Nicolae Țurcanu - poetul care a purtat coroana cu spini
natura.md
Iun 27, 2025 06:09
145
0
Prigoana și piedicile îndreptate spre oamenii valoroși, cu simțul dragostei de țară, făceau parte din serialul ideologiei comuniste, care, timp de 5-6 decenii, au fost considerați paria. Studenți sau intelectuali trimiși la canal, profesori la catedre ale căror cuvinte și idei erau trecute prin lupa securității, străluciri inteligente cerebrale – pe toate, oamenii, parveniți în funcții, le tabuizau. Mulți intelectuali cu performanțe înalte și-au sucombat speranțele fără ca ele să prindă vreodată aripi. „Nu ne răzbunați” este o teză prea filosofică să o poată înțelege chiar oamenii binecuvântați cu vreo sămânță de discernământ într-o lume în care senzația, orgoliul sau mândria sunt vizualizate (termen la modă) și apreciate fără să le pese că promovează mediocritatea.
Mulți intelectuali de la noi au avut nedreapta soartă să fie dați uitării. Dacă medicul Loghin Alexeev-Martin, un distins condeier, n-ar fi jurat lui Hipocrate că vindecarea trupească este intrinsecă cu cea morală, numele scriitorului Nicolae Țurcanu n-ar fi ajuns să fie cunoscut și nici creația sa, adunată în patru volume, nu ar fi reușit să vadă lumina tiparului.
Născut în satul Nezavertailovca, Transnistria, Nicolae Țurcanu (n. 21.01.1918 – d. 17.08.1985) este un poet și prozator român. A rămas orfan de tată la 5 ani, părăsit de mamă la 9 ani, mai târziu abandonat și de unica soră, rămâne cerșetor de stradă, un copil al nimănui, în timpul foametei din 1933. De abia, la 13-14 ani, N. Țurcanu este înmatriculat la școală și dornic să învețe carte, însușește programul de 7 clase doar în doi ani, este ager la minte și studiază mai mult ca un autodidact. Urmează școala pedagogică din Balta, apoi alți 3 ani la Institutul Pedagogic din Tiraspol. Debutează în 1939 cu volumul de versuri „Întâiul pahar”, apoi îi apare volumul „Cântece din tinerețe” în 1941. Datorită convingerilor sale patriotice, cunoștințelor și unei pregătiri fundamentale, Nicolae Țurcanu începe drumul patimilor și al grozăviilor din gulag. Și asta din cauza „prietenilor” sau colegilor, care l-au turnat așa cum în perioada odiosului sistem intelectualii rafinați și patrioți erau considerați trădători de neam, marginalizați și respinși de societate. Soarta martirică a acestui mare om a continuat ca un calvar și din cauza lui Emilian Bucov „care după eliberare (din gulag) i-a închis ușile la toate editurile”.
Loghin Alexeev-Martin, în virtutea faptului că l-a cunoscut personal, dar și că opera lui N. Țurcanu prezintă un tezaur valoros, are o datorie morală, și-a îndeplinit-o chiar, descoperindu-l și scoțându-i la lumină opera. În 2024 a reușit să-i adune creația – poezia și proza – în patru volume: „De la Anna la Caiafa” (vol. I), „Caietul verde” (vol. II), „Contraste” (vol. III), „Omenia amărăciunilor” (vol. IV). Acest martir, un nedreptățit al sorții și al unei vieți prea dură pentru un pătimit ca Iov, a scris mai mult cu lacrima decât în cuvinte pentru maica-țară: „Bună ziua, deal și vale, / Salut, netedă câmpie, / Bună ziua, frați și neamuri, / Salut, dulce Românie. // Salut, dulce Românie, / Mamă, soră, frate, tată, / Noi vă zicem bună ziua, / Iar adio, niciodată”. Această „vină” – dragostea de țară, de România – i-a așternut „Drumul spre Golgota”, un drum sinuos, pe care l-a bătătorit cu propriile poeme scrise după zăbrele: „De când aici mă văd prin nordice ponoară, / De când mănânc orez de cal și dorm pe nară, / De când îmi cad numai palavre în urechi, - / Trei ani s-au dus și trei am mai sorbit pahară, - / Și fiecare vine mai amar, mai rece și mai vechi!”.
Opera poetului-martir Nicolae Țurcanu, scrie în prefața cărții L. Alexeev-Martin, cel cu misiunea de doctor al sufletului și al trupului uman, se adresează tuturor cititorilor, în special profesorilor de limba și literatura română, cu misiunea ca aceștia să promoveze opere și scriitori canonici tinerelor generații, în care se înscrie și opera lui Nicolae Țurcanu. Este nevoie, dacă nu chiar imperativ să ai conștiința morală spre a prețui mai mult, decât deloc, pe adevărații sfinți ai neamului românesc, care au purtat coroana de spini, au îndurat chinurile și batjocura călăilor pentru convingerea și curajul că patria, casa părintească și mama se cuceresc prin iubire: „Noi de la Decebal încoace / Și cât va fi mai înainte / Ne-om ști pe astă lume numai / Vasali și calfe, slugi cu minte? / Strămoșii au fost dacă odată, / Urmașii lor – romani cu toții, / Copiii noștri – turci. Dar care / Vor fi nepoții, strănepoții!”.
Autor: Silvia Strătilă
Articol publicat în revista NATURA, nr. 400
Susține Natura.md: Devino Patron!
