Un sat frumos cu tradiții, oameni și credință

Ștefan Bolocan, omul crescut într-o familie aleasă

Pe Ștefan Bolocan îl cunosc de când era licean. Încă de la primele întâlniri mi-am dat seama că provine dintr-o familie aleasă, cu părinți care poartă amprenta unei educații autentice, de altădată, bazată pe bun-simț, respect și valori. Acest lucru se reflecta firesc în felul său de a fi, în manierele elegante și în capacitățile sale deosebite, care îl diferențiau încă din adolescență de cei de aceeași vârstă. Acum, Ștefan are o familie frumoasă, este tată a doi copii, Mihai și Mihaela, are o nevastă înțeleaptă și iubitoare, cu nume frumos, Cristina.

Privind acum, după atâția ani, înțeleg și mai bine că oamenii frumoși se formează într-un mediu sănătos, într-o familie în care caracterul și demnitatea sunt cultivate cu grijă. Iar cazul lui Ștefan Bolocan confirmă pe deplin acest adevăr, fiind născut în Ruseștii Noi, Ialoveni, aflat la doar câțiva kilometri de Chișinău. Satul poartă în sine liniștea și echilibrul unui loc aparte. Ai putea crede că apropierea de capitală ar influența oamenii spre superficialitate sau compromisuri. Totuși, realitatea este alta.

La Ruseștii Noi, frumusețea peisajului se împletește armonios cu frumusețea sufletească a oamenilor. Am avut ocazia să vizitez localitatea într-o zi de primăvară și am rămas impresionată de căldura și sinceritatea localnicilor. Vorbind cu ei, ascultându-le poveștile și bucuria cu care își descriu munca și viața de zi cu zi, am înțeles că adevărata bogăție a acestui sat sunt oamenii săi.

Într-un asemenea loc și într-o asemenea familie s-a format și Ștefan Bolocan. Un om care păstrează cu demnitate valorile bunului-simț, ale respectului și ale omeniei autentice.    

Trecutul și tradițiile adunate într-o carte 

Cartea dedicată satului Ruseștii Noi poate fi găsită astăzi în librării, în biblioteci, dar și în biblioteca personală a profesoarei de istorie Maria Panfil, autoarea acestui volum, prin intermediul căreia se va păstra memoria și identitatea acestei localități.

Volumul reprezintă o adevărată incursiune în istoria satului, surprinzând etape importante ale evoluției sale - de la primele așezări de pe acest teritoriu până la transformările administrative, teritoriale și socioeconomice care au marcat comunitatea de-a lungul timpului.

Pe paginile cărții se regăsesc fotografii de epocă și imagini mai recente, clădiri vechi și noi, mărturii emoționante ale localnicilor despre baștina lor, dar și povești despre oameni și destine care au contribuit la identitatea satului. Publicată în anul 2019, lucrarea este un document istoric de valoare și o punte între generații.

Cartea a fost lăsată drept moștenire spirituală generațiilor care vin, dar mai ales celor plecați din sat, plecați astăzi în diferite colțuri ale lumii. Pentru mulți dintre cei care poartă în suflet rădăcinile ruseștene, chiar dacă viața i-a dus departe, pe întreg continentul european, acest volum rămâne o adevărată carte de identitate istorică și sufletească.

Prin această lucrare, oamenii din Ruseștii Noi își regăsesc trecutul și tradițiile. 

La Muzeul Satului, exponatele spun povești

Ștefan Bolocan și-a dorit dintotdeauna să promoveze satul părinților și al bunicilor săi. Cu mândrie și dragoste pentru locurile natale, el mă însoțește prin Ruseștii Noi. 

Drumul nostru nu duce spre vreun birt sau beci plin cu vin și murături, așa cum s-ar aștepta poate unii într-o localitate rurală să fie întâmpinați, ci spre Muzeul Satului, aflat chiar în centrul localității. Aici ne întâmpină muzeografa Angela Balaur, gata să ne poarte prin istoria și sufletul acestui loc.

Aflăm că muzeul a fost înființat în anul 2017. Primele obiecte au fost adunate de tânărul inimos Ion Brăila, care a avut dorința sinceră de a pune bazele unui muzeu al satului. Totuși, adevărata piatră de temelie a fost pusă de fostul primar Pavel Codreanu. Prin proiecte câștigate și prin implicarea sa directă, acesta a reușit să transforme ideea într-o instituție vie, oferind culturii și patrimoniului local locul pe care îl merită în comunitate.

