Condrătești – satul de suflet, vatră de neam și izvor de dor

Așezat în inima codrilor Moldovei, în raionul Ungheni, satul Condrătești impresionează prin frumusețea peisajelor sale, prin oamenii harnici și prin bogăția tradițiilor păstrate cu sfințenie. Localitatea este situată într-un hârtop pitoresc, pe valea râului Cula, fiind înconjurată de dealuri, livezi și păduri. 

Războiul și jertfa satului Condrătești

Condrătești este o localitate cu rădăcini adânci în istoria Moldovei. Satul este atestat documentar încă din anul 1594, fapt ce demonstrează continuitatea vieții și a spiritului românesc pe aceste meleaguri. De-a lungul secolelor, localitatea a trecut prin numeroase încercări istorice, dar a reușit să-și păstreze identitatea, credința și tradițiile strămoșești.

Generații întregi de răzeși și gospodari au muncit acest pământ, au ridicat case, au sădit vii și livezi, au crescut copii și au transmis din tată în fiu dragostea pentru glie. În trecut, satul era cunoscut prin livezile sale bogate, prin morile de vânt și prin spiritul gospodăresc al locuitorilor săi.

Istoria satului Condrătești este strâns legată de destinul neamului nostru, iar anii grei ai războiului au lăsat urme adânci în memoria colectivă a localității.

 În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, satul Condrătești a trecut prin clipe dramatice. Frontul de luptă a ajuns și pe aceste meleaguri, transformând locurile odinioară pașnice în zone de confruntare și nesiguranță. Potrivit mărturiilor păstrate de bătrânii satului, cazarma inamicului a fost amplasată în Dealul Curtoaiei, loc strategic de unde erau supravegheate împrejurimile. Prezența militarilor a adus teamă și neliniște în sufletele sătenilor, care trăiau zi de zi cu grija zilei de mâine.

Din relatările transmise din generație în generație, se păstrează și astăzi amintirea unui fapt deosebit. După spusele bătrânilor satului, inclusiv ale bunicii pe linie maternă, împușcăturile și bombardamentele începeau aproape zilnic la aceeași oră, pe la chindii. Oamenii observaseră această regularitate și presupuneau că nu era întâmplătoare. Se credea că această practică era făcută în mod intenționat, pentru ca populația civilă să aibă timp să se adăpostească și să evite, pe cât era posibil, pericolul gloanțelor și al obuzelor. Astfel, la apropierea acelei ore, sătenii își întrerupeau lucrul, își luau copiii și se ascundeau prin beciuri, șanțuri sau alte locuri mai ferite, așteptând cu sufletul la gură încetarea focului.

Pentru a se salva din calea războiului, o mare parte a populației satului a fost evacuată în diferite localități ale raionului Sângerei. Familii întregi și-au părăsit casele, gospodăriile și ogoarele, luând cu ele doar strictul necesar și nădejdea că într-o zi se vor putea întoarce acasă. Despărțirea de vatra strămoșească a fost una dureroasă. Mulți au lăsat în urmă agoniseala de-o viață, fără a ști dacă își vor regăsi vreodată locuințele și bunurile.

Ca în multe sate basarabene, și din Condrătești au fost mobilizați pe front aproape toți bărbații apți de luptă. Ei și-au lăsat familiile, părinții, soțiile și copiii, pornind spre câmpurile de bătălie cu credința că își apără glia și viitorul celor dragi. Au îndurat frigul, foamea, lipsurile și ororile războiului, dând dovadă de curaj, demnitate și spirit de sacrificiu.

Din nefericire, nu toți au avut norocul de a reveni la casele lor. Mulți fii ai satului și-au găsit sfârșitul pe câmpurile de luptă, căzând ca adevărați eroi. Numele lor rămân înscrise pentru totdeauna în cartea de onoare a satului, iar jertfa lor reprezintă o pagină sfântă din istoria Condrăteștiului. Ei au lăsat în urmă familii îndurerate, copii rămași orfani și părinți, care și-au plâns fiii plecați prea devreme.

După încheierea războiului, cei care s-au întors acasă au găsit un sat marcat de suferințe și lipsuri. Cu multă muncă, răbdare și credință în Dumnezeu, locuitorii au reușit să reclădească gospodăriile distruse și să redea viață satului. Prin hărnicia și unitatea lor, condrăștenii au demonstrat că, indiferent de încercările istoriei, dragostea pentru vatră rămâne neclintită.

Instituțiile satului Condrătești

Edificiile satului Condrătești reprezintă adevărate simboluri ale identității, istoriei și spiritualității acestei așezări. Ridicate prin munca și dăruirea generațiilor de localnici, ele au fost și continuă să fie locuri în care se păstrează tradițiile, se cultivă valorile și se întăresc legăturile dintre oameni.

