Devino Patron!

Multă emancipare fără educație

Multă emancipare fără educație
Natalia Stratan, învățătoare, lecturi permanente cu elevii ei

Când în școală, în sala de clasă, la lecție nu e bine, certitudinea este că un elev hiperactiv (azi ne temem să spunem că îi lipsește școala din familie) a avut nevoie de prea multă atenție și crede că nu i s-a acordat; și-a simțit ignorată intenția să iasă în față și nu i-a reușit. Nu va ierta și nu va accepta să-i fie neglijată atenția și va ieși cu orice preț în față. Cum? Nu cu o carte în mână, ci să-i pună la punct pe toți. Când un alt elev, care, la fel, caută atenție și o găsește în cărți, într-o manifestare firească de copil bine crescut, în sala de clasă atmosfera stă în așteptare pentru o lecție de calitate. Este sau lipsește un asemenea mediu de învățare în școli, în ultimii ani, de când am pasat disciplina pe profesor, de când el este de vină că micului răzgâiat i se mai taie din pofte și i se cere să asculte, apoi să vorbească? Îi cerem profesorului socoteală în loc să-i cerem elevului să se alinieze la standardele ce i se cuvin.         

Așadar, de câteva decenii la rând, de când răsturnăm ce au clădit marii pedagogi în educație – îl tragem de urechi pe profesor și-l trecem la tablă, mustrându-l că nu-și învață lecția, ba chiar de mai mulți ani, de când legea permite să educăm copii fără morală, îi spunem că nu-și face bine temele. Școala a rămas să se numească sistem educativ, însă dăm prea multă emancipare fără educație. Un copil crescut fără educație devine un mârlan, o brută, iar cunoștințele și priceperile acumulate în școală le va folosi în scop egoist, fără să-i pese dacă ceea ce produce el are relevanță pentru societate. Ăștia ajung unde vreau la maturitate și fără jenă au dorința să conducă pe alții. 

Într-o clasă de patruzeci de copii, despre care un edil spune că nu vede o problemă în numărul atât de mare, cei interesați să învețe, să respecte normele de conduită sunt în minoritate. Permisivitatea în școli a devenit o normă. Ne temem să-i facem observație elevului să stea frumos la locul lui, să prețuiască bunurile din jurul lui, pe care generațiile dinainte nu le-au avut. Numărul elevilor, pentru care învățătura are un rol secundar, este în creștere, iar pe elevii buni, deseori îi punem la colț, adică la respect, cântărim generozitatea cu care îi tratăm, refuzăm să fim mai îngăduitori, pe când ei au nevoie de mult mai multă motivație. Le tăiem aripile, iar această atitudine aproape viscerală au devenit pagini de istorie. S-a întâmplat când intelectualii au fost evacuați și duși să muncească la canal. Se mai întâmplă și astăzi când adevăratul intelectual nu este la conducere, fiindcă cel care vociferează, execută orbește ordinele de sus este oportunist și comod, câștigă mai ușor încrederea maselor. Tot ele se revoltă tacit că sunt conduse de aceștia.      

O scrisoare deschisă a unei profesoare, adresată cu câțiva în urmă ministerului, în care se revolta pe bună dreptate de ce lucrările bune ale elevilor sunt verificate cu lupa, iar cele slabe sunt trecute ușor cu vederea pentru o notă umilă de trecere, a avut efect. În următorul an, la BAC au apărut mai multe note de zece. Acest caz arată că lipsa revoltei intelectualilor, lehamitea, în care și-au găsit refugiu, permit impostorului (iar la vârsta puerilă micul impostor arată foarte drăguț – cu pielea strălucind de sațietate, educat de acasă să dea replica cu orice preț - să nu tacă, să se apere în caz de..., că vin părinții și-l fac praf pe profesor) să prindă curaj. Autoritatea profesorului, pe care, de cele mai multe ori, chiar directorul o diminuează, lasă ca impostura să nu mai fie o abatere, ci o etapă firească, o normă admirată pentru tupeu și eficiență. Dezgustul sau oboseala morală, refuzul de a se confrunta al intelectualului nu face decât să lase elevilor scenă liberă să crească fără scrupule, fără criterii și fără busolă în viață. Abandonând responsabilitatea critică, alegând tăcerea, care nu e demnitate, creștem generații de impostori. Cam așa va arăta scena de mâine dacă lăsăm ca tupeul să țină loc de argument, iar senzația de valoare.   

Autor: Silvia Strătilă 

Articol publicat în revista NATURA, nr. 408 

 

Susține Natura.md: Devino Patron!