Astăzi, Angela Balaur are misiunea de a păstra și transmite acest patrimoniu generațiilor viitoare. Cu multă dăruire, ea a reușit să adune peste o mie de obiecte provenite atât de la săteni, cât și din alte localități. Fiecare exponat poartă în sine o poveste, un destin și o parte din memoria oamenilor care au trăit cândva aici. Printre exponate se regăsesc unelte agricole, costume populare, numeroase obiecte de uz casnic care trimit vizitatorul într-o lume de altădată.

Impresionează în mod aparte ia cusută de Viorica Trohin, o cămașă originală realizată din prosoape tradiționale, dar și cămașa lui Avram Răileanu, tatăl muzeografei, păstrată cu sfințenie între relicvele muzeului. Din satul său de baștină, Pohoarna, Florești, Angela Balaur a adus și obiecte cu o puternică încărcătură sentimentală: legănuțul în care a crescut acum 55 de ani, coborât din podul casei părintești, sofca cu zestre veche de patru decenii, care îi îndeamnă pe vizitatori la odihnă, dar și covoarele țesute de bunica sa, Olga, originară din Coșernița.

Unul dintre cele mai valoroase și aproape inedite exponate este costumul primului învățător al satului, Alexei Ghindă, donat muzeului de fiul acestuia, Anatol. Sobrietatea și eleganța lui amintesc de adevărații intelectuali de odinioară - oameni demni, respectați și dedicați comunității lor. Muzeul mai găzduiește expoziția tematică a pictoriței Cătălina Codreanu, icoane vechi cu nelipsitul buchet al miresei. 

La muzeul din Ruseștii Noi, trecutul nu este doar expus în vitrine. El trăiește prin fiecare obiect. 

Părintele care a crescut odată cu renașterea bisericii 

Complexul bisericesc din comuna Ruseștii Noi s-a dezvoltat cu 35 de ani în urmă, devenind unul dintre cele mai importante centre spirituale din raionul Ialoveni. Aici se află și sediul Protopopiatului Ialoveni, condus de preotul-paroh al localității, Anatolie Stefanov.

Preotul slujește în sat din anul 1991, iar la toamnă va împlini 35 de ani de activitate pastorală în aceeași comunitate. El își amintește că biserica a fost închisă în anul 1963, după moartea ultimului preot, Mihail Guma, iar timp de 25 de ani lăcașul a rămas fără slujbe, în contextul politicilor religioase din perioada sovietică. Redeschiderea a avut loc în anii 1988–1989.

De atunci, complexul bisericesc a trecut prin ample transformări. Au fost ridicate noi clădiri auxiliare, casa parohială, spații pentru activități religioase și a fost amenajată o fântână decorativă, inspirată din modele tradiționale. Tot aici se află și locul destinat sfințirii Aghiasmei Mari de Bobotează.

Biserica, construită din piatră în anul 1890, este considerată una aparte prin arhitectura sa. Clopotnița este separată de clădirea principală, iar privită de sus, construcția are forma unei stele cu opt colțuri. Lăcașul este împodobit cu zece cruci și păstrează aproape integral obiectele vechi de cult, inclusiv clopotele originale. În ultimii ani, biserica a fost renovată capital, iar anul 2024 a avut o semnificație specială atât pentru comunitate, cât și pentru parohie. Localitatea a marcat 500 de ani de la prima atestare documentară, eveniment celebrat prin cinci slujbe arhierești organizate pe parcursul anului.

Preotul Anatolie vorbește și despre provocările satului de astăzi. Aproape 40% dintre locuitori sunt plecați peste hotare, iar numărul botezurilor și cununiilor a scăzut considerabil. Cu toate acestea, el consideră că satul rămâne viu atât timp cât oamenii continuă să vină la biserică și să păstreze credința moștenită de la părinți și bunici.

„Cel mai important este că oamenii nu uită de biserică și de Dumnezeu, oriunde s-ar afla”, spune părintele, convins că spiritualitatea rămâne una dintre cele mai puternice legături dintre comunitate și rădăcinile sale.

Maria Panfil – profesoara care a lăsat în urmă o școală modernă și carte despre baștina sa

Maria Panfil, fostă directoare a școlii din Ruseștii Noi și profesoară de istorie, spune că legătura sa cu satul natal a fost întotdeauna una sfântă, motiv pentru care a ales să rămână și să muncească acasă, deși ar fi putut pleca la Chișinău sau peste hotare.

Ea își amintește cu mândrie anii în care a condus instituția de învățământ din localitate. În perioada cât a fost la conducerea școlii, instituția a trecut prin transformări importante, fiind renovate acoperișul, podelele, sistemul de încălzire și blocurile sanitare. Prin proiecte obținute cu mult efort și cu sprijinul unor oameni originari din sat, instituția a fost dotată cu mobilier nou și echipamente moderne.

