Prețuiesc timpul pe care îl investesc în dezvoltarea mentală

• Medicul neurolog, Liliana Iuhtimovschi-Musteață, s-a născut într-o familie de medici. Cum este să vă nașteți și să creșteți într-o familie de medici, să continuați tradiția, fiind a doua generație, iar acum și fiul dumneavoastră, Eugen, să ducă mai departe această profesie. Ce înseamnă această continuitate și cum v-a influențat parcursul personal și profesional? 

•   Într-adevăr sunt a doua generație în acest domeniu, mama mea este medic stomatolog și profesor universitar, de la care am preluat dragostea de oameni și dorința de a-i ajuta, atunci când ascultam de mic copil istoriile pacienților și ale studenților primei promoții a Facultății de Stomatologie a Universității de Medicină din Chișinău cărora le-a predat mama. Tata a fost inginer, dar a avut o pasiune aparte pentru medicina naturistă. În copilărie, când mergeam în pădure, culegeam cu el plantele și florile cu proprietăți farmaceutice, pe care le foloseam în alimentație. 

În familia, pe linia tatălui meu, medicina era o profesie îndrăgită: fratele mai mare fiind pneumonolog, sora tatălui terapeut, mătușile – radiolog și ginecolog, dar și verișori și verișoare, care la fel ca mine au ales acest domeniu plin de mister, dăruire, jertfire de sine, dar și de satisfacție. 

Desigur, mama, Victoria Musteață, a fost persoana care m-a inspirat cel mai mult și care m-a susținut în alegerea profesiei și continuă să-mi călăuzească pașii și astăzi. De la ea am învățat blândețea și atitudinea binevoitoare față de pacient, dar și perseverența în a învăța lucruri noi și a-mi perfecționa mereu cunoștințele, a tinde să fiu bună în domeniul ales. Mama este pentru mine exemplul de medic ideal. După 60 de ani de muncă în stomatologie, chiar și pensionară fiind, colegii și studenții ei o mai așteaptă să le fie alături la catedră. 

Pentru mine, medicina a fost mereu o profesie nobilă. Faptul că fiul Eugen a ales medicina și anume stomatologia a fost o alegere personală, asumată de el, chiar și după sugestiile noastre că „medicina este o muncă grea, că nu este domeniul unde se câștigă cel mai bine, că este înalt de statură și o să-l doară spatele lucrând stomatolog”. Dar având alături deja un tată medic, un bunic, medicina a fost un indiciu clar. 

- Ce v-a determinat să alegeți neurologia, un domeniu considerat printre cele mai complexe din medicină?     

- Neurologia aparent nu a fost prima alegere gândită pe parcursul ultimilor ani de studii, cochetam inițial cu ideea de a îmbrățișa profesia de ginecolog-obstetrician (probabil, aveam fascinația de a asista la venirea pe lume a unei noi vieți), apoi a fost alegerea între cardiologie și neurologie, ultima fiind cea pe care nu am regretat-o ulterior, fiind într-adevăr „un cosmos” pe care-l explorez în fiecare zi și regina medicinei. 

O inspirație a fost și cursul de neurologie pe care-l treceam în anul patru de studii la Universitatea de Medicină, atunci când am făcut cunoștință cu nervii cranieni (studiu destul de complex), măduva spinării, creierul și am interacționat cu pacienții de la Spitalul de Neurologie, actualmente Institutul de Neurologie și Neurochirurgie. Tot acolo am trecut stagiul practic de vară și-mi aduc aminte că medicii neurologi aveau un aspect și un comportament aparte, de elită, foarte erudiți și politicoși. 

Întotdeauna m-a fascinat felul cum funcționează un organism uman, iar sistemul nervos este cel care unește totul și contribuie la o bună funcționare.

• E greu să spunem dacă educația medicală a societății noastre este la cel mai înalt nivel. Nici cu mulți ani în urmă, nici acum nu se poate vorbi de acest lucru. În acest context, cât de mult contează stilul de viață în prevenirea și controlul bolilor neurologice?  

•  Nivelul de educație medicală din societate rămâne o provocare vizibilă mai ales în neurologie, unde multe afecțiuni sunt privite încă prin prisma miturilor sau a resemnării. Stilul de viață poate fi privit nu doar ca un supliment al tratamentului, ci drept o bază a acestuia.  Funcționarea creierului depinde de o rețea vastă de vase de sânge. Hipertensiunea, colesterolul ridicat și diabetul zaharat (adesea rezultate ale unei diete precare și sedentarismului) degradează aceste vase. Reducerea consumului de sare și grăsimi saturate, combaterea sedentarismului, menținerea presiunii arteriale la nivelul 130/80 mm Hg pot preveni survenirea accidentelor vasculare cerebrale (AVC) și a demenței vasculare.

