„Grădina Botanică” din curtea de patru ari a lui Pavel Pînzaru

Botanistul Pavel Pînzaru s-a născut în satul Cernița, Florești. De mic copil cultiva plante decorative în curtea casei părintești. Lecțiile de geografie a profesorului Anatol Vîrlan și de biologie a lui Vasile Moșanu din Cernița, continuate apoi de Ion Lefter și Alexandra Odobescu din Tîrgul-Vertiujeni îl conving să urmeze studiile la Facultatea de Geografie, cu specializarea în geografie și biologie a Institutului Pedagogic din Tiraspol. Pe parcursul studiilor la facultate mai efectuează cercetări științifice asupra galelor din Republica Moldova sub îndrumarea profesoarei Eugenia Pulbere, doctor în biologie, la finisarea studiilor universitare susține teza de licență „Biologia galelor în Republica Moldova”. După absolvirea studiilor universitare activează ca profesor de geografie în satul Voinova, Strășeni, apoi ca profesor de biologie în satul Cuhureștii de Sus, Florești (Camenca). În anul 1986, sub îndrumarea profesoarei Eugenia Pulbere se înscrie la doctorantură la Grădina Botanică din Chișinău, după absolvire este angajat în funcția de cercetător științific inferior la instituția dată. În anul 1991, susține teza de doctor în biologie (candidat în științe biologice) pe tema „Pădurile Nistrului de mijloc (fitocenologia, tipologia, flora și ocrotirea), conducător științific Xenia Vitko, doctor în științe biologice, cercetător științific coordonator la Grădina Botanică din Chișinău.

La cei 40 de ani de activitate științifică, făcând cercetări științifice asupra florei și vegetației din Basarabia, Italia, unele și în România, Bulgaria, adună peste 200 de lucrări științifice, printre care este autor sau coautor la 15 monografii, coautor la 2 ediții a Cărții Roșii a Republicii Moldova și în pregătire ediția a IV. Descrie 8 taxoni floristici noi pentru știință: Saussurea italica Pînzaru (2006), Gentiana annaverae Pînzaru (2009), Viola danielae Pînzaru (2012), Thalictrum delponteanum (Pînzaru) Pînzaru (2014), Centaurea × pulberiana Pînzaru (2018), Thymus coldeae Pînzaru (2021), Gypsophila × moldavica Pînzaru (2022), Lunaria rediviva subsp. bassarabica Pînzaru (2023). Din vegetația Moldovei descrie 25 cenotaxoni noi pentru știință:1 clasă (Jurinetea stoechadifoliae Pînzaru 2023 – vegetația calcarelor friabile, pont-balcanică), 1 ordin Seselietalia besseriani Pînzaru 2023, 3 alianțe, 18 asociații și 4 subasociații de plante. Pentru prima dată a înregistrat în flora R. Moldova 35 specii de plante vasculare și confirmate alte 28 de specii. În vol. 1-5 din Flora Basarabiei descrie 35 familii de plante, 140 genuri și 317 specii.

Plantele rămân domeniul său de cercetare. Grija, dragostea și atitudinea botanistului Pavel Pînzaru pentru aceste organisme, care ne fac viața frumoasă și ne dau sănătate, sunt corolate în fiecare zi cu dorința să nu dispară, să le dea viață. Colegii săi din întreaga lume, dar și șefii care privesc mediul natural din vârful piramidei, ar mai trebui să știe că cercetătorul salvează viața multor plante chiar în grădina casei sale, pe cei patru ari de teren, unde fiecare specie este îngrijită, cercetată și pregătită, atunci când este posibil, pentru a-și continua existența în natură.

O grădină cu plante rare

Pavel Pînzaru este botanistul pentru care cercetarea florei nu se limitează la laborator sau la teren. O parte importantă a muncii sale continuă chiar lângă casă, într-o grădină în care cresc sute de specii de plante. Multe dintre ele sunt rare și aproximativ 90 sunt incluse în Cartea Roșie. Fiecare are însă o poveste: unele au fost găsite în diferite regiuni ale Republicii Moldova, altele au fost aduse din România, Bulgaria sau Italia.

