Fiori de fericire la Vila lui nea Stan

A revenit acasă cu o nouă misiune

La Condrița, într-un colț de pădure, unde păsările, căprioarele, cerbii, mistreții trăiesc simfonia unei vieți obișnuite, l-am întâlnit pe Stanislav Duduciuc. E un munte de om, acum un bun prieten al pădurii și al viețuitoarelor. A lăsat lumea zgomotoasă și s-a retras mai aproape de sufletul pădurii, devenind prieten cu păsările, căprioarele, cerbii, mistreții.

Încă din adolescență l-au atras mai multe meserii, diverse preocupări, pentru că Dumnezeu i-a dat mai mulți talanți. Fotografia l-a absorbit încât aparatul de fotografiat a devenit o bijuterie de care se desparte greu și acum. Din 1983 a adunat 8 milioane de fotografii, iar această colecție, cine știe, ar putea să-i aducă un titlu mondial. Fotografia însă a rămas, precum a și fost, o pasiune, nici măcar nu le semnează. Spune că atunci când fotografiază, se odihnește.

  Visul din copilărie, să devină militar, l-a urmat la modul cel mai serios. Și cum râsul îl încânta permanent, scria scurte povestioare comice, până când într-o zi șefii de la revista „Chipăruș” i-au propus să vină în echipă și să r(a)âdă de metehnele societății în virtutea meseriei de jurnalist. La 17 ani, când mama credea că Slăvică a dezamăgit-o, pentru că nu i-a urmat sfatul să se facă profesor de limba și literatura română, ca să meargă pe urmele celor mai buni profesori din școală, băiatul s-a încăpățânat și a urmat Școala de Marină Superioară din Baku. A reușit să se facă marinar, a mers pe ape un timp, dar l-a atras totuși țărmul, iar când barca a ajuns la mal, odată coborât din ea, a înțeles că pământul îl cheamă pentru o misiune importantă. A fost primul proprietar de navă din Republica Moldova, a adus cu ea pietriș în portul Giurgiulești. O vreme, „titanicul de Moldova”, singurul „titanic” pe pământ moldav, era foarte mult admirat, dar toate au un sfârșit. A trebuit să se despartă de navă, de ape și să coboare pe pământ. L-a atras pădurea de la Condrița, locul unde deseori se odihnea cu familia, cu soția Parascovia, cunoscută în cercul de prieteni cu nume de alint, inconfundabil - Pășulețul -, care trăiește pe aceeași undă cu bărbatul ei. A cumpărat casa pădurarului aflată în paragină și, la fel, ca Meșterul Manole a hotărât să-i dea viață acestui loc. Visa demult să deschidă portița și în față să i se întindă pădurea.

Nu se știe ce a fost și ce este esențial în destinul lui Stanislav Duduciuc - apele, care i-au îndreptat pașii înapoi pe pământ, sau pădurea, care l-a înfiat definitiv și căruia îi slujește acum.       

La vila lui nea Stan

În satul Ciobalaccia, raionul Cantemir, cu șapte decenii în urmă, în familia lui Tudor și Maria Duduciuc, se năștea Slăvică, mama - lucrător emerit al culturii, iar tata un ambițios formator de caractere. Băiatul, supărat pe educația spartană în copilărie, la maturitate le-a dat dreptate părinților că o bună creștere vine tocmai dintr-un mediu familial, pe care astăzi cineva l-ar numi despotic.  

Stanislav Duduciuc este cunoscut de prieteni și turiști drept nea Stan, omul pe care îl recunosc toate viețuitoarele pădurii. În 2013 a hotărât să schimbe zgomotul orașului pe liniștea pădurii, îndărătnicia oamenilor pe blândețea păsărilor și a animalelor din pădure. S-a oprit într-un colț de pădure la Condrița (cu accent pe I) și a numit acest loc La vila lui nea Stan. Împreună cu Pășuleț, adică doamna Parascovia, cea care îl însoțește mereu de când i-a devenit consoarta vieții, ascultă în fiecare zi freamătul pădurii, veghează habitatul bogatei faune. Sunt 12 ani de când Stanislav Duduciuc a câștigat un proiect de turism și împreună cu muzeograful Petru Costin atrage turiști autohtoni și străini pe traseul Vila lui nea Stan - mănăstirea Condrița - Muzeul în aer liber al lui Petru Costin.

Uneori, din pater familiae devine un adevărat părinte al pădurii, așa cum s-a întâmplat cu Bogdănel, un căprior accidentat de nesimțirea unui șofer și rămas fără picioare, căruia nea Stan i-a prelungit viața cu jumătate de an, îngrijindu-l ca pe un copil.

