„I-am mulțumit lui Dumnezeu că fac parte din neamul românesc…”

– Domnule Grigore Tinică, sunteți un chirurg cardiovascular de talie mondială, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei, director al Institutului de Boli Cardiovasculare din Iași, președinte al Societății Române de Chirurgie Cardiovasculară… La drept vorbind, sunteți cel mai vestit chirurg cardiovascular din tot spațiul românesc. Cum explicați această evoluție spectaculoasă a dumneavoastră în domeniul chirurgiei cardiovasculare?

– În primul rând, este o evoluție naturală a unui om care nu s-a temut niciodată să muncească. Am muncit și mi-a plăcut să fac lucruri bune încă de pe când eram la școala din satul natal, apoi – la Facultatea de medicină din Chișinău și la alte instituții de învățământ unde m-am format ca specialist în domeniul în care activez. Prin muncă și perseverență continuă poți să atingi obiective pe care, cândva, nici nu îndrăzneai să ți le propui.

Atunci când am mers la Facultatea de medicină vroiam, în primul rând, să devin un medic bun, iar în al doilea rând - un chirurg bun. Mi-am dorit să fiu chirurg încă din anul întâi, apoi mi-am consolidat acest crez în anul doi de facultate. La început, la cercul de chirurgie, am avut profesori foarte buni, printre care Gheorghe Ghidirim și Pavel Bâtcă. Am parcurs un drum lung și greu, dar am mers într-o singură direcție, fără a mă abate de la scopul propus.

În timpul facultății am participat la majoritatea cercurilor științifice studențești cu specialități chirurgicale, precum cele de oftalmologie, de ortopedie și chirurgie generală. Notele bune și susținerea profesorilor au contribuit foarte mult atunci când am fost recomandat pentru specialitatea de chirurgie generală. Subordonatura și internatura le-am făcut la Clinica de Gastrochirurgie, cu profesorul Pavel Bâtcă, conferențiarul Constantin Arseni, șef de secție - Gheorghe Brânză, un om minunat și chirurg excelent. Am colaborat cu doctorul Anatol Vrabie, care pe atunci era un chirurg tânăr, dar muncitor și principial. Mă surprindea doctorul Mihai Moscaliuc, chirurg care lua cele mai corecte decizii rapide. 

În Clinica de Chirurgie Abdominală (Gastrochirurgie) am avut mentori excepționali care mi-au întărit dorința de a deveni chirurg. Ulterior, am fost repartizat la Spitalul Raional din Călărași, unde am lucrat trei ani și 17 zile, după care, în 1988, am fost transferat, prin concurs, la Spitalul Republican din Chișinău, în Secția chirurgie vasculară. Am făcut pregătiri atât în Spitalul Republican, cât și în Institutul Unional de Chirurgie Clinică și Experimentală „A. Vișnevski” din Moscova. În 1991, când URSS s-a destrămat, iar tinerii basarabeni au putut să opteze pentru o formă de învățământ postuniversitară, eu am ales să merg la București, la Universitatea „Carol Davila”, unde mi-am pregătit și susținut teza de doctorat, fiind îndrumat de profesorul academician Ioan Pop D. Popa.

– Deci, ați făcut studii postuniversitare în România, după care nu v-ați mai întors la Chișinău?

– În 1996 am susținut teza de doctorat și am fost angajat la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu” din București. În 1997 s-a scos la concurs postul de șef de secție la Centrul de Cardiologie Iași, un centru înființat în 1995 prin hotărâre de guvern, în care exista Secția de chirurgie cardiovasculară, dar nu avea încă angajați. Am susținut examenul de șef de secție și, la începutul anului 1998, am venit la Iași împreună cu doctorul Eugen Săndică. Timp de doi ani am continuat să activez și la București, deoarece la Iași exista numai locația în care trebuia să funcționeze chirurgia cardiovasculară, fără posibilități de a efectua intervenții chirurgicale. Între timp, am reconstruit și reamenajat spațiile, am achiziționat aparatură și tehnologie medicală, am angajat și pregătit personalul necesar. De altfel, personalul medical a fost pregătit atât în București, cât și în clinici din Belgia, Austria, Israel, Germania, Statele Unite ale Americii…

