Un vizionar: Daniel Ciugureanu
natura.md
Iun 4, 2026 09:29
12
0
Există o ușă nevăzută între memorie și uitare, între epoci și oameni, între cer și pământ. Ea poate fi văzută doar cu inima, când se prăbușesc imperiile, iar vânturile libertății îi smulg lacătele ruginite și o întredeschid în fața popoarelor deșteptate. Fulgerele divine împrăștie întunericul și luminează depărtările, acolo unde se zăresc chipurile marilor înaintași – făuritori de Unitate, de Neam și Țară. Cine aude chemarea tainică de a fi treaz în orele astrale, când istoria își deschide ușa, prinde șansa unică de a alerga până dincolo de frontiera epocii sale, reîntorcându-se în mare grabă cu comori considerate pierdute sau uitate pe vecie. Între acele comori de neprețuit pentru orice popor, care dau viață și putere pe secole înainte, se află MEMORIA, focul nestins ce luminează și adună la căldura sa familii, comunități, națiuni. Gândurile înșirate despre păstrarea și recuperarea memoriei îmi vin de fiecare dată când înaintea ochilor îmi apar marile personalități basarabene atât de calomniate în anii ocupației rusești și atât de puțin cunoscute de urmași. Neamul care își pierde memoria iese de pe scena istoriei și dispare în neant.
Viața și faptele lui Daniel Ciugureanu conțin acea substanță divină care strălucește peste ani și epoci ori de câte ori îi rostești numele. Nimeni nu o poate stinge sau diminua, fiindcă acolo se află dragostea curată a unui fiu față de Basarabia natală. Puținele documente cercetate și valorificate arată biografia impresionantă a unui luptător adevărat pentru deșteptarea moldovenilor rupți din trupul țării la 1812 și aruncați în analfabetismul și bezna țaristă. Ajuns la Kiev să studieze medicina, studentul Ciugureanu îi găsește în orașul de pe malul Niprului pe Alexe Mateevici, Ștefan Ciobanu, Simion Murafa și Ștefan Berechet. Asemeni pașoptiștilor mânați de idealuri înălțătoare, tinerii basarabeni se înfrățesc și formează, după potolirea revoluției ruse, în anul 1908, grupul „Deșteptarea”, în frunte cu Daniel Ciugureanu. Deși au pornit la drum pe filiera literar-folclorică, în scurt timp, ca și „pământenia” lui Ion Pelivan de la Universitatea din Tartu, și ei au ajuns la aceeași întrebare-cheie: care este originea, istoria, cultura și identitatea adevărată a moldovenilor? În căutarea răspunsului, grație relațiilor lui Ștefan Ciobanu cu intelectualii de peste Prut, la Kiev se înfiripă, în cadrul „Deșteptării”, clandestin, prima bibliotecă de carte românească. Ohrana țaristă supraveghează în taină studenții basarabeni, iar în mai 1912 îl arestează pe Daniel Ciugureanu și îl exilează în Siberia.
Reîntors la baștină în ajunul Primului Război Mondial, tânărul medic își începe cariera la Vorniceni, apoi trece la Hâncești. Este important să se rețină că, deși se afla în evidența Ohranei (poliția politică), care îl includea în categoria periculoasă a românofililor, Daniel Ciugureanu se implică în activități de deșteptare națională și lansează, împreună cu Nicolae Alexandri, Pan Halippa și Simion Murafa, revista „Cuvânt moldovenesc”. La Chișinău se încheagă un nucleu puternic de naționaliști dornici să scoată Basarabia, după mai mult de un secol de subjugare umilitoare, din închisoarea țaristă.
Anul 1917 a zguduit din temelii imperiul, care începuse să ardă la centru și să se destrame la periferii. Popoarele neruse simțeau că se apropie ziua libertății lor și se organizau pentru lupta cea mare. Țăranii, învățătorii și militarii moldoveni au manifestat o voință impresionantă la congresele lor, iar elitele intelectuale au dat dovadă de multă înțelepciune și curaj, apropiindu-se unii de alții în baza câtorva idei comune, ideea dominantă fiind alegerea unui „Sfat al Țării” pentru administrarea Basarabiei, ceea ce s-a întâmplat în zilele de dezbateri fierbinți (21 noiembrie – 4 decembrie) la Chișinău. Este greu de descris atmosfera generală și procesele politice care răscoleau Basarabia, fiindcă un contingent de peste un milion de soldați înarmați a părăsit Frontul ruso-român și se reîntorcea în Rusia sub forma unor bande de dezertori. Mărturiile din acele zile de groază sunt înfiorătoare: banditism, anarhie, revolte, incendii, tâlhării, asasinate, violuri, jafuri asupra populației pașnice. Dincolo de interpretările mincinoase ale bolșevicilor, „Sfatul Țării” a reușit să manevreze în condițiile de anarhie și să găsească soluțiile cele mai potrivite realităților de atunci. Nucleul vizionarilor – Ion Pelivan, Daniel Ciugureanu, Pan Halippa, Ion Inculeț, Vasile Stroescu, Alexe Mateevici, Paul Gore, Ion Buzdugan, Elena Alistar, Simion Murafa – au dat măsura timpului istoric, au văzut ceea ce nu se vede cu ochiul liber și au condus Basarabia Acasă, la sânul României-Mame.
Merită să menționez aparte că, în vâltoarea marilor zguduiri politice și sociale, când orice decizie pripită putea fi fatală drumului ales, Daniel Ciugureanu a dus povara și responsabilitatea uriașă de a fi președinte al Consiliului Directorilor Generali, apoi prim-ministru al Republicii Democratice Moldovenești. Mărturiile zgârcite, procesele-verbale și documentele de epocă nu pot aduce peste un secol frământările din culisele „Sfatului Țării”, traseele tainice pe care Daniel Ciugureanu și camarazii săi de luptă le făceau la Iași, planurile secrete de Unire discutate cu mareșalul Averescu și cu regele României, dar ceea ce istoria va păstra pe vecie este votul de o demnitate copleșitoare din 27 martie 1918. Când se va scrie biografia deplină a marelui luptător și vizionar pentru cauza României întregite, un episod separat trebuie să fie dedicat contribuției sale la Conferința de Pace de la Paris, iar un capitol important să fie reprezentat de activitățile din perioada interbelică, inclusiv de Memoriul din 1932, pe care l-a adresat regelui Carol al II-lea despre realitățile din Basarabia.
Ilustrul fiu al Basarabiei a avut o moarte de martir. Când rușii au ocupat România în august 1944, răzbunările s-au ținut lanț împotriva membrilor „Sfatului Țării”. Arestat de securitatea comunistă în „Noaptea Demnitarilor” (1950), transportat în dubă de la București la închisoarea de la Sighet, moare ori este asasinat pe drum, fără să se știe exact când și cum a survenit decesul.
Se cere să-i înveșnicim numele și faptele în manuale școlare, în monografii, în denumiri de străzi și licee. La Ungheni, baștina neamului Ciugureanu, colegiul medical ar merita să-i poarte numele. Ar fi un gest de recunoștință să instalăm un bust în fața Guvernului, fiindcă acest minunat OM și vizionar a fost primul prim-ministru al Republicii Democratice Moldovenești.
În vremuri cumplite, Daniel Ciugureanu și-a făcut datoria față de noi! Iar noi, cât timp vom mai rămâne restanțieri?
Autor: Alecu Reniță
Articol publicat în revista NATURA, nr. 411
Susține Natura.md: Devino Patron!