Aproape de drumul ce duce spre Condrița, la o distanță mică de șosea, niște copaci bătrâni și viguroși, încă, își apleacă cu respect ramurile vânjoase ca să poți zări Vila lui nea Stan. Este o casă frumoasă de vacanță, cu două nivele, cu o curte încăpătoare pentru toți membrii ei: 2 pisici, 2 căței, un căprior, sute de fluturi pe zecile de flori și multe, multe voci de păsărele, dacă mai iei în calcul și ființele pasagere, dar tot de-ai casei - ulii, vulturi, cerbi, căprioare, porci sălbatici, mereu în vizită la  gardul casei. Aici, în acest colț de pădure, veșnicia are aer curat, liniște, iar munca îl salvează de la vicii, depresii și alte boli ale secolului nostru, care pot fi tratate doar cu alifiile pădurii. Nea Stan este dovada tuturor acestor argumente testate pe piele proprie.

La vila lui nea Stan, vizitatorii rămân mulțumiți de multe lucruri și locuri prezente în gospodărie. Nea Stănică le poate arăta un master class în atelierul de ceramică, acolo unde procesul de ardere a lutului se transformă în hrănitoare pentru păsări și veverițe. Camerele cu aer de pădure au toate condițiile pentru odihnă - apă caldă, WC, priveliște cât să-ți dea sănătate prin terapia pădurii. Căbănuța cu saltea de fân, la al cărei geam poți surprinde dimineața devreme cerbi sau căprioare păscând, le dă fiori de fericire celor care o aleg să se odihnească aici. Foișorul, construit de stăpânul pensiunii, cu scaune și mese din lemn trainic, că, zice nea Stan, abia cinci oameni de le ridică, adună deseori turiști la bucatele delicioase, masterchef Pășuleț. Turiștii vin din toate colțurile lumii, mai greu se urnesc să plece acasă.  

Cercetător sau slujitor în altarul din pădure

La câțiva pași de Vila lui nea Stan, cum ieși pe portiță, pădurea îți întinde brațele, simfonia păsărilor te vrăjește și e imposibil să nu dorești să-ți iasă în cale un cerb sau o căprioară. Împreună cu nea Stan intrăm în zona de hrănire a păsărilor unde încap ca într-un altar tot de ceea ce au nevoie necuvântătoarele. Părintele lor, dl Stanislav Duduciuc, când a amenajat acest loc, s-a gândit la un lăcaș sfânt pentru toate sufletele neprihănite. Păsărilor le construiește căsuțe, iar pe crengile copacilor stau atârnate hrănitoare - niște uluce în miniatură, confecționate din lut ars, chiar de el însuși. Pentru căprioare, cerbi și mistreți are construite jgheaburi din lemn, iar grăunțele rămase de dimineață sunt dovada că grațioasele mamifere împart hrana frățește sau, își exprimă dl Stanislav un gând împlinit, știe câteva trucuri pentru ele și le determină să-și caute singure hrana.

Din ansamblul vocal de păsări, unele glasuri parcă ar vrea să se evidențieze din corul, în închipuirea mea, prea generos în șlagăre nemuritoare. Două căsuțe improvizate atrag atenția: una este a lui Bogdănel, căpriorul care s-a bucurat de zilele numărate din viața lui, datorită dragostei și grijii stăpânilor vilei; alta este un fel de observator, unde nea Stan, dis-de-dimineață, veghează festinul matinal al viețuitoarelor pădurii, cercetează felul lor de viețuire sau ritualul unei zile. Seara, notează observațiile în caiete. Din 2013, a adunat 28 asemenea agende și toată informația, poate cândva, va servi material brut pentru enciclopedii. De la nea Stan putem afla că în pădurea de la Condrița viețuiesc 16-18 specii de păsări, vara, și 30 iarna. Percepția știută că păsările pleacă în țările calde, pentru că la noi iarna frigul nu le priește, este greșită. Păsările pleacă în căutarea hranei, iar de aici, de la Condrița, păsările de mult nu mai caută alte locuri și alte țări, fiindcă este aici un om generos, care are grijă de ele. Anul acesta a cumpărat 4 tone de porumb, 15 saci de floarea-soarelui, 18 saci de grăunțe și 8 saci de nuci. Mai sunt oameni de bună credință care îl ajută pe nea Stan; de exemplu, 12 700 lei au adunat elevii de la Liceul „Ion Vatamanu” din Strășeni. Oameni cu dare de mână din România, Noua Zeelandă, Italia fac câte un gest frumos financiar și-i sunt mereu aproape.