De fapt, am reușit să punem fundamentul clinicii: de la prize, piulițe și aparatura medicală, până la pregătirea cadrelor medicale sanitare. Aproximativ o jumătate de an ne-am antrenat în sălile de operații cu asistentele, fără pacienți. Ne propuneam o temă și învățam strategia operației: puneam instrumentarul necesar și urmam toți pașii operatori până la închiderea „pacientului” și transferul lui în secția de terapie intensivă. La 21 aprilie 2000 am reușit să efectuăm primele intervenții chirurgicale în Clinica de Chirurgie Cardiovasculară din Iași. Când am pus primul pacient pe masa de operație, echipa era atât de închegată și pregătită, încât parcă operam de o sută de ani împreună. A fost perfect din prima zi. Azi, Institutul de Boli Cardiovasculare din Iași, pe care îl conduc, are peste 500 de angajați care tratează anual aproximativ 32.000 de pacienți. Institutul nostru este un centru unicat în Uniunea Europeană, căci nu mai există un asemenea centru care să deservească o arie geografică atât de vastă de unde să primim pentru a diagnostica și trata un număr atât de mare de pacienți. 

- Sunteți un exemplu concret pentru acei basarabeni care pun la îndoială necesitatea re-Unirii Republicii Moldova cu România, temându-se că  în Țara reîntregită, ei vor fi de mâna a doua. Cum v-ați integrat printre colegii medici din dreapta Prutului? Nu vă invidiază? N-au încercat să vă marginalizeze, ca basarabean?

– Chiar de la început, m-am integrat bine în societatea românească. La Fundeni, în serviciul de chirurgie cardiovasculară, atitudinea față de basarabeni era excepțională. Se întâmpla cam după
Podul de Flori - perioada romantică a relațiilor româno-moldovenești, manifestată printr-un  entuziasm foarte mare din partea tuturor. Recunosc faptul că, la acel moment, știam destul de puțin despre istoria neamului românesc, deoarece, la fel ca toți tinerii din Basarabia, nu am avut acces la istoria, literatura, presa și televiziunea românească. 

În Uniunea Sovietică se vorbea tare rău despre români, rămânea să mai aibă doar coarne și coadă. Am avut noroc de tatăl meu, un român adevărat, care mi-a vorbit frumos despre istoria și soarta neamului nostru. În nopți lungi de iarnă mi-a citit istorioare despre domnitorii români din toate timpurile. Totuși, cunoștințele mele  despre istoria României erau destul de sumare. Când am ajuns în România, pe la Ploiești, unde am văzut pădurile, apele și munții, am devenit mândru de țara mea. Apoi, în 1992, am fost la un congres în Constanța și, văzând portul maritim, am înțeles că România este o țară clădită pe principii serioase, corecte, și i-am mulțumit lui Dumnezeu că fac parte din neamul românesc. Ulterior, am avut o evoluție mai rapidă decât unii colegi chirurgi cardiovasculari din România.

Bineînțeles, invidia există oriunde în lume. În cazul meu – nu pentru că aș fi fost basarabean, ci pentru că reușisem mereu, dar reușeam pentru că studiam și munceam mereu. Mi-am susținut teza de doctorat mai repede decât alții – la vârsta de 35 de ani. Eram printre cei mai tineri doctoranzi ai epocii respective. Primariatul (așa se numește în România) l-am dat mai devreme decât alți colegi mai în vârstă. Când s-a anunțat concursul pentru Iași, am constatat că, după doi profesori de acolo și șefa Secției de chirurgie vasculară, eu aveam cele mai bune rezultate, inclusiv privind gradele medicale și științifice, astfel încât puteam participa la concurs.

