CRUCILE DIN TIMPURILE APUSE

Crucile! Ele au devenit obiectul meu de studiu (vizual) în ultimul timp. Prima impresie am avut-o în satul Valea Perjei, din raionul Cimișlia, cu patru ani în urmă, iar anul acesta în satul Verejeni, Telenești, dar și în cimitirile altor localități.

 Ne-am obișnuit să vedem, în cimitirele din republica noastră, mai des, cruci ușoare din lemn și metal. Unele sunt mai moderne, pe pietre funerare, turnate din așchii de marmură, din granit. Dar ce am văzut, pentru prima dată în cimitirul din satul Valea Perjei, m-a surprins!

O parte din cimitir, deja părăsită, izolată și fără îngrădiri, fără înhumări proaspete, asemenea unui tablou, arată începutul istoric al satului! Este absolut deosebită prin mulțimea de cruci exclusiv din piatră naturală. O „pădure” de cruci vechi, de diferite dimensiuni și configurații! Unele înclinate de timp și greutate, înnegrite de ploi și vânturi, uitate de urmași, care, probabil, nu mai sunt demult în viață. Zac în tăcere, mărețe și misterioase! Le priveam și-mi dădeam seama, că aici sunt izvoarele istorice ale localității. Prin aceste cruci se transmite informația de la o generație la alta și ele reprezintă patrimoniul istoric și cultural local! Mărimile lor, cred eu, indică starea socială de pe vremurile răposaților.

       Curiozitatea m-a provocat să acumulez mai multe informații, din păcate, foarte modeste, despre sat, despre oamenii de aici și despre aceste semne creștine.

 Am aflat că satul Valea Perjei a fost fondat în anul 1884, pe moșia boierului Adarchinachi, care dispunea de mari suprafețe de terenuri agricole și într-un timp a început să le vândă. Le-a vândut doar cetățenilor de etnie bulgară din satele Tvardița, Iserlia, Valea Perjei Veche (actualmente raionul Taraclia), celor din județul Akkerman s.a. (Noi cunoaștem că entitățile de bulgari, găgăuzi, germani s.a. s-au format în sudul Basarabiei, la invitația administrației țariste ruse, îndată după războiul ruso-turc din 1806-1812 pentru a popula pământurile basarabene pustii. De fapt, ele erau depopulate de românii băștinași prin forță sau părăsite de bună voie, retrăgându-se peste Prut mai departe de urgia țaristă. S-au înființat 42 de colonii cu 24401 de locuitori.) 

       Astfel, satul Valea Perjei devine o localitate cu populația, preponderent, de etnie bulgară. Bulgarii de viță veche au fost harnici și uniți, dornici de gospodării mari și bogate, de case durabile, terenuri agricole masive, cirezi mari de vite și turme de oi. (Să nu uităm că administrația țaristă a creat coloniștilor și condiții favorabile pentru trai și muncă pe pământul basarabean. Ei au beneficiat de împrumuturi de bani la sosire, fiecare familie a primit cate 60 desetine (65ha) de pământ, scutiri de impozite pe 10 ani s.a. De fapt, unele scutiri s-au prelungit pe mulți ani înainte. De exemplu, în 1944, când puterea sovietică s-a întors în Basarabia și bărbații erau mobilizați pe front, în scrisorile Comisariatului militar raional, adresate președinților sovietelor sătești, se indica faptul ca „bărbații de etnie bulgară și găgăuză să nu fie incluși în listele de mobilizare”).

      Muncind pentru binele familiei sale, locul în societate era determinat de spiritul gospodăresc al fiecăruia, iar trecerea în lumea celor drepți era consemnată cu mărimea crucii, care se așeza pe mormânt. Probabil, în sudul Basarabiei era o carieră de piatră, se spune că pe la Cetatea Albă, de unde se efectua extragerea ei și în ateliere, confectionarea crucilor, pietrelor comemorative, căci toți intervievații mei au afirmat că ele se aduceau „de undeva de la sud”. Crucile se confecționau de diferite mărimi, la comandă, în dependență de starea materială a familiei  răposatului.

Cercetând crucile, am observat că pe ele lipsesc inscripții, informații despre răposat: numele și prenumele, anul nașterii și a decesului, cum ne-am deprins să citim până acum. Doar pe o cruce era instalată o plăcuță, executată în zilele noastre, pe care era indicat numele și anul decesului - 1916! Pe alta, scris ceva în grafie „staroslovenski”.

