Prutul de dincolo de sârmă
natura.md
Iul 20, 2026 11:46
26
0
Sunt născut în satul Flămânda, partea de nord a satului Gotești, Cantemir. Până la 10 iulie 1958 Flămânda era o localitate aparte. Străbunicul meu pe linie paternă, Simion Cristea, născut la 1834, a avut moară de vânt, nu departe de apa Prutului, la vreo șase-șapte sute de pași de malul râului, chiar dacă Prutul a fost mulți-mulți ani hotar (ce păcat că încă e!). Nu întâmplător avem și vorbe înaripate legate de acest hidronim: „Nu te speli nici cu apa Prutului”. Până în 1954 nu exista niciun dig și anual, Prutul revărsându-se, peștele aducea hrană și vara și iarna, până sub casele multor flămânzeni. Pe timpuri, prindeau oamenii pește pe săturate cu cele mai primitive scule. Îmi amintesc, pe la începutul anilor ’70 ai secolului trecut, era la modă pescuitul cu coșul. Prin bălți, apa fiind în față, coșul din mlădițe fără fund fiind, devenea ideal pentru a prinde pește mare, diferit și gustos – deliciu, nu alta.
Pe când eram copil, tata, învățător fiind, scotea permis de la pichetul de grăniceri și coseam fân pentru oi. Totul era arat și chiar nu aveai unde strânge o furcă de iarbă. Nu aveam dreptul să ne apropiem de malul Prutului ca să nu lăsăm urme. Printre cosași erau și oameni veniți cu bicicleta. Scoteau portofelul, îl legau de prăștină și luam apă de băut din râu. La vârsta mea, nu puteam trage coasa și mă plimbam pe malul apei. Parcă văd și acum, după atâția ani, cum se juca peștele în Holbura (Volbura) lui Ghiță Ivanciu. Niște cozi cât ambele palme puse una lângă alta, cu degetele rășchirate. Palme de om matur.
În 1992 s-a deschis Prutul. Toată lumea pescuia fără restricții în timp. Cu scule primitive. Țin minte data și anul. Era 16 aprilie 1993. Prutul era un râu din paradis. Peștele foia la propriu în apă. Trăgeai de două-trei ori cu fatca și prindeai pește că-ți ajungea pentru familie pe-o săptămână.
Mitică Pătrășanu din Flămânda, în 1988-1989 avea vreo 13-14 ani. Pescuia și el pește. O singură dată trăgea fatca și nici nu lua tot peștele. Îl alegea după gustul lui și al celorlalți ciobani, care pășteau oile „selipo-ului dincolo de brazdă” cum ziceam noi. Adică între sârma ghimpată și apa Prutului.
În vara lui 2008, Prutul a revărsat, gata-gata să dea peste digul de protecție. Pe la sfârșitul verii apa s-a retras. Prin bălți a rămas multă apă cu foarte mult pește. Pescuiam cu voloagele de zece-cincisprezece metri lungime. Cu o mică matiță, prindeam știuca, care iubește apa caldă, și când înfierbânta soarele, se trăgea la mal. Deranjată fiind, sărea pe uscat, iar fiică-mea Francesca, iubitoare de pește și pescuit (avea pe atunci șapte anișori), culegea știuca de pe mal ca pe o mană cerească.
După 2010, o altă inundație și revărsare mare de ape. De atunci Prutul, fratele nostru drag, a intrat într-o moarte clinică. În ultimii ani, poți să stai o zi întreagă de vară pe malul râului și să nu observi un pește știobălcăindu-se. Nu știu exact în ce an, dar, cu ajutorul și chiar sub supravegherea poliției de frontieră și a altor instituții de stat se făcea un adevărat genocid cu peștele din Prut. Se făcea cu undița electrică - armă de nimicire în masă a tot ce-i viu în apele Prutului. Această unealtă diabolică îl face pe pește steril și nu se mai reproduce. Iată așa s-a ajuns la o atare stare de lucruri.
Am citit în presa republicană și am auzit la radio despre pescuitul ilicit în apele Moldovei și m-am mirat că în lista instrumentelor de pescuit interzise nu intră și „electroudocika”. În schimb, se aplică amenzi mari, exagerate pentru cei care au prins zece kilograme de pește pe cale naturală. Marii criminali cu „electroudocika” habar nu au. Halal de așa lege și legiuitori!
De mii de ani străbunii noștri s-au hrănit cu pește din Prut și iarnă și vară, dar nu au stârpit peștele, pescuiau omenește, nu în mod criminal. Acum, nemernicii noștri, unul mai democrat decât altul, au făcut din Prut un râu sterp. Au introdus legi aspre, în special, pentru perioada de prohibiție, dar, vorba aia: sacul se cruță de la gură, nu de la fund. După ce au stârpit peștele din Prut, nu știu ce legi ar mai redresa situația.
Sărmanul Prut, fratele nostru! Cei care ar trebui să-l apere, să-l protejeze, l-au înlănțuit (nu ai dreptul să te apropii de râu fără permis special) și aproape l-au omorât. Sub pretextul că-i hotar cu UE, l-au ferecat și transformat într-o apă aproape moartă, supunându-l unui adevărat dezmăț.
Satele de pe malul stâng cunosc jaful care-l fac mai marii peste noi și peste ape, cu „electroudocika”. Un văr de-al meu, Foca Cristea, a sunat poliția noastră de frontieră anunțându-i despre un caz de genocid. Au venit și au zis că nu-s ai noștri, îs români, deși pescarii criminali au îmbarcat de pe malul stâng. Așa lucrează poliția noastră de frontieră, care cu ceva timp în urmă, la 22 iunie au comemorat ziua în care au început „Marele război pentru apărarea Patriei”. Halal!
Moare, moare Prutul nostru, fraților!
Autor: Anatol Cristea
Articol publicat în revista NATURA, nr. 413
Susține Natura.md: Devino Patron!