La Iași, m-au primit, inițial, ca pe un bucureștean, mai târziu au aflat că sunt basarabean. Pe mine acest lucru nu m-a încurcat deloc: am continuat să învăț și să muncesc pentru oamenii mei, pentru români. În anul 2005 am susținut concursul pentru funcția de director general al institutului și, la final, am obținut această poziție. 

- Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie din Chișinău v-a acordat titlul onorific Doctor Honoris Causa. Sigur, ascensiunile dumneavoastră în chirurgia cardiovasculară le datorați și profesorilor de la „Nicolae Testemițeanu”. Înseamnă asta că există în societatea noastră din stânga Prutului capacități profesionale, intelectuale, educative deosebite?

- O spun fără falsă mândrie: în Basarabia există un genofond deosebit al oamenilor capabili. Din câte țin mine, prin 1986, într-un sondaj internațional, Institutul de Stat de Medicină din Chișinău era pe locul 95 în lume. În statele socialiste de atunci mai exista Institutul al doilea de Medicină din Moscova „Secenov”, foarte bine cotat la acel moment, pe locul 112. Sigur, lucrurile s-au mai schimbat, granițele s-au mai deschis, accesul la informații este mult mai facil, dar cadrele didactice de la Universitatea „Nicolae Testemițeanu” din Chișinău și-au păstrat nivelul de pregătire, iar studenții au cunoștințele necesare care să le permită să lucreze în orice parte a lumii. În anul șase, când se făcea repartiția, printre colegi circula o glumă: „Mulțumim guvernului țarist că a vândut Alaska, altfel ne trimiteau și acolo să lucrăm”.

Sunt în permanentă legătură cu majoritatea colegilor mei din generația 1984. Ei ocupă poziții importante în Republica Moldova, în România, dar și în țările fostei Uniuni Sovietice, în Germania, Polonia etc. Avem foarte mulți oameni deștepți în Republica Moldova. Uneori, acest spațiu este prea mic pentru capacitatea lor de creație, de muncă. 

- Doctorul Grigore Tinică, originar din Republica Moldova, este cetățean de onoare al orașului Iași. În general, primarul capitalei istorice a României manifestă un respect deosebit față de basarabeni. Vă întâlniți cu dl Mihai Chirică, programați anumite proiecte de colaborare cu Republica Moldova? Vă sare în ajutor atunci când i-l solicitați?

– Pe dl primar Mihai Chirică îl cunosc din vremurile în care era director tehnic la primărie, ulterior a fost vice-primar, iar apoi a devenit primar. Este un mare sufletist, iubește intelectualitatea și Iașul, și are relații foarte bune cu majoritatea basarabenilor care lucrează și viețuiesc în această zonă a Moldovei. Datele statistice indică faptul că în județul Iași sunt înregistrați aproximativ cincizeci și trei de mii de basarabeni. O parte din ei lucrează efectiv în alte țări, dar păstrează reședința în județul sau în orașul Iași. Mihai Chirică este un mare adept al Unirii României cu Basarabia și înțelege că, după reunire, Iașul va fi într-o situație mai favorabilă, din toate punctele de vedere. 

Odată cu integrarea orașelor românești din stânga Prutului în Uniunea Europeană, Iașul va deveni un centru important pentru orașele Ungheni, Chișinău, Bălți - o punte între moldovenii din stânga și din dreapta Prutului. Eu cred că Iașul este cel mai frumos oraș din lume: veche capitală a Moldovei medievale, capitală istorică a statului român în cele mai grele perioade ale evoluției, iar astăzi este capitala culturală a României. Iașul are lucruri interesante de oferit oricărui vizitator, majoritatea celor veniți din afară fiind fascinați de acest oraș. Am văzut aceasta urmărind reacția colegilor mei din străinătate veniți la Iași cu ocazia numeroaselor congrese de specialitate organizate aici.

