Drumul spre Gotești poartă culorile tricolorului

Când pleci spre Cahul sau spre orice altă localitate din sudul Moldovei, ai ocazia să străbați drumul lung care traversează inima satului Gotești. Poate că există și alte rute, însă curiozitatea sau dorința de a revedea această localitate, care îți evocă farmecul autentic al vieții rurale, te îndeamnă să alegi acest drum.     

Am ales să revin la Gotești, să scriu despre această comunitate veche, cu tradiții, cu oameni frumoși și gospodari, ce-și onorează cuvântul și își cinstesc strămoșii. Întâlnirea cu satul, dar mai ales cu câțiva săteni, bucuroși să vorbească despre baștina lor, a coincis cu plecarea delegației de unioniști la Cahul, condusă de Pintilie Pârvan, conferențiar universitar și politician născut în Gotești, semnatar al Declarației de Independență. Goteșteanul Pintilie Pârvan are mereu emoția plăcută a revederii cu satul, lucru care se poate citi în cartea sa „O generație între două lumi”, „dedicată generației tinere de astăzi, pentru a cunoaște istoria părinților și buneilor care au trăit în această perioadă”. Domnul profesor cu nelipsita-i grijă didactică m-a încredințat unui alt fiu al satului, preotul Anatol Cristea, dornic să povestească oricând despre baștina sa.    

Despre Gotești cu inima la Flămânda 

O întâlnire cu preotul Anatol Cristea în fața Primăriei (primar Romeo Bolocan) aduce o schimbare armonioasă de registru: omul spiritual îl înlocuiește pe omul administrației. Primarul, chiar și într-o zi de sâmbătă, este la datorie, într-o misiune specială la Cahul. Istoria satului și tot ce e frumos și viu în el le descoperim prin povestirile lui Anatol Cristea.   

   Preotul Anatol Cristea vorbește cu aceeași căldură despre Gotești și Flămânda. Deși se consideră, înainte de toate, flămânzean, fiind născut în fostul sat Flămânda,  o mahala a Goteștiului, cu timpul asimilată, privește astăzi cele două așezări ca pe un întreg, unite prin istorie și prin destinele oamenilor.

El amintește că, până la 10 iulie 1958, Flămânda și Gotești au fost două sate distincte. În timp, gospodăriile s-au apropiat tot mai mult unele de altele, iar o singură stradă le mai despărțea. Unificarea administrativă a dus la păstrarea numelui Gotești, localitatea mai mare din punct de vedere teritorial și demografic. Chiar și astăzi, spune părintele, o stradă poartă numele „Hotarelor”, amintind de vechea delimitare dintre cele două sate.

Din poveștile tatălui său, profesor de istorie, dar și din lucrările pe care le-a consultat, părintele a aflat că odinioară exista și o altă împărțire neoficială a localității: „Goteștii Vechi”, în zona actualului centru al satului, și „Goteștii Noi”, către ieșirea spre Cahul.

Legătura sa sufletească rămâne însă cu Flămânda, locul unde s-au născut părinții, bunicii și străbunicii săi. Își amintește cu mândrie că unul dintre străbunii săi, Simeon Cristea, născut în 1834, avea o moară de vânt la marginea satului, mărturie a unei comunități vechi și bine înrădăcinate.

Istoria consemnată în documente arată că Goteștiul este mai vechi decât Flămânda, diferența fiind, după unele surse, de câteva decenii. Totuși, părintele Anatol Cristea mărturisește că are propria ipoteză, izvorâtă din observațiile făcute de-a lungul vieții. El crede că Flămânda ar putea fi, de fapt, așezarea mai veche.

Argumentul său pornește de la geografie. Flămânda se află la numai câteva sute de metri de Prut, în timp ce centrul Goteștiului este situat la o distanță mult mai mare de râu. În opinia sa, primele comunități omenești căutau întotdeauna apropierea unei surse de apă, alegând însă terenuri suficient de înalte pentru a fi ferite de inundații. Privind satul de pe dealurile unde se întind terenurile agricole, părintele spune că această așezare a gospodăriilor îi întărește convingerea că Flămânda ar putea avea o istorie mai veche decât o indică documentele.

„Este doar argumentul meu”, spune cu modestie preotul Anatol Cristea, recunoscând că istoricii și consătenii pot avea alte păreri. Pentru el însă, dincolo de dezbaterea asupra vechimii, Goteștiul și Flămânda alcătuiesc aceeași vatră, aceeași comunitate de oameni legați de Prut și de istoria locului.

Rădăcinile nu se uită 

Pentru părintele Anatol Cristea, Flămânda nu este doar o filă de istorie, ci locul în care își are rădăcinile. „Din Flămânda a rămas numai numele”, spune cu o ușoară nostalgie. Oficial, satul a fost asimilat de Gotești, însă, în sufletul oamenilor, el continuă să existe. „Cât timp vor exista oameni care spun „mă duc la Flămânda” sau „vin de la Flămânda”, atât timp va exista și Flămânda.”

