EU ȚIN LA FOLOSUL NAȚIUNII, NU LA FALA MEA

natura.md Nov 12, 2025 08:53 588 0

Vasile Stroescu – glasul conștiinței românești

„Nu! Doamne fereşte! Eu detest orice fel de politică. N-am făcut niciodată în viaţa mea politică şi nu voi face nici de aici înainte.

Politica este cea mai mârşavă ocupaţie lumească. Lăsaţi în pace politica şi ocupaţi-vă de cultura românului. Bietul de el, a fost lăsat în cel mai cumplit întuneric.

Întocmiţi pentru popor: conferinţe economice, sociale, morale, istorice, tipăriţi gazete, reviste, broşuri, cărţi. Înfiinţaţi case de citit, case culturale, instruiţi conferenţiari ambulanţi, care să cutreiere ţara învăţând poporul cu tot ceea ce îi trebuie acestuia. Înfiinţaţi şcoli populare superioare ca în Danemarca, sau mai bine o Universitate Populară”.

„Eu îs cu totul la dispoziţiunea Ţării şi a Neamului Românesc, cu mintea cât mi-a dat Dumnezeu, cu toată inima şi cu toată mintea şi cu toată averea mea. Eu ţin la folosul naţiunii, nu la fala mea. Soarta poporului român din Basarabia, se află în mâinile noastre, să voim şi vom face totul.”

„În viaţa noastră, în lucrările noastre, trebuie să avem inimă, gânduri şi mâini curate. În incinta acestui lăcaş (parlament) trebuie să intrăm ca în biserică în faţa sfintei cuminecături. Toate patimile, gândurile egoiste, urile să le lăsăm la pragul intrării şi să intrăm cu gândul numai la binele şi propăşirea neamului românesc şi ţării noastre. Să zicem cu toţii: Aşa o voim, aşa Dumnezeu să ne ajute!”.

„De acum a venit timpul ca să ne aşezăm treburile înlăuntrul ţării. După obiceiul care a devenit a doua natură, ne uităm împrejur cine ne-a ajuta ca noi de-a gata să gustăm fructele muncii altora. Nu, Domnilor, aşa nu mai merge! Trebuie să muncim şi să ne îngrijim singuri de binele nostru. Este o vorbă: Cu mâna străinilor e bine numai foc să ei. Poate că e bine, dar nu creştineşte şi nici omeneşte!... În viaţa noastră trebuie să avem gânduri şi mâni curate“.

„Când va veni Mama Noastră, veți avea cu toții pământ și o să fim cu toții una”.

„Am primit apelul dumneavoastră către Românii greco-catolici, prin care îi invitați să participe la înființarea „Fondului Cultural al Arhidiecezei gr.-catolice de Alba Iulia și Făgăraș”. Ar trebui ca dumneavoastră să faceți apel la toți românii, fără distincțiune la confesiunea lor. Spre fericirea noastră, deferință de confesiune nu ne dezbină pe noi. Neamul românesc, deși aparținând la două confesiuni, în aspirațiile lor naționale române e unit și nedivizat. Unitatea asta provine din sentimentul național puternic al tuturor, și în mare parte datorează demnității clerului de amândouă confesiuni ce trăiesc între dânșii ca adevărați creștini și, prin urmare, ca frați. Ca răspuns la apelul D-stră, subscriu în folosul fondului cultural greco-catolic suma una sută mie de coroane, din care bani – zece mii coroane vă trimit prin mandat poștal acum, iar restul de nouăzeci de mii de coroane vă voi trimite până la toamnă, cel târziu până la 1 Decembrie, anul curent” (din Scrisoarea D-lui Vasile de Stroescu, 12/25 martie 1910, Davos Platz (Svițera).