Institutul pe care îl conduc a avut și are în continuare mai multe proiecte care se derulează în cooperare cu Primăria Iași. Institutul este subordonat direct Ministerului Sănătății, dar de câte ori am avut nevoie de un ajutor din partea primăriei - l-am primit. Ca un mare susținător al basarabenilor, ori de câte ori i-am solicitat ajutorul privind promovarea Republicii Moldova, a basarabenilor, primarul Mihai Chirică ne-a demonstrat o deschidere totală. Pentru Republica Moldova încercăm de ceva timp să conturăm un program finanțat din fonduri europene. În momentul în care ministru al sănătății era profesorul Vladimir Hotineanu am vrut să creăm un sistem integrat transfrontalier de medicină cardiovasculară de urgență, dar Domnul Profesor a ocupat puțin timp acea poziție, astfel încât nu am putut materializa proiectul.

Ulterior, din proiectul respectiv s-a desprins un altul – SMURD, care s-a dezvoltat în Republica Moldova, la fel ca în România, pe cheltuiala statului român. Proiectul de atunci presupunea crearea, în toate centrele raionale ale Republicii Moldova și în centrele județene de pe malul drept al Prutului, a unor unități de tratament avansat al urgențelor cardiovasculare dotate cu monitoare, aparate de ventilație mecanică, ecografe, electrocardiografe etc. Ne propuneam la acel moment să achiziționăm două elicoptere și câteva ambulanțe care să circule pe o parte și pe alta a Prutului, iar pacienții cei mai gravi să fie concentrați în centrele cele mai importante de îngrijire medicală din această zonă. În gândirea noastră era inclusă și zona Cernăuți, și zona de sud a Basarabiei din Ucraina, precum și centre din Cahul, Bălți, Chișinău, Cernăuți. De cealaltă parte – la Iași, Botoșani, Suceava, Galați și Tulcea…

Institutul de Boli Cardiovasculare urma să coordoneze toate aceste activități, iar pacienții mai gravi să fie operați din fondurile Uniunii Europene. Era un proiect foarte ambițios și de perspectivă, dar în acea vară au avut loc inundații mari în lunca Prutului, iar o parte din suportul financiar a fost reorientat către regularizarea albiei Prutului și reconstrucția localităților care au avut de suferit de pe urma inundațiilor.

Totuși, dacă în Republica Moldova și în România vor exista politicieni cu viziune, cred că se va putea reveni la acest proiect, spre beneficiul pacienților din ambele părți ale Prutului. Bucuria mea e că din acest proiect s-a desprins proiectul SMURD, cu câteva elicoptere și ambulanțe care patrulează pe ambele maluri ale Prutului și acordă ajutor medical celor în suferință.

– Până în prezent ați fost singurul medic din Republica Moldova care a făcut o intervenție pe inimă cu laser. Mai țineți minte câte inimi ați salvat? Au fost printre ele și inimi basarabene?

– Dacă vorbim de operațiile efectuate, mă apropii de vreo zece mii, dar statistica nu are nicio importanță în fața realității: fiecare pacient care vine la doctor este un unicat și trebuie tratat ca atare. Mulți dintre pacienții mei au fost din Republica Moldova, dar am avut și din Bucovina de Nord, din Serbia, din Novi Sad, din Italia, Germania, din Ucraina, din Vietnam și din alte țări. Unii ne-au căutat special, alții au avut probleme urgente și au apelat la ajutorul institutului nostru. Foarte multe personalități basarabene s-au tratat la noi, dar nu voi da nume, deoarece medicul, la fel ca și preotul, trebuie să respecte dreptul la intimitate, deci secretul profesional.

– Au trecut treizeci de ani de când ați plecat să lucrați în România. Ca basarabean, urmărind cele ce se întâmplă în politica din stânga Prutului, ce vă sufocă cel mai mult?

– Cel mai mult îmi displace incoerența, o incoerență politică asociată uneori cu un fel de șmecherie de prost gust, cu gândul că poți să te alimentezi de la două surse: una fiind Est, alta – din Vest. Estul ne-a demonstrat că nu are forțe, pentru că prețurile la petrol și gaze naturale au scăzut și vor scădea în continuare. Iar un stat care își bazează evoluția numai pe resurse naturale va da faliment. Cu părere de rău, nu s-a reușit re-tehnologizarea avansată a economiei estice și acum se pune accentul pe ideologie. Dar am văzut că și ideologia estică s-a prăbușit, deși mai avem oameni care cred în raiul promis de Moscova prin anii ’60-’70 ai secolului trecut.

