„Tăticul meu e la război...”
natura.md
Iun 26, 2026 12:07
17
0
La finele secolului XX era în mare vogă un cântec semnat de Ion Vieru (text), pe muzica populară (?). Îl interpretau mai mulți cântăreți, cel mai cu suflet – Teodor Negară. (Posibil să fi greșit eu ceva).
Pe atunci lucram la Școala nr.1 din Cărpineni, Hâncești. Cântecul acesta îl înduioșa până la lacrimi pe un coleg mai în vârstă: Leonid Trofimovici Stratulat, originar din Alcedarul Șoldăneștilor. La o agapă între bărbați, după ce a cântat dramaticul cântec: Tăticul meu e la război/De când eram de-un an sau doi/ Și nu mai vine înapoi tăticul meu..., toți s-au îngândurat.
O jale zdrobitoare se zbătea în vocea lui Stratulat, o jale profundă, sinceră, încât l-am întrebat pe colegul meu: „Ați pierdut pe tatăl dumneavoastră în război?”. Și-a șters lacrimile, a zâmbit trist. „Ați cântat atât de pătimaș, încât am crezut că a căzut în lupte...”. „N-a căzut, dar l-am pierdut...”
Aștepta o explicație. Și ea a venit. Am aflat atunci că Leonid Stratulat și-a făcut studiile după război la Școala Pedagogică din Orhei. Că n-a vrut să părăsească Basarabia (să se ducă peste Prut) împreună cu tatăl său, care a fost primar la Alcedar.
„Pentru că am fost nătâng. În Orhei am devenit comsomolist. Credeam că acești de-au venit cu lingurile în cizme și cereau „dai hapati” (dă de crăpat) nu se vor atinge de mine, însă...
Acești care ne-au fost oaspeți pe viață, călări pe tancuri – dinozauri blindate (Victor Suvorov), i-au amintit comsomolistului Stratulat că taică-su a fost primar și a fugit în România. În consecință, descomsomolizatul Stratulat a fost arestat și expediat la urșii albi să încălzească permafrosturil (strat de sol afectat de îngheț peren, caracteristic climatului polar, care în timpul verii se dezgheață doar la suprafață) de acolo.
Nevoile s-au ținut lanț de el. Odată n-a mai răbdat și a fugit acasă. Mai avea de ispășit puțin din termenul de detenție.
De ce, l-am întrebat. Am aflat că a săvârșit „păcatul” prin luna mai, când i s-a făcut dor ... de caii de acasă.
„Tu n-ai să înțelegi...”
Eu, slavă Domnului, n-am stat prin pușcării și am puține șanse să ajung acolo la senectute. Dar l-am înțeles pe Leonid Stratulat. Și dorul lui de caii de acasă, și lacrimile lui când interpreta cântecul cu „tăticul meu”, pe care nu l-a mai văzut niciodată.
Târziu de tot l-a eliberat. Și a venit la Cărpineni cu o rusoaică, ce-l cicălea la cap: „Opeati poioși tăticul meu e la război?”.
Nu-i înțelegea tristețea, chiar de trăise o viață cu el, chiar de au avut copii comuni.
Tăticul meu e la război…
Autor: Ion Iachim
Articol publicat în revista NATURA, nr. 412
Susține Natura.md: Devino Patron!