În 2003, casa lui Pavel Pînzaru avea doar pereții centrali ridicați. Grădina și spațiile din jur au fost amenajate treptat. Astăzi, aici cresc peste 600 de specii de plante. Nu este o grădină amenajată doar pentru frumusețe și nici o colecție în care plantele sunt așezate întâmplător. Este un loc în care fiecare specie este observată și îngrijită în funcție de necesitățile ei.

„Eu organizam totul, fiind în Italia: trimiteam plantele, soției, acasă, stabileam unde să fie plantate și în ce condiții trebuie crescute pentru a rezista”, povestește botanistul. Pavel Pînzaru spune că nu prea lasă alte persoane să facă ordine printre plante, deoarece există riscul ca, odată cu o buruiană, să fie smulsă și o specie rară.

Printre plantele din grădină se află mai multe specii din Cartea Roșie. Unele sunt cunoscute din foarte puține locuri din țară. Este cazul mirgăului pitulat (Scutellaria supina) L.), specie întâlnită în apropiere de satul Hrușca, pe calcare. Botanistul a adus-o în grădină pentru a o studia și a o multiplica. Dar scopul nu se oprește aici. Plantele obținute sunt folosite, pe cât posibil, pentru a fi reintroduse în natură. Dacă o specie este cunoscută dintr-un singur loc, iar în grădină poate fi înmulțită, semințele sau plantele rezultate pot ajunge în alte locuri cu condiții asemănătoare.

Așa s-a întâmplat cu mirgăul pitulat. Dintr-un singur loc cunoscut, la Hrușca, planta a fost dusă și în alte zone cu calcare, precum Trebujeni, Ordășei și Ștefănești.

Aceasta este una dintre ideile de bază ale activității lui Pavel Pînzaru: o plantă rară nu trebuie doar păstrată într-o colecție. Ea trebuie cunoscută, înmulțită și, atunci când este posibil, readusă în habitatul natural.

Fiecare plantă are nevoie de condițiile ei

Cunoașterea plantelor presupune mai mult decât recunoașterea unei specii. Pentru ca o plantă rară să reziste, trebuie cunoscute condițiile în care aceasta crește în natură. „La plantele rare este foarte important să știi unde și în ce condiții să le plantezi: la umbră, la soare, într-un anumit tip de sol. Trebuie să le creezi condiții cât mai apropiate de cele naturale, altfel nu rezistă.” Pentru plantele de stâncării, de exemplu, botanistul a amenajat o mică stâncă artificială. A adus pietre și a încercat să creeze un mediu asemănător celui în care plantele cresc în natură.

Aici se află Schivereckia podolica (Besser) Andrz. ex DC., specie vulnerabilă inclusă în Cartea Roșie, care la noi crește în fisurile stâncăriilor și pe calcare. În natură, aceste plante trebuie să facă față unor condiții dificile și unei concurențe reduse din partea altor plante. În grădină, trebuie să li se asigure aceleași condiții.

O altă specie, Aurinia saxatilis (L.) Desv., este, de asemenea, caracteristică stâncăriilor și se remarcă prin florile sale galbene.

Unele plante au nevoie de umbră, de exemplu, majoritatea ferigilor, ghioceii, lăcrămița bifolie, laleaua montană, sau de semiumbră – bujorul de pădure, hostele, altele se dezvoltă bine în locuri însorite – speciile de gipsoriță, garofițe, stânjenei, de negară, centauree.

Pavel Pînzaru spune că, de fiecare dată când aduce o plantă, revine la literatura de specialitate. După ce îi stabilește denumirea, caută informații despre condițiile naturale în care crește. Dacă a întâlnit-o în natură, are deja o parte dintre aceste informații. Cercetarea continuă și după plantare. Botanistul urmărește când înflorește, cât durează înflorirea, dacă fructifică și în ce fel se înmulțește. „În grădină pot să văd toate fazale dezvoltării unei plante: când răsare, cât durează înflorirea, cum fructifică și cum se înmulțește. Dacă nu am timp să urmăresc planta în natură, aici pot să o studiez în fiecare zi.” Din acest motiv, el numește grădina sa un laborator.

Răbdare și grijă pentru fiecare specie

Pavel Pînzaru a adus din Italia semințe de bujor medicinal (Paeonia officinalis L.) și l-a cultivat în grădină. Din semințe, planta înflorește abia după aproximativ opt ani. „Am avut răbdare s-o îngrijesc 8 ani, ca apoi să mă bucur de flori frumoase, înflorește înaintea bujorului de pădure”, spune specialistul.

