Pan Halippa – luptătorul

Când rostești numele lui Pantelimon Halippa se aud vocile unor epoci îndepărtate, care prind contur, reînvie și dau strălucire efigiei Basarabiei luptătoare pentru adevăr și dreptate. Mai rar destin să se contopească în așa măsură cu Basarabia natală, cu Neamul și Țara ca cel hărăzit lui Pan Halippa. Viața și faptele sale par desprinse din legendă, dar ele au fost mai reale decât veacul crud pe care l-a dus în spate. 

De câte ori încerci să-i cuprinzi portretul interior, te întâlnești cu o lume pe care o credeai dispărută, dar ea apare vie și aducătoare de chipuri și evenimente pline de viață. Din paradisul rustic al satului de baștină de pe malurile Cuboltei, soarta îl aruncă brusc în brutalitatea rusificării: copilul din școala primară este probozit și tras de urechi de învățător pentru păcatul de a nu înțelege o boabă rusește. Urmează anii de cazarmă spirituală ai Seminarului Teologic din Edineț și Chișinău. Aici, în ciuda dogmei stricte, niciun arhanghel imperial nu reușește să-l convingă că țarul este Dumnezeul pe pământ. Sutana nu-i poate confisca tinerețea și zbuciumul. Instinctul libertății e mai puternic; tânărul se frământă, își caută drumul și pornește spre cealaltă margine a imperiului, la Universitatea din Dorpat.

Acolo, în Estonia de azi, Dorpatul devine locul transformării sale. Halippa descoperă comunitatea de studenți basarabeni, o mână de tineri rebeli aflați în căutarea febrilă a adevărului despre folclorul, cultura și identitatea românilor din Basarabia. În plus, vede cu ochii lui cum estonienii fierb de revoltă împotriva deznaționalizării. Comparația cu realitățile de acasă îi provoacă un șoc: in Basarabia sa natală, noaptea rusificării este și mai neagră, iar asuprirea și mai cruntă.

La Dorpat, Halippa primește marea lecție a vieții sale: fără cultură și fără luminarea maselor, un popor este condamnat la dispariție.  Devorează cărți, caută izvoare interzise, își lărgește orizontul și pricepe rapid un adevăr axiomatic: libertatea unei națiuni începe cu școala în limba maternă și cu presa națională. Intră în vâltoarea mișcărilor studențești. Viața lui capătă sens și o direcție clară: lupta pentru redeșteptarea românilor dintre Prut și Nistru. În scurt timp devine naționalist, publicist și animator. Cuvântul îi devine armă, iar gazeta -- tribună. Scrie cu patimă și argumente, organizează tinerii, trage clopotele să dărâme zidurile tăcerii, fiindcă teroarea e cumplită, iar simplul adevăr că basarabenii sunt români era calificat un act de înaltă trădare și răzvrătire împotriva imperiului.

Anul 1905 aruncă Rusia autocrată în flăcările revoluții, iar pentru tânărul Halippa, acest cutremur social devine oportunitatea așteptată. El nu rămâne un simplu spectator: se implică în mișcările revoluționare, este arestat și cunoaște rigorile temniței țariste, experiență care nu-l înfrânge, ci îi oțelește definitiv caracterul. Înțelege că se apropie ceasul și e timpul să acționeze acasă. Vine la Chișinău cu dorința să transforme prăbușirea autocrației în primăvara libertății basarabene.

În această atmosferă incendiară, alături de Constantin Stere, Emanuil Gavriliță și alți mari patrioți, Pan Halippa pune temelia primei tribune de limbă română: ziarul Basarabia. Apariția publicației în 1906 în limba română provoacă un adevărat șoc în bezna unei provincii condamnate la tăcere timp de un veac. Tipărită cu litere chirilice, dar vibrând românește, gazeta devine foarte căutată și populară. Actul de maxim curaj și sfidare survine atunci când Halippa publică în paginile ei imnul „Deșteaptă-te, române!” – un strigăt de libertate care provoacă furia oarbă a cenzurii țariste; autoritățile interzic și închid publicația. Halippa și colegii săi din redacție s-au convins ce forță uriașă are presa și cum poporul asuprit caută lumina în cuvântul tipărit.

Prigoana țaristă nu-l îngenunchează. Hăituit de autorități, Pan Halippa fuge peste Prut și devine student la Universitatea din Iași, iar apropierea de rectorul Constantin Stere îi definitivează viziunea și destinul politic. La Iași, Halippa respiră aerul românismului pur. Se integrează în elita naționalistă universitară, absoarbe ideile marilor cărturari ai epocii și își dă seama că Basarabia poate fi salvată doar readusă acasă, în România. Iașul  pentru el a devenit nu un simplu popas academic, ci un izvor ideologic; aici își gândește proiectul de unificare a românilor de pe cele două maluri ale Prutului. 

Urmează anii grei, de uzură și rezistență clandestină. Reîntors între Prut și Nistru, Halippa activează în ilegalitate sau la limita legii, vânat de ohrana țaristă, dar animat de o dârzenie fanatică. Fiecare broșură tipărită pe ascuns, fiecare întâlnire conspirativă prin sate și fiecare rând publicat în noua revistă Cuvânt Moldovenesc, apărută în 1913, sunt acte de gherilă culturală. Sub masca unui culturalism inofensiv pentru cenzură, Halippa și nucleul de patrioți inoculează zi de zi, picătură cu picătură, virusul libertății în conștiința basarabenilor. Este perioada în care tribunul își testează rezistența de alergător de cursă lungă, pregătind în tăcere și suferință terenul pentru scoaterea Basarabiei din închisoarea rusească.

