Dorul de mamă
natura.md
Aug 21, 2023 04:32
465
0
Citisem nu demult în presă că un băiat din Republica Moldova, pe nume Nicolai, de numai 14 ani, a traversat înot râul Prut, fiind sesizat de o patrulă mixtă a polițiștilor de frontieră din sectorul Huși, România. Înfrigurat și dezorientat, avea la el în bagajul sumar pe care îl purta doar câteva haine ude și un telefon mobil. În zona pe care a traversat-o înot copilul, Prutul are o lățime de 20 metri și adâncime de 9 metri. Dacă nu ar fi putut înota, curenții puternici l-ar fi înghițit fără doar și poate. A mers la risc, căci dorul de mamă e mai mare decât orice încercare.
Rămas în grija bunicilor, fără protecție părintească, băiatul face orice ca să ajungă la mama lui în Italia. Mă întreb acum, câți copii plâng seară de seară în pernă de dorul mamei lor? Așteaptă în zadar să le vegheze somnul, să le aline durerile când sunt bolnavi, să-i adoarmă cu cântece de leagăn, să le spună povestea de seară, să le ureze noapte bună... Tot mai mulți copii sunt lipsiți de aceste mici, dar atât de necesare mângâieri. Căci mamele lor tot pleacă și pleacă în țări străine. Se duc cu gândul că se vor întoarce.
Unele familii reușesc să se reîntregească, altele, speră că și-au lăsat copiii pe mâini de nădejde și nu prea se interesează de viața lor, crezând că dacă le trimit bani, le oferă totul. O altă categorie se străduie din răsputeri, dar nu pot să-și aducă familiile aproape. Bărbații, rămași la vatră, unii să aibă grijă de copii, fără serviciu permanent, fără ocupație, devin iresponsabili, majoritatea cad în patima beției. Familiile se destramă rând pe rând, copiii rămân pe drumuri...
Iar mamele noastre tot muncesc și muncesc, fără pauză, fără zile de odihnă, având câteva joburi. Pentru binele copiilor lor... Astăzi să-i întrețină în școli, mâine - la facultate, apoi ca să le facă o nuntă, apoi o casă, apoi să le cumpere o mașină ca să fie în rând cu lumea, și mai nou- computer, smatphone ori tabletă pentru nepoți. Sunt niște roboți cu basmale, nu mai au măcar puțin răgaz și pentru ele.
Fac orice pentru odraslele lor - curățenie în case de lux, pregătesc de mâncare pentru elite, îngrijesc de bătrânii neajutorați, pe când ai lor părinți și copii rămân să se descurce de unii singuri. E drept, că pentru aceste servicii sunt plătite cu euro, pe care îi trimit acasă. Se bucură și se întristează mult copiii când primesc bani și colete de la mami, dar... au nevoie mai mult de prezența ei, de dragoste și susținere. Ei le vor pe ele acasă.
Când mai revin la baștină o dată la câțiva ani, cu niște bani agonisiți, își văd căsuța din depărtare și-și zic: ”A vecinilor e mai arătoasă ca a noastră.” Și atunci începe competiția. Schimbă acoperișul din olane pe unul modern din țiglă metalică, verde, albastră sau roșie, care e mai puțin sănătoasă, dar e la modă. În loc de ferestrele din lemn cu obloane, își pun termopane.
Gardul, împletit frumos din nuiele, e înlocuit cu unul înalt din metal, ca să nu pătrundă nici soarele prin el. Ograda, care era plină de flori odinioară, astăzi e năpădită de buruieni, că n-are cine s-o prășească, așa că mai bine e să fie cimentată. Astfel se scurge multrâvnitul concediu al mamelor noastre, tot în treabă, că nu le mai ajunge timp să mai stea de vorbă cu cei dragi, să-și mângâie măcar nepoții pe săturate.
... Și iar pleacă, cu un nod în gât, stăpânindu-și de-abia lacrimile. Dar anii trec cu tăvălugul peste ele și nu iartă. Mamele noastre îmbătrânesc în îndepărtatele Italii, Grecii, Portugalii, Spanii și nu mai trebuiesc nimănui. Copiii sunt demult mari, au uitat de sacrificiile mamelor ca să-i pună pe picioare și s-au înstrăinat cu totul. E adevărat, ei nu cunosc mângâierea și dragostea de mamă, pentru că n-au avut-o (nu e vina lor!), știu numai dorul și majoritatea așteaptă în continuare să le trimită bani, că așa au obișnuit să trăiască, fără a încerca să-și construiască mai departe viața de unii singuri, fără a le fi cât de puțin milă de cele care le-au dat viață.
Iar bietele mame, cu sufletul încrâncenat și plin de regrete pentru că n-au trăit alături de copiii lor momentele de bucurie, dar și pe cele de neliniști și tristețe, n-au văzut cum ei cresc, nu le-au legat fundițe în cosițe, mai speră, totuși, să se întoarcă alături de familie, pentru a recupera timpul pierdut prin străinătăți. Cu părere de rău, timpul nu-l mai poți întoarce înapoi niciodată și e greu de crezut că se mai poate măcar ceva de recuperat.
Întrebarea cea mai dureroasă ar fi însă - la ce și când să se întoarcă? Copiii au crescut și s-au distanțat, au viețile lor. Familiile s-au destrămat. Casele care odinioară le încălzeau sufletul, acum sunt reci și pustii. Bolnave, necăjite, ostenite de atâta trudă, pline de suferințe și dor, unele nici nu apucă să parcurgă drumul de întoarcere. Altele, după ani de muncă istovitoare la negru, rămase fără bani, căci i-au tot trimis celor dragi, nu mai pot pretinde măcar la o pensie decentă Acolo și nici Acasă, cu atât mai mult, la un trai normal în țara lor.
Unde ne îndreptăm, ce facem mai departe, căci mamele noastre tot pleacă și pleacă, nimeni și nimic nu le mai poate opri. Pline de mare deznădejde, nesigure pentru ziua de mâine, sufocate de sărăcie își părăsesc cuibul, mamele noastre, aidoma păsărilor călătoare, poate cu găndul la revenire, poate pentru totdeauna.
Autor: Paraschiva MĂMĂLIGĂ
Articol publicat în revista NATURA, nr. 378
Susține Natura.md: Devino Patron!