Astăzi are mai multe exemplare și continuă să strângă semințe, pentru ca, dacă cineva va fi interesat de această specie, să poată fi cultivată. Și bujorul de pădure, inclus în Cartea Roșie, este urmărit cu aceeași atenție. Semințele sunt strânse și duse în pădurile de stejar pufos, acolo unde este habitatul lui natural. Această răbdare poate fi privită ca o formă de responsabilitate față de plante. Botanistul nu așteaptă rezultate imediate și nu încearcă să forțeze natura. El urmărește ritmul fiecărei specii.

Unele plante se înmulțesc prin semințe, altele pe cale vegetativă. Semințele unor specii germinează greu și au nevoie de stratificare. În unele cazuri, germinarea poate avea loc abia după doi ani. Și atunci când plantele se înmulțesc, apare o altă problemă: spațiul. Dacă nu mai există suficient loc, unele exemplare sunt oferite celor interesați, sunt dăruite Grădinii Botanice, altele au fost sădite în curtea Facultății de Biologie și Chimie a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, de asemenea semințe sunt dăruite Grădinilor Botanice din Chișinău, București, Iași. Relația dintre botanist și plante seamănă, într-un anumit fel, cu cea dintre un profesor și discipolii săi. Nu este suficient să-i aduci într-un loc potrivit. Trebuie să-i cunoști, să înțelegi de ce au nevoie, să-i urmărești și să le creezi condițiile pentru a se dezvolta. În cazul plantelor, acest lucru înseamnă să cunoști solul, lumina, umiditatea, perioada de înflorire, modul de înmulțire și chiar condițiile în care acestea cresc în natură. „Aici trebuie să fii specialist, ca să poți să le înmulțești, ca să poți să le salvezi. Pentru că, așa, pur și simplu, dintr-o dorință firească, nu poți face lucrul ăsta” – o mențiune importantă din partea cercetătorului. 

Grădina botanică a botanistului Pavel Pînzaru mai este vizitată și de studenții care studiază biologia, unde într-un timp scurt pot vedea o colecție bogată de plante și auzi informații interesante despre ele. Doritorii de a vizita această colecție pot fi primiți după o programare din timp.

Cercetările au continuat și în Italia

Pentru Pavel Pînzaru, preocuparea pentru plante nu s-a întrerupt în perioada în care a locuit și a lucrat în Italia. Dimpotrivă, anii petrecuți acolo i-au oferit posibilitatea să cunoască mai bine flora și să întâlnească specialiști din domeniu. A participat la un proiect internațional cu Italia și Franța „Intereg III” și a continuat cercetările asupra plantelor, descoperă 4 specii noi pentru știință: Saussurea italica Pînzaru, Gentiana annaverae Pînzaru, Viola danielae Pînzaru, Thalictrum delponteanum (Pînzaru) Pînzaru. A mers în teren, a colectat material botanic și a făcut comparații cu ceea ce cunoștea din flora Moldovei. 

Unele dintre plantele aduse din Italia au ajuns în grădina de acasă. Printre acestea se află Oxalis acetosella L., specie care fusese menționată pentru flora noastră încă din 1872, de A.Rehmann, între Orhei și Chișinău, dar pe care botanistul nu a mai găsit-o în acele locuri. A adus-o din Italia pentru a o păstra și pentru a vedea dacă se poate aclimatiza la noi. Tot din Italia a adus Lunaria rediviva L. Planta era indicată la noi doar din rezervația științifică „Plaiul Fagului”. Cercetările lui asupra florei Basarabiei l-au făcut să revină asupra acestei specii. Pavel Pînzaru spune că a găsit exemplare în nordul Basarabiei, în regiunea raionului Hotin, în păduri de fag pe stâncării . A păstrat materialul de ierbar, iar după ce a adus planta acasă a observat anumite diferențe. A comparat-o cu alte exemplare și a ajuns la concluzia că ar putea fi vorba despre doi taxoni diferiți. A publicat-o inițial ca subspecie bassarabica, iar acum intenționează să o ridice la nivel de specie, sub numele Lunaria bassarabica.

