Curtenii
natura.md
Nov 14, 2020 11:18
3058
0
Cine spune că oamenii se împart în două mari categorii (oameni buni și oameni răi) are doar parţial dreptate. În realitate, ei se împart în sute de categorii diametral opuse. Dacă știi acest lucru și poţi anticipa ce fel de oameni vei întâlni în cale, atunci succesul îţi este garantat…
La o expoziţie de pictură, organizată la una dintre marile galerii de artă, un pictor debutant s-a prezentat cu un singur tablou – un peisaj fascinant care, dacă n-ar fi avut în partea de jos un căţeluș plasat acolo nelalocul lui, s-ar fi bucurat, probabil, de cele mai înalte aprecieri. Dar, cum pictorul a comis această „imprudenţă”, criticii de artă au sărit în capul lui, l-au „spălat” în zeci de ape și i-au spus:
– Am fi declarat tabloul dumitale drept lucrarea cea mai reușită a salonului dacă nu l-ai fi stricat cu acest căţel nenorocit, care nu are ce căuta aici!
– E singurul neajuns al lucrării mele? s-a interesat pictorul.
– Da, e singurul, însă e fatal!
– Nu-i nimic! Îl exclud imediat, i-a asigurat debutantul și, spre marea lor surprindere, și-a scos în grabă vopselele și l-a făcut să dispară în câteva minute.
Acum, criticii nu mai aveau de ce se agăţa, așa că, vrând-nevrând, i-au acordat marele premiu. Prietenul său, un arhitect care participa și el la un concurs de reconstrucţie a palatului regal, aflând de cele întâmplate, l-a întrebat:
– Totuși, de ce n-ai înlăturat nenorocitul cela de căţel de la bun început? Doar era clar că nu se potrivea acolo.
– Știu că nu se potrivea, i-a răspuns pictorul. Dar fără el i-aș fi lipsit pe critici de plăcerea muncii lor și atunci s-ar fi legat de cu totul altceva și mi-ar fi respins lucrarea…
Meditând asupra vorbelor sale, arhitectul a strecurat special în schiţele sale de proiect câteva greșeli foarte vizibile. A doua zi, arhitecţii care concurau cu el s-au prezentat la palat cu proiecte impecabile. Regele însă s-a oprit asupra schiţelor sale, deoarece i-au atras atenţia cele câteva erori supărătoare.
– Aici ar fi mai potrivit așa, a rostit el, corectându-le cu mâna sa.
– Mulţumesc, Maiestate! Mulţumesc! exclama de fiecare dată arhitectul nostru, subliniind că el, personal, niciodată „n-ar fi descoperit” acele erori pe care regele le-a înlăturat cu iscusinţă. Flatat de faptul că (într-un anume fel) devenise „coautorul” acelor schiţe de proiect, regele a decis, în cele din urmă, ca reconstrucţia palatului să-i fie încredinţată omului nostru…
„Puneţi-vă superiorul în lumină. Nu-i lezaţi ambiţia de a se crede competent” − cam așa ar suna acest principiu al relaţiilor cu persoanele care decid succesul dumneavoastră. Nu e ușor să-l pui în aplicare dacă tu însuţi ești atât de ambiţios încât până și tentativa de a-l folosi ţi se pare o lezare a personalităţii tale. Pentru majoritatea oamenilor însă, acest fapt nu este un impediment. Există indivizi fără coloană vertebrală, care nu se simt bine decât atunci când gravitează în jurul posesorilor de „sceptru” și putere. La rândul lor, aceștia nu pot trăi fără lingușitori. Ca să-și afirme setea de autoritate, ei vor să vadă nu fruntea, ci spatele încovoiat al celor care se învârt în jurul lor. Așa se nasc micii curteni care se dau mari și tari, deși nu fac nimic esenţial, fiind adeseori doar simpli măscărici.
Amintiţi-vă de cunoscuta fabulă a lui Ivan Krîlov… Un câine mare își făcea datoria stând de pază în ogradă. Altul, micuţ și alintat, era ţinut la cald, în locuinţă. Primul, deși toată ziua stătea cu ochii în patru, ca să ocrotească averea stăpânului său, era lăsat în ploaie, suferea de foame și, pe deasupra, era și bătut dacă lătra prea tare. Căţelul care locuia în casă, dimpotrivă, se lăuda că nu mai poate de atâta bine, că trăiește în belșug și lenevie, iar stăpânul lui nu mai știe cum să-i intre în voie și cu ce să-l răsplătească.
– Dar… ce faci tu atât de important încât te bucuri de atâtea privilegii? l-a întrebat bietul animal din curte.
– Cum, ce fac? Nu știi? s-a mirat căţelul răsfăţat. Fac sluj în fiecare zi!
Ca să fie pe placul celor tari, „curtenii” fac lucruri și mai odioase: înșeală, fură, denaturează adevărul… E aproape imposibil să faci parte din suita unui demnitar și să-ţi păstrezi coloana vertebrală. Pentru asta, se cere nu numai demnitate, dar și caracter. „Inteligenţe se găsesc adesea. Caractere însă, mult mai rar!” zicea Eminescu.
Și, de bună seamă, este mult mai ușor să fii inteligent o lună, decât să dai dovadă de caracter o zi.
Aurelian Silvestru
Articol publicat în numărul 297
Susține Natura.md: Devino Patron!