Alimentația: includerea acizilor grași Omega-3 (pește, nuci), antioxidanții din fructele de pădure și legumele verzi s-a dovedit a avea un rol neuroprotector. Limitarea zahărului – previne neuroinflamatia și declinul cognitiv, care agravează multe boli neurologice.

Somnul este important pentru mai multe patologii neurologice: ca exemplu -  în epilepsie – lipsa somnului poate provoca crize; sau sunt date că în timpul somnului profund, sistemul glimfatic „spală" creierul de toxinele acumulate peste zi, inclusiv de proteina beta-amiloid, acumularea căreia este asociată cu boala Alzheimer.

Exercițiile fizice și învățarea continuă (lectura, însușirea unei limbi străine, jocurile de strategie) creează „rezerve" de conexiuni neuronale care pot compensa eventualele pierderi cauzate de vârstă sau boală.

Stresul cronic menține niveluri ridicate de cortizol, care în timp poate duce la atrofia hipocampului (centrul memoriei). Tehnicile de relaxare și igienă mintală sunt vitale pentru controlul migrenelor și al tulburărilor de somn.

Dacă am privi stilul de viață ca pe un medicament, acesta ar fi cel mai ieftin și mai eficient tratament multidisciplinar. 

•  Sunteți autoare și coautoare a numeroase articole științifice publicate în reviste medicale, ați participat activ la congrese și conferințe de neurologie, unde ați prezentat lucrări în domeniul epilepsiei și al altor patologii neurologice. Ce v-a orientat spre studiul epilepsiei ca direcție centrală de interes și, din perspectivă medicală, care sunt cauzele acestei afecțiuni și cât de frecventă este ea în rândul populației?   

• Epilepsia este una dintre direcțiile principale de interes la Catedra de Neurologie nr.2, în cadrul căreia am îmbrățișat specialitatea de neurologie prin studiile de secundariat clinic după absolvirea Universității de Medicină. Datorită academicianului Stanislav Groppa am participat la conferințe naționale și internaționale și am avansat în cunoașterea acestei patologii, care pe parcursul multor ani s-a aflat în umbră și era considerată boală psihică, discriminând și stigmatizând pacienții. 

Din perspectivă medicală, epilepsia nu este o singură boală, ci un spectru de tulburări neurologice caracterizate prin predispoziția creierului de a genera descărcări electrice anormale, excesive și hipersincrone. Cauzele pot fi multiple: structurale, genetice, infecțioase, metabolice, imune, necunoscute. Imaginați-vă creierul ca pe o rețea electrică extrem de complexă. În mod normal, celulele nervoase comunică prin semnale electrice mici și ordonate. O criză de epilepsie este ca un „scurtcircuit” temporar: o descărcare electrică prea puternică și dezordonată care perturbă pentru câteva momente funcționarea normală a creierului. 

Nu există o singură cauză, iar de cele mai multe ori nu este vina nimănui. Epilepsia este mult mai comună decât am crede, doar că mulți oameni nu vorbesc despre ea: 1 din 100 de persoane suferă de epilepsie, oricine poate fi afectat. La nivel mondial, 50 de milioane de oameni au acest diagnostic

• Care este cazul de epilepsie care v-a marcat cel mai mult?      

•  Este dificil de a evidenția un caz anume, dar sunt profund emoționată de cazurile când pacienții revin cu cazuri dificil de gestionat, cu crize care nu erau controlate în trecut. Important e că se poate găsi tratamentul care stopează crizele, permițându-le o viață bună. 

Mă bucur împreună cu pacienții de succesul tratamentului și mă întristez, dar nu cedez și nu renunț la precăutarea unei soluții optime în cazul pacienților cu epilepsii farmacorezistente, care nu cedează la tratamentul medicamentos. M-a impresionat și cazul unui pacient care a venit la consultație disperat pentru faptul că nu putea să se angajeze permanent la un serviciu din cauză că după prima criză suportată la serviciu, angajatorul refuza să-l mențină din frica repetării acceselor. După multiple ajustări de tratament, am obținut o reducere semnificativă a frecvenței crizelor, ceea ce i-a permis să lucreze și să nu se simtă stigmatizat.

• Multe afecțiuni neurologice debutează discret, iar semnele inițiale sunt adesea trecute cu vederea. Există semne timpurii ale epilepsiei pe care oamenii le ignoră?   
•  De multe ori, pacienții ajung la noi abia după o criză majoră convulsivă, dar în urma discuției atente descoperim că „semnele” erau prezente de luni sau chiar ani.  

De cele mai multe ori, ne imaginăm epilepsia ca pe un eveniment dramatic, cu convulsii și pierderea cunoștinței. Realitatea clinică este însă mult mai subtilă. Mulți pacienți trăiesc ani cu „mici episoade” pe care le pun pe seama stresului sau oboselii, fără să știe că acestea sunt, de fapt, semnale de alarmă ale creierului. 