Un loc aparte îl ocupă biserica satului ,,Acoperământul Maicii Domnului”. Între zidurile sale au răsunat rugăciuni, au fost oficiate botezuri, cununii și slujbe de pomenire, marcând cele mai importante momente din viața comunității.

Școala și grădinița reprezintă un alt edificiu de mare însemnătate pentru Condrătești. Aici au fost educate generații întregi de copii, care au dus mai departe numele și faima satului. Sub îndrumarea dascălilor dedicați, școala a devenit un adevărat templu al cunoașterii, contribuind la formarea intelectuală și morală a tinerilor.

Casa de Cultură și biblioteca au avut, de asemenea, un rol esențial în viața satului. Aceste instituții au găzduit numeroase activități culturale, serbări, spectacole, lansări de carte și întâlniri de suflet, devenind spații în care tradițiile și obiceiurile locale au fost păstrate și promovate.

Primăria, centrul medical și alte instituții publice completează imaginea unui sat în care oamenii au știut să construiască nu doar edificii trainice, ci și o comunitate unită, bazată pe respect, solidaritate și dragoste pentru locurile natale.

Astăzi, edificiile satului Condrătești rămân mărturii vii ale trecutului și punți de legătură între generații.

Frumusețea locurilor

Încă de la intrarea în sat, privirea este întâmpinată de dealurile line, care se unduiesc domol până la orizont, asemenea unor valuri pietrificate în timp. Aceste înălțimi blânde, acoperite cândva de pășuni întinse și livezi roditoare, oferă priveliști impresionante asupra împrejurimilor. De pe culmile lor, satul se dezvăluie în toată splendoarea sa: case îngrijite, grădini pline de verdeață, drumuri ce șerpuiesc printre gospodării și întinderi nesfârșite de ogoare. Pădurea de salcâmi din apropierea satului constituie o adevărată comoară naturală. În toate anotimpurile, ea își schimbă veșmântul, oferind un spectacol de o frumusețe rară. Primăvara, pădurea renaște sub atingerea blândă a soarelui, iar copacii îmbracă haine fragede de un verde crud. Aerul se umple de mireasma florilor de salcâm și de trilurile neobosite ale păsărilor întoarse din țările calde. Vara, umbra răcoroasă a codrilor devine loc de refugiu pentru oameni și animale, iar foșnetul frunzelor pare să spună povești vechi, păstrate cu grijă de natură.

Toamna transformă aceste locuri într-un tablou viu, pictat în nuanțe de aur, aramă și rubin. Frunzele dansează în bătaia vântului, iar livezile încărcate de rod mărturisesc hărnicia gospodarilor. Este anotimpul belșugului, când hambarele se umplu, iar oamenii culeg roadele muncii de peste an. Miresmele de mere coapte, struguri și gutui se împletesc cu fumul subțire ce se ridică din gospodării, creând o atmosferă de neuitat.

Iarna așterne peste Condrătești o mantie albă și liniștitoare. Satul pare desprins din povești, cu acoperișurile caselor îmbrăcate în nea și cu drumurile străjuite de troiene strălucitoare. În serile lungi de iarnă, lumina caldă a ferestrelor și apropierea sărbătorilor aduc în sufletele oamenilor pace, speranță și dor de tradițiile strămoșești.

Glasurile copiilor care se joacă în zăpadă, colindele ce răsună din poartă în poartă și mirosul cozonacilor proaspăt scoși din cuptor întregesc farmecul acestor locuri.

Un loc aparte în peisajul și în viața satului îl ocupă râul Cula, care străbate aceste meleaguri asemenea unui fir de argint. Mai mult decât un simplu element geografic, râul reprezintă o veritabilă punte între trecut și prezent, între generațiile care au trăit și au crescut pe aceste meleaguri. Apele sale au oglindit de-a lungul timpului chipurile copiilor, bucuriile tinerilor, grijile și speranțele oamenilor.

Pe malurile Culei au copilărit generații întregi de condrăteșteni. Aici copiii au învățat primele jocuri, au alergat desculți prin iarba înaltă, au ascultat cântecul broaștelor și murmurul neobosit al apei. Pentru mulți dintre cei plecați departe de sat, imaginea râului rămâne una dintre cele mai vii și mai dragi amintiri ale copilăriei.

De-a lungul timpului, râul a fost martor tăcut al numeroaselor evenimente care au marcat viața satului: vremuri de pace și de belșug, dar și ani grei de război, foamete și încercări. El a rămas mereu același, curgând liniștit printre dealuri și purtând cu sine poveștile oamenilor.