Anul 1917 izbucnește ca un uragan peste imperiul prăbușit al țarilor, iar Pan Halippa se trezește în miezul istoriei, gata să smulgă Basarabia din ghearele haosului și să o readucă acasă. În acest peisaj de colaps imperial, el devine apostolul maselor, purtat de o elocință incendiară pe la adunările congreselor de ostași, învățători și țărani. Nu vorbește ca un politician de cabinet, ci ca un vulcan dezlănțuit, legând strâns marea sete de pământ a țăranului de sfânta libertate a limbii române. Pe câmpurile improvizate drept tribune sau în piețele încinse de febra revoluției, cuvântul lui tună și luminează conștiințe. În fața unei mulțimi însetate de dreptate, el rostește crezul care va spulbera definitiv un veac de minciună țaristă, lăsând posterității acea axiomă istorică tulburătoare: „Basarabia este românească și ea trebuie să rămână românească”. Acest strigăt dărâmă zidurile fricii; țăranii își înțeleg originea, soldații își regăsesc frații, iar revendicările sociale se contopesc ireversibil cu idealul național.

Această uriașă energie populară trebuia însă turnată într-o formă politică, iar Pan Halippa și minunații săi camarazi de luptă, devin arhitecții ei. El este unul dintre motoarele principale din spatele organizării și convocării Sfatului Țării, primul parlament legitim al Basarabiei. Ales vicepreședinte al acestui for istoric, Halippa nu ocupă un jilț comod, ci devine comandantul procesului de unificare. El negociază, temperează orgolii, risipește amenințările bolșevice și adună neobosit majoritatea unionistă. Când la 27 martie 1918 votul istoric pecetluiește întoarcerea Basarabiei la Patria-mamă, triumful îi aparține în mod legitim: băiatul de pe malurile Cuboltei, tras cândva de urechi pentru că nu știa rusește, reușise să-și scoată poporul din robia rusească și să scrie prima pagină a României Mari.

Tragedia din 28 iunie 1940, când Basarabia a fost din nou smulsă din trupul țării, nu i-a frânt însă pe basarabeni; în loc să se lamenteze, elitele s-au strâns laolaltă pentru a continua lupta. Însă valul negru de după august 1944 aduce instalarea regimului comunist și o vânătoare sălbatică de patrioți, menită să decapiteze memoria rezistenței românești. Pan Halippa este arestat în 1950 și aruncat fără judecată în temnița de la Sighet. Nu era singur; în acele celule de exterminare se aflau înghesuite elitele Sfatului Țării și ale culturii naționale, nume grele precum Ioan Pelivan, Daniel Ciugureanu sau Ion Nistor. Dintre toți acești făuritori ai Unirii, un destin cumplit și singular îl aștepta pe Pan Halippa: în 1952, este predat de autoritățile comuniste de la București direct în ghearele sovieticilor. Într-o închisoare de tortură a KGB-ului de la Chișinău, călăii ruși au încercat prin toate mijloacele de teroare să-l forțeze să semneze o declarație prin care să recunoască faptul că Actul Unirii din 27 martie 1918 fusese ilegal și lipsit de legitimitate. În ciuda presiunilor inumane, bătrânul tribun a rezistat ca o stâncă; a refuzat categoric orice compromis cu istoria, refuzând să-și vândă sufletul și opera vieții pentru o libertate iluzorie.

Răspunsul imperiului a fost o condamnare la 25 de ani de muncă silnică în iadul înghețat al GULAG-ului siberian. Trecut prin malaxorul închisorilor de maximă securitate și terorizat prin lagăre de exterminare, Pan Halippa s-a întors din Siberia neschimbat, purtând în privire aceeași flacără sacră. Chiar și eliberat, în anii săi de bătrânețe petrecuți la București, regimul comunist nu i-a dat pace; Securitatea română l-a supravegheat zi și noapte, cu telefoane ascultate, filaje strânse și informatori infiltrați până în intimitatea casei sale. Îi vânau fiecare gest și se temeau de simplul său magnetism, însă bătrânul tribun nu s-a lăsat intimidat: a continuat să primească tineri basarabeni în secret, să le cultive speranța și să vorbească cu demnitate despre adevărul istoric. Nicio zi de temniță, niciun interogatoriu brutal și nicio privațiune nu au reușit să-i clatine Idealul din tinerețe. A rămas fidel până la ultima sa suflare, în 1979, Basarabiei natale, limbii române și întregului neam românesc. 

Portretul său nu este doar cel al unui conducător politic, ci e piedestalul unui martir național: un om care a învățat împreună cu frații săi de luptă un popor întreg cum să iasă din întuneric și robie, plătind prețul suprem pentru demnitatea de a rămâne, până la capăt, român. 

Autor: Alecu Reniță 

Articol publicat în revista NATURA, nr. 414 

Susține Natura.md: Devino Patron!