Semnele care sunt ignorate sau omise de pacienți și rude pot fi: deconectarea de la realitate; ticurile „automate”; scăparea obiectelor din mână etc.   

•  În ultimii ani, tot mai des se vorbește despre creșterea numărului de copii diagnosticați cu tulburări din spectrul autismului și alte afecțiuni neurologice care afectează dezvoltarea cognitivă. În aceste condiții, se pare că acest fenomen ia amploare, în ciuda progreselor semnificative ale medicinei la nivel global?   
• Creșterea numărului de copii diagnosticați cu tulburări din spectrul autismului și alte dificultăți de dezvoltare nu înseamnă neapărat că aceste afecțiuni apar mult mai des decât în trecut. Există și ipoteze legate de schimbările de mediu și stil de viață: expunerea la poluare sau anumite substanțe chimice; vârsta mai înaintată a părinților la momentul concepției; modificări în alimentație și microbiome; stresul în sarcină. 

•  Ce ar trebui schimbat urgent în sistemul medical pentru a îmbunătăți îngrijirea acestor pacienți?  

• Dacă vorbim despre pacienții cu epilepsie, atunci îmbunătățirea îngrijirii lor necesită o schimbare de paradigmă, trecând de la un model bazat pe „tratarea crizei” la unul bazat pe „gestionarea calității vieții”. 

În viziunea mea, bazată pe experiența de un deceniu în cadrul Centrului Național de Epileptologie, iată cei cinci piloni care necesită o intervenție urgentă:

1. Crearea unei Rețele Naționale Integrate

2. Accesul la Diagnostic Tehnologizat (Video-EEG)

3. Formarea Echipelor Multidisciplinare

4. Subvenționarea Terapiilor de Nouă Generație și a Chirurgiei

5. Educația și Combaterea Stigmei prin Programe Publice

Sunt binevenite campanii naționale de informare obligatorii în școli și instituții. Trebuie să trecem de la frica de „nebunie” sau „contagiune” la o înțelegere bazată pe fapte: epilepsia este o condiție neurologică gestionabilă.  

•  Cum arată o zi obișnuită pentru dumneavoastră în cadrul Institutului de Medicină Urgentă?  
•       Ziua începe întotdeauna cu analiza celor întâmplate peste noapte. În cadrul Departamentului de neurologie, epileptologie și medicină internă și al Centrului Național de Epileptologie, evaluăm urgențele care au ajuns la IMU. Discutăm despre pacienții care au prezentat status epilepticus (crize prelungite care sunt urgențe majore) sau alte patologii neurologice acute. Stabilim prioritățile zilei împreună cu medicii epileptologi, neurologi și rezidenți.

O bună parte din zi este dedicată managementului pacienților cu forme complexe de epilepsie. Verificăm rezultatele înregistrărilor Monitorizărilor Video-EEG de lungă durată începute în zilele precedente. Aceasta este partea de „detectiv” a neurologiei, unde corelăm imaginea video a pacientului cu traseele electrice ale creierului pentru a localiza focarul. 

Analizăm cazurile de epilepsie farmacorezistentă în cadrul consultului multidisciplinar pentru a decide dacă sunt necesare intervenții neurochirurgicale sau ajustarea tratamentului. 

În calitate de medic-specialist coordonator al serviciului consutativ o parte esențială a zilei mele este cea organizatorică. Aceasta nu ține de interacțiunea directă cu pacienții, ci de asigurarea contextului în care echipa poate funcționa la cele mai înalte standarde. Lucrez la elaborarea și actualizarea protocoalelor clinice pentru a ne asigura că fiecare pacient primește un tratament bazat pe cele mai noi dovezi științifice, la gestionarea resurselor centrului, de la echipamentele de diagnostic până la programele de instruire continuă a personalului medical. 

Deși am un rol de coordonare, rămân implicată în cazurile dificile care apar în Departamentul de Primiri Urgențe (UPU). Neurologia de urgență la IMU înseamnă adesea pacienți aflați la granița dintre viață și moarte. Suportul meu pentru colegi constă în expertiza pe cazuri de diagnostic diferențial complicat, unde experiența acumulată în ultimul deceniu este vitală. 

Înainte de a pleca, revizuiesc planurile de activitate și mă asigur că obiectivele strategice ale Centrului sunt pe drumul cel bun. Este momentul în care analizez dacă răspunsurile noastre administrative și clinice au fost eficiente și unde mai putem îmbunătăți sistemul. 

Este o meserie care consumă multă energie, dar satisfacția de a vedea un pacient care pleacă acasă cu crizele sub control sau de a vedea o echipă medicală funcționând ca un ceas elvețian transformă fiecare zi într-o experiență valoroasă. 

 La IMU, învățăm în fiecare zi că timpul este creier, iar fiecare minut contează pentru viitorul pacienților noștri. 

Autor: Silvia Strătilă 

Articol publicat în revista NATURA, nr. 412 

Susține Natura.md: Devino Patron!