O carte-document, scrisă pe linia frontului
natura.md
Feb 18, 2026 06:22
296
0
Cartea de pe noptieră
Rănile basarabenilor cauzate de războiul din Transnistria nu s-au vindecat. Este greu să crezi dacă sechelelor rămase li se poate găsi un leac. Zilele comemorării victimelor mai ușurează durerea celor care au fost trimiși să lupte, să poată uita glonțul trecut deasupra capului, camaradul care i-a murit în brațe, noaptea dormită în tranșee, mucul de țigară din care a tras și tovarășul căzut la picioarele tale... Sunt amintiri dureroase, dar și mai dureros este faptul că din cauza orgoliilor unor demnitari, încrezuți că sunt capabil să conducă și să mențină pacea și stabilitatea unui popor, au murit în locul fiilor acestora oameni nevinovați, împinși să moară ca niște martiri, unii la vârste prea tinere, nepregătiți să înțeleagă dacă moartea lor se înscrie la capitolul „pentru dragoste de patrie”.
Cartea autoarei Valentina Ursu, reporter la radioteleviziunea moldovenească, „Râul de sânge”, apărută la editura ARC, 2025, aduce mărturii zguduitoare ale soldaților, ofițerilor, militarilor de pe front. Reportofonul ei a înregistrat voci bărbătești, înăbușite de durere, dar care aveau puterea să spună că trei soldați împart o armă; focuri de armă auzite în Cocieri, Varnița sau Coșnița.
Din 2 martie 1992, diminețile Valentinei Ursu începeau pe platoul de la Coșnița, intervievând combatanți ai batalioanelor, plutonieri de poliție, polițiști, oamenii din satele unde se duceau conflicte sângeroase. Orice cititor, cu respect și iubire către semenul său, sensibil la destinul care i-a nedreptățit viața, citește cu ochii umezi de suferință ceea ce a surprins reporterul de război: „Am apucat pe ulița ce pornea din piața din fața primăriei. Ne-au atras atenția niște copii. S-au auzit din nou împușcături și, când am intrat, am văzut că este vorba de o ceremonie funerară.
- Așa-i?
- Adevărat, astăzi este înmormântat un băiat moldovean de care și-au bătut joc separatiștii, gardiștii. A fost prins hoțește și aruncat în apa Nistrului. E greu de spus, are multe răni, tăieturi, lovituri, gâtul tăiat, și astăzi îl petrecem pe ultimul drum. Va fi pomenit de consătenii lui. Și am promis că și copiii lui vor fi ajutați. Jurăm cu toții că pentru el vor muri nu unu și nu doi. .... Plecăm iarăși la posturile noastre – până acum de apărare, dar credem că va veni vremea să fie și de înaintare.
- Vreți să vă spuneți și numele?
- Sunt Tudor Serbov”.
Valentina Ursu surprinde cu abilitatea de jurnalist obiectiv, în reportajele realizate pe linia frontului, multe adevăruri care curg asemenea unui râu de sânge, după cum e și titlul cărții. Adevărul exprimat în carte este că „tuturor ne este dragă viața”, iar în acele momente grele „în Moldova au pus mâna pe armă cei mai vrednici fii ai neamului, cei mai buni feciori ai gliei. Ei au răspuns la chemare. Au devenit scutul de nădejde al țării”. Cartea e o închinare urmașilor glorioși ai lui Ștefan, despre bărbații frumoși, care n-au dorit niciodată război, dar au luptat cu prețul vieții, iar noi astăzi le spunem „să le fie țărâna ușoară”. E o carte-document scrisă de Valentina Ursu pe front, când pulsul cuvintelor era numărat, iar tabloul luptelor crâncene era ecranul viu pe care l-a redat în această carte extrem de reușit.
Autor: Silvia Strătilă
Articol publicat în revista NATURA, nr. 408
Susține Natura.md: Devino Patron!