Un asemenea caz arată că cercetarea botanică nu se termină atunci când planta este identificată. Uneori, o singură observație poate ridica o nouă întrebare, iar răspunsul poate veni după ani de cercetare. Și în Italia a întâlnit plante care i-au atras atenția. A adus semințe și exemplare pentru colecție, iar unele au devenit obiecte de studiu. La un moment dat, a găsit într-un parc din Nichelino, lângă Torino, o plantă pe care a considerat-o interesantă. A căutat-o în ierbarul din Torino și a descoperit că fusese colectată anterior de un botanist italian Delponte, dar, în opinia sa, fusese determinată greșit. A continuat cercetarea, a adus semințe acasă și a urmărit planta numind-o – Thalictrum delponteanum.

De la teren, în grădină și apoi înapoi în natură

În 1988, Pavel Pînzaru a participat la prima expediție ecologică în Ucraina și Moldova, pe Nistru. Era atunci doctorand și a parcurs zona de la Naslavcea spre Camenca. La Hrușca, pe calcare, a identificat o specie care nu fuseseră semnalată până atunci – Scutellaria supina L.. Anii de teren l-au ajutat să învețe flora direct. A cercetat pădurile, stâncăriile, zonele de calcar, platourile și colinele și a urmărit diferențele dintre plantele care cresc în habitate diferite. Această experiență este importantă și astăzi. Când întâlnește o plantă pe care nu o poate identifica imediat, o aduce acasă și o urmărește. Există în grădină chiar și o specie pe care deocamdată nu vrea să o numească. A găsit-o în pădurile de gorun și, pentru că în teren nu a putut să o determine, a adus-o acasă. A așteptat să crească și să înflorească pentru a putea observa toate caracterele. Acum intenționează să scrie un articol despre ea și să o publice.

Este un exemplu al modului în care lucrează un botanist: observația din teren este urmată de cercetarea în laborator sau în grădină, iar rezultatul trebuie verificat și argumentat înainte de a fi făcut public.

O grădină care poate ajuta natura

Privită din afară, grădina lui Pavel Pînzaru este o colecție impresionantă de plante. Privită prin ochii botanistului, este însă un loc în care se desfășoară o activitate mult mai complexă. Aici sunt plante rare, plante aduse din alte țări, specii care au fost cândva semnalate în Moldova. Printre ele sunt plante de stâncării, plante de pădure, plante iubitoare de umbră sau de umezeală, orhidee și ferigi.

Colecția de ferigi cuprinde 12 specii, dintre care două nu se găsesc în flora Republicii Moldova. Pentru unele au fost făcute încercări de înmulțire prin spori în condiții de laborator, „in vitro”. Au fost obținute plantule, care apoi au fost aclimatizate treptat. Este o muncă ce presupune cunoștințe, colaborare și răbdare.

În acest an, botanistul împreună cu colegii săi au înaintat și un proiect pentru înmulțirea a trei specii de ferigi incluse în Cartea Roșie. Toate aceste preocupări au un singur scop: conservarea plantelor.

„Scopul nu este doar să păstrăm plantele rare în grădină. Le înmulțim și apoi încercăm să le restabilim în natură.” Așa s-au înmulțit plante care erau cunoscute dintr-un singur loc. Așa sunt păstrate semințele unor specii rare. Așa sunt duse plantele înapoi în pădurile sau stâncăriile în care pot trăi. Pentru Pavel Pînzaru, fiecare specie are nevoie de timp și atenție. Uneori este nevoie de câțiva ani pentru a vedea dacă o plantă se adaptează. Alteori trebuie așteptată prima înflorire sau prima fructificare. Tocmai această răbdare poate face diferența dintre o plantă păstrată temporar și o specie care are șansa să continue să existe. Fiecare plantă are un loc, un ritm și condițiile sale de viață. Iar Pavel Pînzaru le urmărește pe toate, cu ochiul cercetătorului care știe că, pentru a salva o specie, mai întâi trebuie să o cunoști.

În cele din urmă, Pavel Pînzaru mi-a spus „ ... nu știu ce ași fi făcut în viață, dacă n-aș fi avut profesori buni, cu bun spirit de observație, de la care am adunat cunoștințe și curaj de a păși pe acest drum al vieții, rezultatele mele sunt și ale lor.” 

Autoare: Silvia Strătilă 

Articol publicat în revista NATURA, nr. 415

Susține Natura.md: Devino Patron!