 În timpul anului de învățământ, elevi din diferite școli, însoțiți de profesorii lor de biologie sau geografie, îl vizitează. Împreună construiesc și montează căsuțe pentru păsări, hrănitoare pentru veverițe, nea Stan rămâne singur surprins că observațiile și cercetările sale sunt informații utile pentru cei mici, că închipuirea bisericii din inima pădurii, în aer liber, poate înlocui orice sală de clasă, că tabla interactivă este chiar natura în toată plenitudinea ei, că ecranul natural nu are nevoie de efecte speciale.

Îl întreb pe Stanislav Duduciuc, după o călătorie pe altarul moșiei sale, care este pădurea, Ocolul Silvic Scoreni, ce se întinde pe o suprafață de 856 ha, dacă grija și dragostea lui pentru ocrotirea naturii nu cumva e suspectată de autorități. M-aș fi bucurat să greșesc cu intuiția, fiindcă cei de la Ministerul Mediului și Moldsilva au avut curiozitatea, dacă nu chiar suspiciunea, să se convingă, că o persoană neangajată la ei are grijă ca pădurea să fie într-o deplină grijă patriarhală, salvată de un om grijuliu, fără cerințe, pretenții de la stat și fără infatuări personale că el este patriarhul pădurii. Autoritățile s-au convins că Stanislav Duduciuc merită să fie deținător de bilet silvic, un cartonaș rătăcit prin sertare. Responsabilitatea acestui om față de pădurea căreia îi slujește cu demnitate și atitudine civică stă în dragostea lui sufletească.      

De la fotografie la sculptură

Poate pădurea, poate părinții i-au ascuns un talent, nedescoperit până la vârsta de 70 de ani, dar, în mâinile lui Stanislav Duduciuc lemnul capătă formă și grație. La intrare în Muzeul în aer liber al lui Petru Costin, rădăcina unui copac dl Duduciuc a transformat-o într-o sculptură asemenea zeului vântului.

Alături de sculptorii consacrați, școliți și talentați, nea Stan nu este un intrus, dimpotrivă, cu dalta mângâie bine lemnul, iar intuiția și sufletul creează forme profunde. Nu are școală, dar este un autodidact, iar maestrul Brâncuși ar arunca o privire blândă peste sculpturile sale, văzându-l cât de reușit mângâie lemnul. Organizează din 2019 tabere de sculptură pentru tineri și doritori să însușească această meserie. Împreună cu sculptorii Dumitru Verdianu, considerat un alt Brâncuși sau un Brâncuși contemporan, Nicolae Ovidiu Popa, cu Laurențiu Mogoșan, laureat al Marelui Premiu Național Brâncuși, cu tânărul Anton Vlas, Parascovia Popa-Donoi (Irlanda), Ion Zderciuc, Mihai Damian, Grigore Sultan au reușit să lase mai multe sculpturi la mănăstirea Condrița în vara anului 2018 la Tabăra de Sculptură. Sculpturile cu caracter religios îndeamnă enoriașii la credință.       

Probleme, griji și… soluții, relatate de un primar    

Primăria Condrița are ușile mereu deschise pentru localnici, pentru vizitatori. Primarul Alexei Boșneaga conduce un sat de aproape 500 de locuitori. Satul este baștina primarului și se află la al treilea mandat cu o întrerupere. Când este întrebat despre grijile, problemele, reușitele și nereușitele activității sale, aflate pe agenda zilei, dl primar începe să povestească la ce etapă de dezvoltare sunt instituțiile de învățământ. Spune că, în primul rând, școala din sat are condiții bune, datorită susținerii și investițiilor din bugetul local și municipal. Condițiile de instruire pentru cei 40 de copii sunt ca și la o școală privată. Biblioteca sătească este la fel de dotată cu cărți și calculatoare. Altă instituție de cultură este Căminul Cultural pentru a cărui renovare caută soluții. Rădăcinile condrițene îi dau ghes domnului primar să-și bucure sătenii cu dotările necesare: ar vrea ca oamenii să nu părăsească satul, ca pe ulițele satului lumina de zi și de noapte să-i adune pe oameni la solidaritate. Îndârjirea sa, în căutarea resurselor financiare pentru rezolvarea tuturor problemelor este la fel ca dorința celor mai puternici oameni, să întoarcă spre izvoare cursul apei, a râulețului Catarga, ce în curgerea sa susură atâtea povești minunate despre Condrița! 

Autor: Silvia Strătilă 

Articol publicat în revista NATURA, nr. 401       

Susține Natura.md: Devino Patron!