Fără supărare pentru estici sau pentru prietenii mei din Federația Rusă, dar Rusia nu înseamnă numai Moscova și Sankt-Petersburg. Rusia este și satele cu drumuri desfundate și spitalele sărace… Am vorbit cu niște colegi din Kazan sosiți la cursuri de perfecționare în Germania. Erau extraordinar de entuziasmați când au văzut în sala de operație un analizor de gaze, un aparat obișnuit pentru chirurgia cardiovasculară. Nici nu ne-am gândit că el ar putea să lipsească într-un serviciu de terapie intensivă sau în orice sală de chirurgie cardiovasculară. Văzându-le mirarea și fiind vorbitor de limbă rusă, i-am întrebat dacă au un asemenea aparat. Răspunsul a fost: nu. Apoi i-am întrebat cum stau lucrurile la ei, unul mi-a răspuns printr-o glumă: „Oficial, la noi toate drumurile sunt bune…”.

– Reveniți des la casa părintească? Cine au fost părinții care și-au îndrumat copilul pe o cale corectă, pe care o parcurge cu demnitate?

- Locul meu de baștină este Cușmirca, satul în care mai stau surorile mele, rudele, verișorii, prietenii mei din copilărie. Casa mea este și la Chișinău, unde am petrecut cei mai frumoși ani ai tinereții și unde încă mi-am păstrat apartamentul. Dar casa mea este și Iașul, unde profesez de peste 20 de ani și-mi câștig existența, practicând o meserie care este și vocația mea. Casa mea este și Bucureștiul, unde locuiește băiatul meu. Ori de câte ori mă duc acolo, sunt ca acasă. 

Dar n-am să greșesc dacă voi spune că și Uniunea Europeană este casa mea - o țară foarte mare, cu peste cinci sute de milioane de locuitori, unde fiecare are o șansă în viață. Merg la Cușmirca. M-am întâlnit acolo recent cu colegii mei de generație, la o aniversare – 40 de ani de la absolvirea școlii medii.Când pot, mă duc la mormântul părinților, atât la Paștele Blajinilor, cât și în Duminica Mare. Încerc să ajung și la hramul satului, dar nu întotdeauna reușesc deoarece în aceeași zi este și hramul orașului Iași. Când am fost ultima dată în satul de baștină am trecut printr-un lan superb de floarea-soarelui. Am făcut niște poze demne de Van Gogh. Am hoinărit prin pădurile Greabăn, Roschit și Coteuca. Am vizitat casa bunicilor mei din Sănătăuca. Am crescut în lunca râului Cușmirca, cel care ajunge până la Nistru prin zona Climăuți și Vadul Rașcov – niște locuri superbe de pe malul Nistrului…

– Ce le puteți spune conaționalilor moldoveni din stânga Prutului, celor care mai privesc chiorâș sau cu suspiciuni la reunirea cu România?

- Să se gândească dacă fac bine pentru viitorul copiilor lor, căci evoluția României este alta decât
evoluția Republicii Moldova. În ultimii 30 de ani s-a văzut unde-i binele și unde-i răul. O țară mai mare deschide mai multe posibilități, orizonturi pentru cetățenii ei. Iar concetățenilor noștri de alte
naționalități vreau să le comunic că România are cea mai favorabilă legislație din Uniunea Europeană privind protecția minorităților naționale: fiecare om are posibilitatea să învețe și să vorbească în limba sa.

- Vă mulțumim, domnule Grigore Tinică.

- Și eu vă mulțumesc. Doresc tuturor cititorilor dumneavoastră și tuturor concetățenilor români
de pretutindeni multă sănătate, înțelepciune și Sărbători Fericite!

Gheorghe BUDEANU

Articol publicat în Revista NATURA în numărul 345

Susține Natura.md: Devino Patron!