Nistrul: fluviul captiv

Nici în cronicile vechi, nici în mărturiile călătorilor străini pe meleagurile noastre nu găsim confirmări că în trecut, în Evul Mediu sau în vreun an anume, în urma secetelor îndelungate, Nistrul ar fi rămas cu albia secată. Faptul că fluviul își păstra puterea naturală și volumul de apă – fie mai multă, fie mai puțină, indiferent de anotimpuri și secete – servește ca dovadă că întregul ecosistem al bazinului hidrografic avea suficiente capacități să facă față oricăror cataclisme vremelnice.

Până în a doua jumătate a secolului al XX-lea, în imaginația oamenilor nu intra schimbarea albiilor unor fluvii mari sau chiar dispariția lor. Însă megaproiectul sovietic de deturnare a fluviilor siberiene spre Marea Aral a deschis o adevărată cutie a Pandorei în interiorul URSS, declanșând peste tot o goană oarbă după „cucerirea naturii”, lipsită de orice evaluare a impactului ecologic pe termen lung. Din păcate, Nistrul nu a fost scutit de această nebunie a distrugerii ecosistemelor sale vitale. 

Echilibrul secular al Nistrului a fost spulberat odată cu declanșarea defrișărilor masive din Munții Carpați - arealul de bază unde se aduna, istoric, cea mai mare cantitate de apă a fluviului. Pădurile carpatine intacte și vegetația montană funcționau ca un uriaș burete natural, capabil să rețină precipitațiile abundente și să elibereze apa treptat, asigurând astfel un debit relativ constant și diminuând impactul devastator al secetelor ciclice și al viiturilor calendaristice. Prin reducerea considerabilă a suprafețelor forestiere ale acestui burete natural, capacitatea de autoreglare a bazinului a fost periclitată total. Ceea ce a urmat a legat practic fluviul în lanțuri, transformând o arteră vie și rezistentă într-un organism secătuit, dependent de Complexul Hidroenergetic de la Novodnestrovsk și aflat la mila unei sumedenii de baraje de pe afluenți.

În bazinul său hidrografic, întins pe o suprafață de peste 72 de mii de kilometri pătrați, o sumedenie de proiecte locale și regionale din Ucraina apuseană și Republica Moldova au fost lansate haotic, fără nicio viziune unitară de protecție a resurselor naturale și de dezvoltare durabilă. Consecința acestor intervenții numeroase și diverse este de-a dreptul șocantă: de la cele 9-11 miliarde de metri cubi de apă adunați odinioară pe cale naturală, fluviul abia dacă mai strânge 6-7 miliarde de metri cubi în prezent. O pierdere anuală de cel puțin 3-4 miliarde de metri cubi de apă – iar dacă calculăm la prețul actual de 25-35 de lei pentru un metru cub, paguba se ridică la circa o sută de miliarde de lei anual. Cititorul trebuie să înțeleagă clar că această secătuire nu este o simplă capcană a schimbărilor climatice sau o secetă tradițională, ci rezultatul direct, asumat și brutal al intervenției umane.

Mă văd nevoit să repet a suta oară: dincolo de mulțimea de beneficii, funcția de bază a Nistrului rămâne, pentru secole înainte, asigurarea cu apă potabilă a milioane de oameni din Ucraina și Republica Moldova. Cele circa opt milioane de cetățeni ucraineni și moldoveni care locuiesc în bazinul hidrografic al Nistrului, inclusiv cei din orașe mari precum Chișinău și Odesa, trebuie să conștientizeze, înainte de toate, că fluviul de 1362 de kilometri reprezintă fântâna noastră orizontală – fântâna care ne dăruiește apa cea de toate zilele. Oricare alte activități umane și proiecte tehnice pot fi acceptate doar dacă nu pun în pericol asigurarea cu apă potabilă. Și punctum!

Consider că timpul avertismentelor a trecut. Să fie clar și la Chișinău, și la Kiev: nici acuzațiile, nici populismele, nici improvizațiile nu aduc apă. Managementul eficient nu se face prin lozinci sau propagandă. Am avertizat asupra pericolelor încă din anii în care asemenea preocupări erau întâmpinate cu indiferență. Astăzi nu mai este suficient să constatăm că avertismentele s-au adeverit. Trebuie să transformăm experiența trecutului în decizii pentru viitor.

Nistrul are nevoie de o viziune complexă și unitară asupra întregului bazin hidrografic, aprobată și legiferată de ambele state. Principiile de management integrat al bazinului se cer puse la fundamentul acestei viziuni unitare, fiindcă un fluviu transfrontalier nu poate fi administrat eficient prin politici fragmentate, limitate la teritoriul unui singur stat. Există deja mecanisme de cooperare moldo-ucraineană și un cadru de planificare pentru bazinul Nistrului. Problema esențială este ca acestea să se transforme în măsuri concrete, cu termene, responsabilități, indicatori măsurabili și raportare publică.

Este deosebit de important să se evite manipulările alimentate de grupurile de interese și acuzațiile reciproce. Cea mai puternică armă împotriva falsurilor este transparența, care ar trebui să cuprindă toate activitățile moldo-ucrainene, inclusiv:

• Reguli clare privind debitele: stabilirea științifică a necesarului de apă pentru populație și pentru menținerea ecosistemelor, precum și proceduri stricte de acțiune în perioadele de secetă severă;
• Monitorizare bilaterală transparentă: publicarea zilnică a datelor privind debitele de intrare și deversare, nivelurile acumulărilor, calitatea apei și efectele asupra ecosistemelor;
• Refacerea capacității naturale a bazinului: reconstrucția ecologică prin reîmpădurirea Munților Carpați și protejarea pădurilor existente, conservarea și regenerarea zonelor umede, extinderea ariilor protejate, crearea parcurilor naționale, combaterea poluării și restaurarea habitatelor degradate;
• Evaluarea impactului proiectelor hidrotehnice: examinarea ecologică a efectelor cumulate asupra întregului fluviu și consultarea obligatorie a comunităților afectate, înaintea unor decizii cu urmări pe termen lung;
• Sprijin european și internațional: atragerea de expertiză, finanțare și mecanisme internaționale de cooperare care să ajute cele două state să aplice măsurile convenite și să răspundă împreună riscurilor climatice.

Cooperarea nu înseamnă renunțarea la interesele naționale, ci acceptarea de către ambele state a faptului că protejarea Nistrului ca sursă de apă potabilă pentru circa opt milioane de cetățeni este prioritatea zero a autorităților de la Chișinău și Kiev.

Nistrul nu aparține unui guvern, unui partid sau unei generații. Este un patrimoniu natural comun, de care depind viața și demnitatea oamenilor de pe ambele maluri, de la izvoare până la liman. Fără o viziune unitară și un management comun al bazinului, fiecare criză va găsi Republica Moldova și Ucraina insuficient pregătite. Fără responsabilitate politică, protecție ecologică și solidaritate regională, deficitul de apă riscă să devină o amenințare permanentă. Iar când apa lipsește, nu mai există lozinci care să o înlocuiască.

Nistrul se cere eliberat din captivitatea promisiunilor goale și protejat prin fapte. Acum, nu după următoarea criză, când s-ar putea să fie prea târziu. 

Autor: Alecu Reniță

 Articol publicat în revista NATURA, nr. 416

Susține Natura.md: Devino Patron!