Devino Patron!

Gutuile, delicioase și sănătoase

Gutuile, delicioase și sănătoase

Fructul lunii noiembrie

Frumoasele şi apetisantele gutui sunt nu doar fructe delicioase, ci şi adevărate comori în ceea ce priveşte întrebuinţările lor terapeutice. 

Sunt considerate un adevărat medicament natural pentru ficat, plămâni, inimă şi stomac. 

Astfel, fructele conţin 70-72% apă, 7% zaharuri, 0,5% protide, pectine, tanin, cantităţi mici de grăsimi, săruri minerale de calciu, fier, fosfor, potasiu, cupru, magneziu, vitaminele A, B, C şi PP. Printre calităţile gutuilor se numără proprietăţile antidiareice (în special frunzele), antihemoragice (seminţele), astringente (frunzele şi fructele), cosmetice, digestive, emoliente (seminţele), hemostatice, hidratante, laxative (seminţele), răcoritoare, sedative şi tonice.  Un mod sănătos de a folosi gutuile este consumul fructelor ca atare, în stare proaspătă, bine coapte şi neprocesate termic. Gutuile sunt recomandate de a fi consumate mai bine sub formă de jeleuri, gemuri, compoturi sau coapte, întrucât cuprind cantități importante de pectină. 

Sub formă de compot, spun specialiştii, gutuile te scapă de crampe intestinale, diaree şi dureri provocate de ulcer. Consumate zilnic, ele reglează şi tranzitul intestinal, fiind însă contraindicate celor cu tendinţă spre constipaţie. De asemenea, o cură cu gutui este benefică şi pentru tratarea hemoragiilor uterine şi a hemoroizilor externi. 

„Gutuile au rol în întărirea inimii, datorită potasiului pe care îl conţin, dar ajută şi la scăderea tensiunii şi a colesterolului, prin substanţele pectice. Prin aceste acţiuni, gutuile previn riscul bolilor cardiovasculare şi a infarctului. Cu toate acestea, aplicarea lor nu trebuie să excludă consultul şi recomandarea medicului, mai ales că consumul de gutui are și contraindicaţii care nu ar trebui neglijate”, spune Marina Grigore, specialist în apifitoterapie.

Te scapă de răguşeală

Datorită efectului emolient, dat de mucilagii, gutuia este recomandată în cazul tusei, răguşelii şi bronşitei. Infuzia dintr-o linguriţă de seminţe de gutui la o cană cu apă fierbinte se consumă de 2 ori pe zi, una dimineaţa şi una seara, timp de o săptămână. Infuzia din flori de gutui, care are efect sedativ, se prepară din 30 gr de flori la un litru de apă clocotită. Se bea pe tot parcursul zilei.

Calmant în caz de insomnii

Gutuia este un bun calmant în cazul insomniilor, a stărilor de agitaţie şi a nevrozelor. De asemenea, gutuile mai sunt recomandate contra iritaţiilor pielii, în răceală, răni, stomatită, chiar şi în tuberculoză. Seminţele fructului sunt foarte utile în cazuri de afte, arsuri, inflamaţii ale mucoaselor, traheită.

Pentru uz cosmetic

Cojile de gutui sunt foarte utile împotriva ridurilor. Se lasă la macerat timp de 15 zile cojile de gutui în puţin alcool. Maceratul astfel obţinut se foloseşte pentru loţiuni cosmetice.

Cum alegeţi fructele

Gutuile trebuie recoltate atunci când sunt în totalitate galbene și tari, fiind cele mai potrivite pentru consum. Acestea trebuie manipulate cu grijă întrucât se pot deteriora foarte uşor. Gutuile se vor introduce în pungi de plastic şi pot fi păstrate la frigider aproximativ două luni.    

Autor: Parascovia Mămăligă 

Articol publicat în revista NATURA, nr. 405 

 

Susține Natura.md: Devino Patron!