Devino Patron!

ORICE FIRICEL DE IARBĂ - CU RĂDĂCINA SA

ORICE FIRICEL DE IARBĂ - CU RĂDĂCINA SA

 Probabil, mulți știu despre veteranul chinez, care, din cauza unei boli necruțătoare, și-a pierdut ambele picioare, dar a reușit să planteze…17.000 (!) de copaci pe un munte cândva fără pic de vegetație. Da, pare incredibil, dar Ma Sanxiao, în vârstă de 70 de ani, a reușit să creeze, o pădure deasă, folosind în acest scop, o lopată, o sapă și, desigur, voința sa de fier. 

Amintesc asta în contextul desfășurării Campaniei de plantare, parte a Programului Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor (PNERP) „Generația Pădurii”, care vizează plantarea și reabilitarea a 145.000 de hectare de pădure până în 2032. Îmbucurător este faptul că, în doar doi ani de la lansarea programului, au fost reabilitate și împădurite 15.000 de hectare de terenuri (în mare parte accidentate, adică, râpe, terenuri supuse eroziunilor, alunecărilor de teren - n.n.), prin plantarea a 65 de milioane de puieți. Pentru fiecare copac tăiat au fost plantați alți 12, iar obiectivul pentru anii următori este de a atinge un raport de 20 de puieți plantați pentru fiecare copac tăiat.                    

În cadrul PNERP, în toamna anului  2025, Întreprinderea ,,Silva -Sud” Cahul  a planificat următoarele lucrări de plantare: 14,3 ha (salcâm – 68097 puieți), Primăria Pleșeni; 37,0 ha (salcâm și glădiță – 176194 puieți), Primăria Baimaclia; 8,7 ha (salcâm - 41429 puieți), Primăria Cania; 15,0 ha (specia salcâm și glădiță -71430 puieți), Primăria Lingura; l2,1 ha (salcâm și stejar – respectiv ghinde 357 kg, 42858 puieți), Primăria Vișniovca. De asemenea, urmează să fie completate culturile silvice din anii precedenți pe o suprafață totală de 188,028 ha în alte primării. Pentru lucrările de completare a fondului forestier vor fi utilizați puieți de salcâm, glădiță, frasin comun, frasin verde, nuc comun, ulm, în total - 455 639 puieți. Reabilitarea culturilor silvice din fondul forestier vor fi executate din sursele proprii ale întreprinderii ÎS ,,Silva-Sud” Cahul. 

  În această situație, conducerea raionului, administrațiile publice locale, Inspecția Protecția Mediului Cantemir au lansat un apel către populația raionului să se alăture acțiunilor de plantare a puieților, înverzire și amenajare a teritoriului. Campania de Împădurire va continua și în alte localități ale raionului, cum sunt primăriile Cania, Lingura, Vișniovca, ulterior urmând a fi completate culturile silvice plantate în anii trecuți pe terenurile primăriilor Coștangalia, Lingura, Capaclia, Vișniovca, Ciobalaccia, Capaclia, Cociulia, Pleșeni, Cania.

 Tot în cadrul PNERP acțiuni de plantare a puieților, la care au participat peste 200 de persoane, s-au desfășurat și în raionul Leova. La plantări au fost antrenați silvicultorii, vânătorii și pescarii, funcționari din cadrul Consiliului Raional Leova și Serviciile publice desconcentrate din raion. Lucrările de împădurire s-au desfășurat în primăria comunei Sărata Nouă, unde urmează a fi planați puieți pe o suprafață de 13 hectare. În acest scop, se preconizează de a planta circa 35.000 de puieți de glădiță, 20.000 de puieți de salcâm alb și 5.000 de puieți de mălin păsăresc.

 Și în localitățile raionului Cahul sunt în toi lucrări de extindere a terenurilor împădurite. Astfel, pe terenurile din lunca Prutului au fost plantați puieți de salcie pe o suprafață de 6 hectare. Experții în domeniul mediului au declarat că aceste plantări vor contribui la consolidarea malurilor și la extinderea suprafeței împădurite în zonele vulnerabile. Plantarea a fost posibilă datorită parteneriatului cu rețeaua de benzinării NOW și cu sprijinul angajaților. 

Autor: Ion Domenco   

Articol publicat în revista NATURA, nr. 406

 

Susține Natura.md: Devino Patron!