Tufănelele, flori cu parfum de toamnă
Tufănelele (Chrysanthemum indicum) sunt flori populare de toamnă, cunoscute pentru varietatea de culori, forme și dimensiuni și pentru durabilitatea lor pe vreme rece. Ele pot fi folosite pentru decorarea interioară sau exterioară, în grădini, pe terase sau în ghivece și sunt adesea observate în aranjamentele florale.
Tufănelele, cunoscute și ca crizanteme, dumitrițe sau margarete de toamnă, sunt plante perene din familia Asteraceae, native din Asia și nord-estul Europei.
Unele specii sunt comestibile și folosite în bucătăria japoneză.
Cum îngrijești tufănelele de grădină
Tufănelele de grădină sunt ușor de cultivat în orice zonă geografică a țării, căci tolerează bine temperaturile scăzute.
Florile plantei sunt mici și grupate în buchețele în vârful tulpinilor. Tufănelele încep să răsară în aprilie, iar înflorirea se face la final de vară, din august până în octombrie sau noiembrie. Au nevoie de spațiu bine însorit pentru a se dezvolta și înflori. Apariția plantelor e influențată de lumina soarelui. În perioada verii, atunci când soarele este puternic, tufănelele cresc lent. Odată cu venirea toamnei, când zilele încep să scadă, iar soarele strălucește și încălzește mai puțin, plantele slobod boboci și înfloresc. Florile rezistă foarte bine la bruma toamnei și chiar la ploile reci specifice sezonului. Unele pot să rămână înflorite chiar și până la prima zăpadă.
Cum și cât să uzi tufănelele de grădină
Ca să ai grijă în mod corect de aceste plante, e nevoie ca spațiul din grădină unde vrei să le plantezi să fie aerisit, liber și însorit. Tufănelele se înmulțesc destul de repede și acaparează și plante din jur. Din momentul în care răsar, tufănelele trebuie să fie udate constant, mai ales în perioadele de secetă.
Pe de altă parte, solul nu trebuie să băltească. Plantele se dezvoltă armonios într-un sol reavăn. Foarte important e să nu lași solul să se usuce complet la rădăcină.
Pământul și îngrășămintele potrivite pentru tufănele
Pentru a se dezvolta, primăvara devreme sapă pământul în jurul lor și adaugă compost. Poți folosi și îngrășământ solubil diluat în apă. Același lucru îl poți face și toamna, în noiembrie, când plantele intră în hibernare.
Iarna acoperă tufănelele
Pentru a rezista pe timpul iernii, tufănelele trebuie să fie scurtate și acoperite cu un strat gros de frunze. Dacă nu sunt protejate, plantele pot să sufere din cauza gerului. Mai poți folosi și zațul de cafea ca să oferi nutrienții necesari plantei. Înainte să sapi pământul din jurul plantei, pune o ceașcă de zaț de cafea. Repetă procesul o dată la două luni. Zațul de cafea trebuie uscat foarte bine, să nu aibă urme de mucegai.
Autor: Parascovia Mămăligă
Articol publicat în revista NATURA, nr. 405
Susține Natura.md: Devino Patron!