 Aici, vreau să deschid niște paranteze. În cimitirul din satul meu de baștină, Hârtop, raionul Cimișlia, sat vecin, este un mic teritoriu cu vreo 8-10 cruci din piatră, asemeni celor întâlnite în Valea Perjei, doar că toate de dimensiuni mici, în afara celei, cu înălțimea de 1,5-1,7m, instalată pe mormântul bunicii mele, care a decedat în 1922. (Deci, o dovadă când au fost instalate aceste cruci!). Nu mai vine nimeni la acele morminte mici. Sunt înclinate spre pământ și-s părăginite, acoperite nu doar de rizomii și tulpinile liliacului, ci și ai uitării… 

 Acolo au fost înmormântați primii locuitori ai cătunului Novo-Rusovca (mai apoi, acest cătun a intrat în componența comunei Hârtop), care, la fel, ca și cei din Valea Perjei, au venit aici după pământ la sf. veacului XIX din regiunile Herson, Mogilev Podolsk ș.a. Cătunul a fost atestat în 1901. Deci, putem conchide, că aceste cruci de piatră se instalau din momentul înființării așezămintelor și până în anul 1940, când Basarabia a fost ocupată de URSS și instaurată puterea comuniștilor sovietici, care urau crucea și au început prigonirea credinței, a slujitorilor de culte și a credincioșilor. Dar, la fel, ei nu suportau oamenii înstăriți, având ca scop să-i facă „pe toți egali”. Numindu-i „dușmani ai poporului”, „explotatori”, „culaci”, au început represiunile celei mai harnice și avute categorii de cetățeni.

      De data aceasta, nu i-au scutit nici pe cei de etnie bulgară. În anul 1949 din satul Valea Perjei au fost deportate 26 de familii de gospodari înstăriți cu peste 140 de persoane, satul având o populație în jur de 600 de cetățeni. Cel mai mare număr de familii ridicate dintr-un singur sat în raion! Acestea erau deja familiile copiilor celor veniți în sat, printre primii. Erau copiii lui Milcev, Telpiz, Karageaur, Kalev, Grosman, Kalincov, Kundev, Draganov, Radov s.a., care, urmând exemplul părinților, au construit case durabile și frumoase, care există până acum, au avut pământ peste 40 ha, turme de oi cu peste 200 de capete.

       Frica, băgată în oameni, și sărăcia, semănată de puterea sovietică, au dat roadele ei. Nu se mai aduceau cruci masive de piatră, nu se mai instalau pe morminte. Toți deveniseră egali! Acum ele se confecționau din lemn. Iar apoi, spre sfarsitul anilor 70, au apărut și de metal. Iar prigonirea credinței a făcut o ruptură și în memoria urmașilor…

       Evoluția persistă în cimitire și analizând anii de deces poți observa schimbările. Acum se practică  executarea crucilor și a pietrelor comemorative din alte tipuri de piatră naturală, precum marmura și granitul, care sunt foarte rezistente la factorii climatici și mai puțin la buzunarul omului.

       În satul Verejeni, am observat foarte multe cruci vechi (și satul este vechi), dar mult mai mari ca cele din Valea Perjei, de altă configurație. Multe din ele au forma unei cruci obișnuite și este clar că se executau în alt loc, de alți meșteri. E și o ambianță stranie, căci aici ele nu sunt separate într-un cimitir vechi aparte, ci sunt amestecate cu cele proaspete, moderne. Ai impresia, că oamenii, în prezent, țin minte cui aparține mormântul și crucea.

Sunt alte timpuri, iar cimitirul din Valea Perjei rămâne unic!

 Consider că acest cimitir merită o atenție deosebită din partea autorităților publice locale pentru a-l menține în stare bună, din partea bisericii, care-l deservește și îndeamnă creștinii la veșnica pomenire, pentru a identifica, în baza registrelor bisericești, numele răposaților. Merită atenție și studiu din partea specialiștilor în domeniu, prezintă interes pentru turiști și e un bun exemplu pentru promovare. 

Autor: Anastasia Balmuș 

Articol publicat în revista NATURA, nr. 402

Susține Natura.md: Devino Patron!