„EU ȚIN LA FOLOSUL NAȚIUNII, NU LA FALA MEA”

Marele român basarabean Vasile Stroescu de la Trinca, pe care îl comemorăm în luna noiembrie, a lăsat urme frumoase pe tot întinsul Ţării: a construit şcoli, spitale, cămine culturale, aziluri, biserici în Basarabia, Ardeal, Maramureş, Bucovina, a ajutat sute şi mii de oameni bolnavi şi necăjiţi, a susţinut cartea şi presa de limbă română, a dat o bună parte din averea sa pentru ca moldovenii să se trezească „din somnul cel de moarte” şi să-şi cucerească dreptul la identitatea şi unitatea naţională.

Viaţa lui Vasile Stroescu este o vibrantă lecţie de dragoste a unui fiu faţă de poporul său. El a fost și rămâne modelul Omului devotat neamului său, care și-a transformat bogățiile private în bunuri publice.

Cinstindu-i numele şi faptele patriotice, e greu să nu te întrebi: câţi din milionarii şi miliardarii de pe ambele maluri ale Prutului îşi iubesc poporul şi câţi din ei îşi înveşnicesc faptele în construirea de şcoli, licee, universităţi în care să înveţe cei mai talentaţi copii din ţară? Şi mai departe: câţi din cetăţenii români sunt orientaţi spre binele public, susţin şi participă la activităţi în folosul comunităţilor din care fac parte? În ce măsură un bun public (să zicem un monument de arhitectură, o clădire istorică, un parc sau izvor) este preţuit, îngrijit sau apărat de cetăţeni? În ce măsură suntem educaţi în familie, la şcoală şi în societate să preţuim bunurile publice şi să cinstim oamenii care le creează?

Vă rog, să vă uitaţi bine în localitatea Dumneavoastră şi să spuneţi în ce stare se află bunurile publice şi care este atitudinea localnicilor şi primăriei faţă de ele; se cunoaşte cine şi când le-a făurit, ce inscripţie a gravat pe ele, ce testament a lăsat beneficiarilor etc.

Ghiftuiţii și profitorii tranziţiei, cei care până mai ieri au servit regimul rusesc de ocupație, iar în anii de „independență” au construit statul mafiotic vor-șor-dodonist, astăzi ne ţin lecţii că bunurile publice sunt reminiscenţe ale trecutului şi ele trebuie să treacă, pe bani mărunţi, în proprietatea lor. Orice ar trâmbiţa profitorii tuturor regimurilor, comunităţile trebuie să se deprindă să-şi apere bunurile publice, pe care să le folosească în interesul tuturor şi să le transmită din generaţie in generaţie.

Comemorarea lui Vasile Stroescu în luna noiembrie e un prilej de a aminti tuturor demnitarilor că dragostea faţă de popor se manifestă prin fapte concrete şi, totodată, ne oferă ocazia de a privi în ochii milionarilor moldoveni. Cine din cei care şi-au făcut averi fabuloase în anii tranziţiei ar îndrăzni să îmbrăţişeze crezul lui Vasile Stroescu: „Eu îs cu totul la dispoziţiunea ţării mele cu mintea cât mi-a dat Dumnezeu, cu toată inima şi cu toată averea mea... Eu ţin la folosul naţiunii, nu la fala mea.”

Gândindu-mă la trecut şi prezent, la distrugerea sau la furtul bunurilor publice, la fundaţiile şi actele de „caritate” ale politicienilor din contul statului şi fala, lustruiala de sine, gândindu-mă la statura uriaşă a lui Vasile Stroescu şi la pigmeii de astăzi gen Igor Dodon sau Adrian Dupu, îmi vin în memorie vorbele unui alt mare bărbat şi patriot, Nicolae Iorga: „Nu e nici un mormânt destul de bine închis, ca să nu pătrundă într-însul blestemul, şi nici unul destul de adânc, până la care să nu coboare recunoştinţa noastră”.

Dincolo de forfota cotidiană, de uitare şi tăcere, recunoştinţa noastră îmbrăcată în cuvinte de veșnică pomenire, sparge întunericul şi aprinde lumânări în tot spațiul românesc sfințit de faptele frumoase ale ilustrului patriot și filantrop basarabean Vasile Stroescu.