Dacă poporul român dispare şi rămâne o carte a lui Mihai Eminescu, lumea va şti cine au fost românii. (Mircea Eliade)

natura.md Ian 14, 2026 05:17 735 0

Natura a făcut parte totdeauna din simţirea şi sufletul nostru, dar Eminescu ne-a deşteptat văzul şi a îmblânzit cuvântul prin care am descoperit farmecul şi magia spaţiului mioritic, ne-a dezlegat de blestemul muţeniei şi ne-a deprins să vorbim cu apele şi frunza verde, cu păsările şi izvoarele, cu munţii Carpaţi şi codrii Bucovinei, ne-a purtat prin Pădurea de argint şi Lacul cu nuferi, ne-a scăldat în apa sfântă a dacilor -- Dunărea şi ne-a gravat harta în „Doina” de la Nistru pân-la Tisa, a făcut să freamăte dumbrăvile basarabene şi împărăţia teilor ieşeni, să prindă grai şesurile bănăţene şi dealurile moldave, câmpiile Bărăganului şi colinele Dobrogei, ne-a lipit inima de inima întregii naturi, care prin versul Luceafărului a rotunjit un tot întreg, un organism unic, un univers ce cuprinde respiraţia milenară a pământului strămoşesc şi a sutelor de generaţii zidite în munţii, codrii şi apele prin care urcăm spre veşnicia şi armonia divină. Fără Logosul lui Eminescu natura românească şi-ar fi pierdut picătura de rouă de pe firul de iarbă, simfonia codrilor și melodia izvoarelor, splendoarea munților și a luncilor de mătasă, licărul stelelor și albastrul cerului de acasă, trilurile păsărilor și vraja peisajelor românești adunate în inima și privirea noastră.

Autor: Alecu RENIŢĂ

„Eminescu era un român de tip carpatin, dintre aceia care, trăind în preajma munților, mai cu seamă în Ardeal și Moldova de Sus, sub greaua coroană habsburgică, cresc mai vânjoși și mai aprigi și arată pentru încercările de smulgere a lor din pământul străbun lungi rădăcini fioroase, asemeni celor ce apele curgătoare descoperă în malurile cu copaci bătrâni”.

George Călinescu

„Pe cât se poate omenește prevedea, literatura poetică română va începe sec. a XX-lea sub auspiciile geniului lui, și forma limbii naționale, care și-a găsit în poetul Eminescu cea mai frumoasă înfăptuire până azi, va fi punctul de plecare pentru toată dezvoltarea viitoare a veșmântului cugetării românești.”

Titu Maiorescu

„Eminescu era un om de fire duioasă care toate le făcea din iubire către alții. Dacă i-ai fi tăiat o rană adâncă și-ai fi zgâriat pe altul, el ar fi alergat sângerând să pună pe zgârietură.”

Ioan Slavici

„Copil al unei rase nobile și bătrâne, în el se petrecea lupta decisivă între flacăra celei mai înalte vieți și germenul distrugerii finale a rasei – geniul cu nebunia.”

I.L. Caragiale

„Fiind foarte român, Eminescu e universal. Asta o știe oricine citește: cu părere de rău, lacătul limbilor nu poate să fie descuiat cu cheile străine.”

Tudor Arghezi

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie?

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Doina