Câmpiile roditoare din jurul satului completează acest peisaj binecuvântat. Pământul generos a fost dintotdeauna principala sursă de existență pentru locuitorii satului. Cultivat cu trudă și dragoste, el a răsplătit munca gospodarilor prin recolte bogate de grâu, porumb, floarea-soarelui, legume și fructe. Legătura dintre om și pământ a devenit astfel una sacră, transmisă din generație în generație.

Oamenii – cea mai mare bogăție

În orice comunitate, școala reprezintă inima spirituală a satului. Școala din Condrătești a format de-a lungul timpului numeroase generații de elevi, oameni care au dus mai departe numele satului prin muncă, profesionalism și demnitate.

Profesorii satului au avut și continuă să aibă o misiune nobilă – aceea de a modela caractere și de a insufla dragostea pentru carte, neam și valori autentice. Mulți dintre dascăli au devenit adevărate modele pentru discipolii lor, fiind respectați nu doar pentru cunoștințele oferite, ci și pentru exemplul personal.

Sub acoperișul școlii s-au format medici, profesori, ingineri, agricultori, artiști și numeroși alți specialiști care contribuie astăzi la dezvoltarea societății.

Cea mai mare avere a satului Condrătești au fost și rămân oamenii săi – gospodari vrednici, păstrători ai tradițiilor și personalități, care au dus faima localității mult dincolo de hotarele ei. În gospodăriile satului se păstrează și astăzi dragostea pentru muncă, respectul față de pământ și grija pentru familie.

 Prin munca, talentul și dăruirea lor, aceștia au înscris numele satului în istoria culturii și a neamului.

Satul se mândrește cu marele pictor și artist plastic Ion Chitoroagă. Lucrările sale au fost apreciate atât în țară, cât și peste hotare, fiind expuse în numeroase expoziții și colecții particulare. Dragostea față de satul natal l-a determinat să doneze peste cincizeci de lucrări pentru muzeul din localitate, contribuind astfel la îmbogățirea patrimoniului cultural al Condrăteștiului.

Condrătești a dăruit culturii naționale și pe ilustrul compozitor, dirijor și profesor universitar Teodor Zgureanu, Artist al Poporului, personalitate remarcabilă a artei corale din Republica Moldova.

Printre personalitățile de seamă ale satului se numără și Ion Puiu, pictor-scenograf, actor, regizor, dramaturg și poet.

Cu profund respect și recunoștință, locuitorii satului păstrează vie memoria eroului Pavel Buruiană, căzut în războiul pentru apărarea independenței și integrității teritoriale a Republicii Moldova, pe Nistru. În semn de aleasă prețuire, gimnaziul din sat îi poartă numele, pentru ca generațiile tinere să cunoască și să cinstească eroismul fiilor acestui pământ.

Dragostea de vatră și neam

Pentru noi, băștinașii Condrăteștiului, satul înseamnă rădăcini, familie, tradiții, amintiri și identitate. Dragostea noastră pentru această așezare binecuvântată s-a materializat și prin apariția Antologiei „Condrătești - sat din plămădiri cerești”, o lucrare de suflet realizată prin efortul comun a cinci autori băștinași ai satului - Vasile Fotescu, Veronica Simionica-Hasnaș, Ala Tonu-Coșcodan, Petru Hasnaș, Dumitru Buruiană.

Fiecare autor vine cu propria sensibilitate, cu propriul univers interior, însă toți sunt uniți de aceeași rădăcină spirituală: dragostea pentru satul natal. Din această comuniune sufletească s-a născut o lucrare autentică, în care cuvântul capătă valoare de document afectiv și de patrimoniu cultural.

Fiecare pagină a acestei cărți poartă amprenta iubirii, recunoștinței și respectului față de locurile natale.

Prin versuri, amintiri și reflecții, autorii au dorit să păstreze vie memoria satului, să valorifice frumusețea lui și să transmită generațiilor viitoare dragostea pentru glia străbună. Antologia reprezintă un adevărat omagiu adus Condrăteștiului - satul care ne-a format, ne-a educat și ne-a dăruit cele mai frumoase amintiri. În același timp, este un omagiu, adus părinților și buneilor, care au păstrat cu sfințenie tradițiile, limbajul și valorile neamului. Este o chemare spre întoarcerea la izvoare, spre respectul față de identitate și spre redescoperirea frumuseții satului basarabean.  

Autor: Veronica Simionica-Hasnaș 

Articol publicat în revista NATURA, nr. 413

Susține Natura.md: Devino Patron!