţi de a da vina pe toţi și pe toate în afară de propriile lor persoane reprezintă o problemă gravă, care poate favoriza enorm răspândirea molimei. La fel, refrenul atotprezent că alţii sunt de vină, nu eu și nu noi, va diminua capacitatea comunităţilor de a se apăra de boală și de a păstra ordinea publică. Este foarte important ca în zilele de carantină să nu căutăm ţapi ispășitori, ci să înţelegem că fără responsabilitatea individuală de a urma cu stricteţe regulile comune prescrise de medici, nu avem șanse să învingem epidemia. Desigur, instituţiile statului au o contribuţie majoră la localizarea și izolarea focarelor de infecţie, dar combaterea virusului nu-și va atinge ţinta, în cazul când populaţia își bate joc de cerinţele medicilor și nu respectă regimul de carantină. Să cer intervenţii hotărâte din partea cetăţenilor, comunităţilor și autorităţilor locale de a nu permite indivizilor iresponsabili să aducă anarhia și disperarea în localităţile R.Moldova, să răspândească virusul mortal de la o casă la alta și de la om la om.

Avem cu toţii de trecut pe o punte îngustă, care leagă ziua de azi cu cea de mâine. Firul vieţii e încă trainic. Important e să nu ne îmbulzim ca smintiţii și să rupem puntea deasupra prăpastiei. Șmecherii și profitorii să stea în banca lor și să nu strice rânduielile în timpuri de năpastă și să nu provoace mânia comunităţilor. Să fim organizaţi, solidari și uniţi, să aducem în prim-plan responsabilitatea individuală și colectivă, să preţuim devotamentul și sacrificiul medicilor, să fim un exemplu personal de disciplină în zilele de carantină și să ne conducem de vechea vorbă românească – respectă-ţi aproapele, căci și el, ca și tine, vrea să fie tratat ca om și să trăiască

 

Alecu RENIȚĂ

Susține Natura.md: Devino Patron!