CRÂMPEIE DIN VIAȚA SFÂNTULUI IRACLIE DIN BASARABIA
natura.md
Aug 3, 2025 10:07
772
0
Luna august este dedicată sfinților noștri basarabeni. Mulți creștini de-ai noștri aspirau duhovnicește mai mult spre poporul slav, decât spre cel latin, având ca argument, precum că „poporul român nu are sfinți, dar iată că cel rus naște sfinți”. Cu această explicație neghioabă și azi sunt amețite de agenți mancurți multe din conștiințele noastre religioase. Nu este scutit de vină poporul credul, doar și Sfântul Apostol Ioan zice „cercetați duhurile”(I Ioan 4, 1). Cert e că nimeni, niciodată, în afară de Dumnezeu, nu poate cunoaște numele și numărul tuturor sfinților. Pământul nostru este presărat de sfinți, de martiri și mărturisitori ai credinței apostolice. Biserica Ortodoxă Română niciodată nu a canonizat politic și nu s-a grăbit să urce la sinaxar creștini, care nu s-au conformat rigorilor de canonizare.
Iată că Dumnezeu își lasă mâna Sa domoală spre Basarabia și, în ciuda multor critici geopolitice slave, ne descoperă adevărate simboluri ale trăitorilor ortodoxiei autentice. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române va proclama în rândul sfinților trei mari personalități basarabene: Sfântul Cuvios Mărturisitor Iraclie din Basarabia, Sfântul Preot Mucenic Alexandru din Basarabia și Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim.
Sfântul Cuvios Mărturisitor Iraclie din Basarabia cu data de pomenire 3 august s-a născut la 11 martie 1893 în satul Pojorâta, județul Câmpulung Moldovenesc, Suceava de azi. A fost militar în Primul Război Mondial, iar în 1917, după ce a fost eliberat din prizonierat, își îndeplinește promisiunea făcută lui Dumnezeu, și se închinoviază la mănăstirea Hârbovăț din Călărași, fiind în anul 1920 călugărit. Peste cinci ani este hirotonit ierodiacon, iar peste doi – ieromonah. A slujit cu vrednicie și dăruire. S-a remarcat ca un monah cărturar, publicist și foarte preocupat de starea monahicească a basarabenilor. În paralel (1926-1930), a urmat cursurile Facultății de Teologie de la Chișinău, avându-i ca profesori pe marii teologi ai vremii: Nichifor Crainic, Ioan Mihălcescu, Gala Galaction, Constantin Tomescu, Ștefan Berechet și alții, aceştia l-au apreciat și încurajat în aspirațiile sale duhovnicești și publicistice. Publică în revistele teologice ale timpului „Luminătorul” și „Misionarul” diverse meditații, predici și traduceri. Polemizează prin opera sa cu teologul rus Serghei Bulgacov. Pe lângă aceste calități, s-a manifestat ca un duhovnic iscusit, mare orator, milostiv și foarte bun administrator.
În anul 1940, la retragerea administrației românești, protosinghelul Iraclie Flocea fost desemnat vicar al Mitropoliei Basarabiei, menținând echilibrul până la desființarea mănăstirii Hârbovăț, iar după trei luni este numit preot la parohia Nisporeni. Văzând persecuția preoților și a monahilor din partea sovieticilor, din puținele posibilități de la parohie trimitea ajutoare la călugării de la mănăstirile Noul Neamț și Hâncu, le dădea bani și produse alimentare, până la revenirea în 1941 a Armatei Române. După eliberare, a revenit la mănăstirea Hârbovăț și s-a implicat în procesul de renovare și la readucerea monahilor alungați de sovietici.
Calvarul se repetă. Pe 2 august 1945 a fost arestat, fiind condamnat de Sovietul Suprem, la 8 ani de muncă silnică în Siberia, pe 17 decembrie 1945, pentru propagandă, agitație și apeluri pentru răsturnarea puterii sovietice, conform art. 58, p.10, era o formă prin care erau condamnați clericii și monahii, fără a li se putea aduce vreo acuzație reală, ci pentru că erau români ortodocși și conform ideologiei partidului erau dușmani ai poporului. În lagăr, pe lângă sarcinile inumane impuse de bolșevicii ruși, cuviosul Iraclie s-a manifestat și a păstrat intactă calitatea sa de monah: a spovedit, consiliat și a ținut vie credința între colegii de suferință. Revenind din surghiun foarte slăbit și betejit de intoleranța religioasă a ateismului, își petrece restul vieții în satul Chițcani, aproape de mănăstirea Noul Neamț. Aici rămâne fidel statutului de monah până Dumnezeu îl ridică la El pe data de 16 august 1964, fiind înmormântat în cimitirul satului, cu o supraveghere riguroasă a comuniștilor.
Despre viața și opera Cuviosului Mărturisitor s-a preocupat cercetătorii Nina Negru, Andrei Vartic și PS Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, care l-a și propus la canonizare.
Dintre multele meditații și expresii utilizate de Cuviosul Iraclie, una merită memorată, în care se încheagă întreaga teologie paulină: „Nu e întâmplător, că Domnul Iisus a dat cheile raiului unui om, Apostolului Petru, dar pe cele ale iadului le-a păstrat la El”.
Autor: Viorel Cojocaru
Articol publicat în revista NATURA, nr. 402
Susține Natura.md: Devino Patron!
