Oraşul Cantemir are prima grădiniţă reabilitată termic

Oraşul Cantemir are prima grădiniţă reabilitată termic, cu respectarea standardelor europene.

Oraşul Cantemir are prima grădiniţă reabilitată termic
Copiii de la Cantemir au condiții mai bune, datorită sprijinului UE

Datorită lucrărilor desfăşurate cu sprijin financiar european, clădirea instituţiei, veche de peste 50 de ani, oferă condiţii îmbunătăţite de învățare pentru 135 de copii din Cantemir, folosind, de asemenea, mult mai puțină energie.

Prezentarea rezultatelor lucrărilor de reabilitare termică a Grădiniței nr. 1 din orașul Cantemir, realizate în cadrul proiectului „Reabilitarea Termică a Clădirilor Educaționale din Cantemir – CanTREB”, a avut loc miercuri, 13 noiembrie 2019. La eveniment au participat reprezentanți ai Primăriei or. Cantemir, instituțiilor de învățământ din or. Cantemir, Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, ai Programului UE Convenția Primarilor. Proiecte Demonstrative (CoM-DeP), Proiectului CoM-East, semnatarii Convenției Primarilor, cetățenii și copii din or. Cantemir.

Proiectul susținut de UE prevede un șir de măsuri de eficiență energetică și utilizare a surselor de energie regenerabilă în 4 instituții educaționale din orașul Cantemir. Măsurile includ: izolarea termică a anvelopei clădirilor, instalarea unui sistem pe biomasă, control individual al punctelor de încălzire, instalarea colectoarelor solare și a panourilor fotovoltaice, schimbarea și modernizarea sistemului de iluminare internă. Aceste activități sunt parte a Planului de Acțiune privind Energia Durabilă, implementat de Primăria Cantemir, prin aderarea la Inițiativa UE „Convenția Primarilor privind Clima și Energia”.

Grădinița nr. 1 este prima din cele patru instituții de învățământ din Cantemir unde izolarea termică a fost finalizată. Aici a fost efectuată termo-izolarea a anvelopei pereților exteriori, planșeului sub acoperiș, soclului, a punților termice în jurul tuturor ferestrelor și ușilor exterioare ale clădirii, alte lucrări aferente. Lucrările au fost efectuate cu respectarea tuturor normelor și tehnologiilor europene moderne de eficiență energetică. De asemenea, a fost asigurată o verificare triplă continuă la toate etapele de executare a lucrărilor, inclusiv din partea experților tehnici ai Uniunii Europene.

Marco Gemmer, șeful Secției Operațiuni al Delegației UE în Republica Moldova, a subliniat, în cadrul evenimentului, că „Uniunea Europeană este bucuroasă să vadă aceste rezultate concrete pentru copiii din Cantemir. Acest lucru a fost posibil datorită sprijinului din partea UE, care a contribuit la această inițiativă benefică, ce demonstrează că investițiile inteligente ajută la diminuarea schimbărilor climatice, precum și la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor”.

„Lucrările efectuate la Grădinița nr. 1 din Cantemir aduc un important beneficiu economic și ecologic – deja are loc o diminuare a consumului de energie termică cu cel puțin 20%. În etapa a doua va avea loc instalarea punctului termic invidual, care va asigura reglarea automată a temperaturii interioare în dependență de regimul termic exterior”, a remarcat Petr Comarov, expert tehnic al proiectului CanTREB.

„Grădiniţa noastră a devenit „de vis”. Cu ajutorul Uniunii Europene, avem o grădiniţă nu doar frumoasă, dar şi economicoasă, cu săli bine aerisite şi temperatură constantă. Copiii noștri vor fi mai sănătoși, având condiţii de educaţie de calitate”, a remarcat Elena Costanda, directoarea Grădiniţei nr.1 din Cantemir.   

Proiectul este realizat de Primăria Cantemir, în parteneriat cu Alianța pentru Eficiență Energetică și Regenerabile (AEER), cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, în cadrul Programului „Convenția primarilor – Proiecte Demonstraționale”.