Maria Panfil spune că a implementat șapte proiecte în doar șapte ani de activitate managerială, iar școala a devenit una dintre cele mai apreciate instituții din raionul Ialoveni. În acea perioadă, aici învățau peste 600 de elevi, iar colectivul număra aproape 60 de profesori. Tot în timpul mandatului său, instituția a obținut statut de liceu și a ocupat locul întâi pe raion.

Fosta directoare consideră că una dintre cele mai importante realizări ale sale este cartea dedicată satului Ruseștii Noi. Ideea a apărut încă din anii ’80, când, fiind profesoară de istorie, a înțeles cât de important este ca fiecare comunitate să-și păstreze memoria. Ani la rând a adunat documente, fotografii și mărturii ale localnicilor, cercetând arhive naționale și raionale.

Ea povestește că a muncit în condiții dificile, petrecând ore întregi în arhive neîncălzite, însă dorința de a lăsa generațiilor viitoare o lucrare documentată despre sat a făcut-o să continue. 

Maria Panfil spune că nu a regretat niciodată faptul că a rămas în satul natal. Pentru ea, Ruseștii Noi înseamnă rădăcini, oameni și memorie. Chiar dacă satul s-a schimbat de-a lungul timpului, ea crede că istoria și valorile unei comunități trebuie păstrate și transmise mai departe.

    Aici tradiția se păstrează de 500 de ani 

Casa de Cultură din comuna Ruseștii Noi rămâne unul dintre cele mai vii și active centre culturale din raionul Ialoveni. Sub conducerea Mariei Cîrlan, instituția desfășoară anual între 30 și 36 de activități culturale, artistice și educative, demonstrând că viața culturală din localitate este una intensă și diversă. Ar fi o mare nedreptate să se spună că în această comunitate oamenii nu sunt talentați. De 500 de ani, de când există satul, ruseștenii cântă, dansează și își poartă tradițiile prin generații. Poate că atunci când spunea că „românul s-a născut poet”, Vasile Alecsandri se gândea și la acești oameni din coasta Chișinăului, care transformă fiecare sărbătoare într-un spectacol al sufletului.

Programul artistic al Casei de Cultură este unul încărcat, iar în spatele fiecărui eveniment stau oameni dedicați și colective artistice care duc faima satului departe. Printre cele mai reprezentative formații se numără Ansamblul „Floare de cireș”, condus de Pavel Balaur. De aproape două decenii, copiii cu vârste între 7 și 14 ani îi trec pragul pentru a învăța tainele muzicii populare și ale instrumentelor tradiționale. Pavel Balaur, cunoscut drept „omul cu multe fluiere”, a reușit să formeze generații întregi de tineri talentați, iar implicarea și rezultatele lor au adus ansamblului pentru a treia oară titlul de colectiv model. Cu emoție și mândrie, conducătorul artistic poate povesti despre numeroasele turnee, concursuri, festivaluri și emisiuni televizate la care copiii au reprezentat cu succes comuna Ruseștii Noi.

Directoarea Maria Cîrlan vorbește cu aceeași pasiune și despre celelalte colective care activează în instituție. Ansamblul Folcloric „Altița”, pe care îl conduce de trei ani, reunește artiști amatori maturi, cu voci puternice și dragoste pentru cântecul popular autentic. Un alt colectiv apreciat este „Crenguța de busuioc”, coordonat de Lidia Ganea și format din oameni în etate, dovadă că la Casa de Cultură talentul și dragostea pentru scenă nu au vârstă.

Tot din inițiativa Mariei Cîrlan a fost creată și trupa de muzică ușoară „Steluțe muzicale”, proiect care continuă astăzi sub îndrumarea lui Sergiu Plămădeală. În forfota pregătirilor pentru spectacole și concursuri se află și Ansamblul de Dansuri Populare, condus de Daria Gheorghilaș. De zece ani, dansatorii din Ruseștii Noi urcă pe scene din întreaga țară, ducând mai departe frumusețea dansului popular.

În marea familie artistică a Casei de Cultură mai activează Ansamblul de Dansuri Moderne, coordonat de Cristina Gheorghiu, cercul de meșteșugărit „Arta mărgelitului”, condus de Natalia Cuiban, dar și Ansamblul Folcloric „Datina neamului”.

Ajunsă la 69 de ani de activitate, Casa de Cultură din Ruseștii Noi demonstrează că tradiția, cântecul și dansul continuă să unească oamenii și să dea viață comunității. Aici, cultura nu este doar un spectacol, ci o parte firească a vieții de zi cu zi. 

Autor: Silvia Strătilă 

Articol publicat în revista NATURA, nr. 411

Susține Natura.md: Devino Patron!