Se consideră flămânzean înainte de toate. Aici s-a născut el, aici s-au născut tatăl, bunicul și străbunicul său. „Rădăcinile nu se uită”, lasă să se înțeleagă preotul, vorbind cu emoție despre locurile de lângă Prut pe unde și-au purtat pașii generații întregi din familia sa.

Își amintește și de vechea școală primară, ridicată în 1927, unde au învățat generații de copii din Flămânda, iar apoi evocă una dintre cele mai dureroase pagini din istoria satului: foametea din anii 1946–1947. Din cele aproximativ 600 de suflete ale satului, povestește părintele, 124 și-au pierdut viața. Astăzi, din vechea Flămânda au rămas mai ales amintirile, însă pentru cei legați de acest pământ satul nu și-a pierdut nici identitatea, nici locul în inimă. 

Gotești, vecin cu Prutul

Mi-am propus să nu repet numele satului în fiecare intertitlu. Dar preotul Anatol Cristea, cu harul său de povestitor, care amintește pe alocuri de farmecul crengian, mi-a dăruit o expresie prea frumoasă pentru a o lăsa deoparte: „Gotești, vecin cu Prutul”. Și, într-adevăr, ce goteștean nu s-ar mândri cu această identitate, legată firesc de râul care poartă, deopotrivă, atâta istorie și atâta tristețe?   

Astăzi, Goteștiul rămâne unul dintre cele mai mari sate din sudul republicii. Se întinde pe aproape șapte kilometri de-a lungul drumului, iar preotul Anatol Cristea îl descrie simplu: „Totul e frumos în Gotești”.

Comunitatea are un gimnaziu ce poartă numele istoricului Vasile Pârvan, instituție care, până în urmă cu aproximativ un deceniu, a avut statut de liceu. În centrul satului se află Primăria, Oficiul Poștal și Casa de Cultură, aflată în proces de renovare.

Viața spirituală gravitează în jurul celor două biserici. Una, cu o istorie de aproape două secole, datează, după cele mai multe surse, din anul 1833 și aparține Mitropoliei Moldovei. Cealaltă, mult mai nouă, a fost sfințită în urmă cu doar câțiva ani și ține de Mitropolia Basarabiei. Părintele Anatol Cristea spune că își dorește o bună colaborare între cele două comunități, convins că biserica trebuie să apropie oamenii.

În acte, Goteștiul numără aproximativ 5.000 de locuitori. În realitate însă, apreciază preotul, în sat trăiesc în jur de 3.000 de oameni, mulți fiind plecați peste hotare, asemenea locuitorilor din numeroase alte sate ale Basarabiei.     

O carte scrisă pentru multe generații      

Azi, multe sate apar în lumina cuvântului scris. Au grijă de memoria lor fiii și fiicele care simt că baștina, rădăcinile și casa părintească sunt valori datorită cărora identitatea nu trebuie neglijată. Aceasta a fost și intenția scrierii cărții „O generație între două lumi”, semnată de Pintilie Pârvan, dedicată satului său de baștină, Gotești din Cantemir. Sunt pagini în care, după cum notează autorul, „am retrăit copilăria și am revăzut chipurile dascălilor”, pagini de recunoștință față de profesori, părinți și „oamenii cu care a împărțit pâinea și munca”. Asemenea unui copac, spune autorul, trebuie să fie și omul: „fără rădăcini, niciun copac nu rezistă furtunilor vieții”.  

Cartea despre sat e scrisă la vârsta când pentru Pintilie Pârvan rădăcinile devin obligație cetățenească, materializate într-o pagină devenită istorie. Poate școala, poate rădăcinile, familia, „sângele nobil” i-au configurat statutul de „frate întru credință românească”, formulare atribuită de prietenul său Alecu Reniță, jurnalist și ecologist. În 1991, când amândoi și-au pus semnătura pentru independența Republicii Moldova față de Rusia imperială, frățietatea recunoaște valoarea celuilalt: „Pintilie Pârvan – născut lângă apa rănită a Prutului, descendent îndepărtat al ilustrului neam Pârvan – păstrează cu pioșenie, în propria ladă de zestre, spiritul marilor înaintași, hrisoavele domnești ale adevăratei identități a Basarabiei. Pe astfel de oameni modești, cu fapte frumoase și statornice în slujba binelui public, se sprijină și se înalță neamul românesc”.  

Din Gotești, cu rădăcini adânci și memorie vie, s-au ridicat și alte nume ale timpului: frații Advahov, cunoscuți în spațiul muzical, și criticul literar Gheorghe Mazilu. Semn că această vatră, așezată aproape de Prut, continuă să-și trimită oamenii în lume purtând, fiecare în felul său, amprenta locului natal.  

Autor: Silvia Strătilă 

Articol publicat în revista NATURA, nr. 413

Susține Natura.md: Devino Patron!